Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Un actor din La Casa de Papel vine la Comic Con Iași

Luka Peroš, cunoscut publicului pentru rolul lui Marseille din serialul La Casa de Papel (Money Heist), va veni în România, la prima ediție Comic Con Iași. Evenimentul va avea loc în perioada 25-27 august în zona Palas. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Luka Peroš în La Casa de Papel
Luka Peroš în La Casa de Papel │ FOTO: La Casa de Papel / Comic Con

Actorul de origine croată are în palmares numeroase producții europene în care a jucat, iar mai mult, este cunoscut și drept un bun maestru păpușar. Luka a locuit în diverse orașe ca Abu Dhabi, Los Angeles, Viena sau Boston până când s-a stabilit în Barcelona, unde continuă să dobândească roluri în producții spaniole și europene.

La Casa de Papel (Money Heist), seria creată de Alex Pina, a devenit rapid una dintre cele mai populare producții din lume după achiziția de către Netflix în 2017. La Casa de Papel și-a adjudecat numeroase premii, inclusiv trofeul pentru Best Drama la gala International Emmy Awards și a unul dintre cele mai vizionate seriale de pe platforma de streaming.

Luka Peroš se alătură line-up-ului de actori format deja din Henry Ian Cusik (Lost, The 100) și Sebastian Roche (Supernatural, The Vampire Diaries, The Originals).

Comic Con România, cel mai mare eveniment din centrul și estul Europei dedicat pasionaților de filme, seriale, benzi desenate, gaming, cosplay și nu numai,sărbătorește anul acesta 10 ani, prilej cu care își extinde universul fantastic și în capitala Moldovei, la Iași.

Comic Con are loc în cadrul Digital Throne, un festival de 10 zile, pe scenele căruia vor cânta cunoscuți artiști internaționali și peste 700 de jucători profesioniști din 120 de țări vor concura în finalele Campionatului Mondial de Esports, cu premii totale de 500.000 de dolari. Digital Throne se desfășoară între 24 august și 3 septembrie la Iași.

În perioada următoare, vor fi dezvăluite mai multe detalii și surprize, printre care și informații referitoare la bilete aflate în număr limitat. În plus, fanii vor afla mai multe detalii și despre prima ediție Comic Con ce se va desfășura pe Arena Națională din București în perioada 1-3 septembrie.

Trending