Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Loredana joacă în serialul "Lasă-mă, îmi place! Camera 609"

Comedia romantică "Lasă-mă, îmi place! Camera 609", de la Antena 1, o readuce pe micile ecrane pe Loredana. Îndrăgita artistă o va interpreta pe Felicia Soare, o cântăreaţă nonconformistă. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Loredana și Grațiela Voicu
Loredana și Grațiela Voicu │ FOTO: Antena 1

În serialul "Lasă-mă, îmi place! Camera 609", Loredana o va juca pe Felicia Soare. Alături de ea, telespectatorii o vor putea urmări în această toamnă şi pe Graţiela Voicu, actriţa care o va interpreta pe Diana, fiica acesteia şi logodnica lui Victor (Matei Negrescu).

Felicia este o cântăreaţă nonconformistă, care cânta într-un bar înainte de Revoluţie. După ce a pus mâna pe un politician înstărit, a uitat de unde a plecat şi nu s-a sfiit să îşi înşele bărbatul de nenumărate ori, fără scrupule. Deşi a făcut parte din toate matrapazlâcurile soţului, atunci când acesta dă de necaz, alege să pozeze în victimă. Persoană cu un caracter fals, Felicia se dă drept prietena mamei lui Victor, însă în realitate i-a fost amantă soţului acesteia.

"Sunt încântată să fac parte din acest nou proiect şi să mă reîntâlnesc cu o parte din echipa cu care am lucrat la <<Inimă de ţigan>> sau <<Regina>>. Îmi place să joc, chiar dacă e o diferenţă între a juca un personaj pe scenă, aşa cum fac în musical-ul <<Mamma Mia>> şi a interpreta un rol pe micul sau marele ecran. Personajul meu din noul serial se numeşte Felicia şi este un personaj controversat. Îmi dă posibilitatea să-l abordez într-o cheie diferită faţă de personajele pe care le-am jucat până acum. E o nouă provocare şi se ştie că îmi plac provocările!", a declarat Loredana.

Loredana va juca alături de tânăra actriţă Graţiela Voicu. Ea o va interpreta pe Diana, logodnica lui Victor, portretizat de Matei Negrescu. Cei doi au crescut împreună, pentru ca mai apoi Diana să plece să studieze moda la Paris. La revenirea în ţară, copleşită de faptul că familia ei a pierdut întreaga avere, acceptă uneltirea mamei ei de a se vedea cu Victor, văzând în această relaţie singura ei şansă de salvare. Arogantă şi plină de ea, egoistă, răsfăţată şi oportunistă, Diana se agaţă această şansă.

Distribuția serialului va continua să fie anunţată în perioada următoare. Nume consacrate din teatru, film și televiziune, actori care nu au mai apărut de mult timp pe micile ecrane, dar și nume noi, vor face deliciul telespectatorilor. Filmările pentru "Lasă-mă, îmi place! Camera 609" sunt în plină desfăşurare, în paralel cu filmările pentru cel de-al doilea sezon al proiectului "Lia - Soția soţului meu", iar ambele vor putea fi urmărite în această toamnă, la Antena 1.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

INNA și Paraziții vin la Young Island 2026, festivalul de la Bacău

Între 30 iulie și 3 august, Young Island Festival 2026 va găzdui la Bacău 4 zile de concerte în mijlocul naturii. Printre artiștii confirmați în lineup se numără INNA, Akcent, Mira, Rareș, Puya și Paraziții.

Publicat

pe

Inna în videoclipul "Iguana"
Inna în videoclipul "Iguana" │ FOTO: Captură YouTube

Young Island Festival ajunge în 2026 la cea de-a 6-a ediție. Festivalul are loc la Insula de Agrement Bacău, între 30 iulie (joi) și 3 august (luni). Din lineup fac parte nume sonore precum Loredana, INNA, Markus Schulz, Puya și Paraziții.

"În 2026, Young înseamnă mai mult decât muzică. Este despre oameni, despre legături reale și despre energia care se creează atunci când suntem împreună. Community, ediția a VI-a, pune în prim-plan autenticitatea, libertatea și bucuria de a fi parte din ceva care contează. Este locul în care te simți mereu tânăr, pentru că fiecare moment trăit aici e viu, sincer și memorabil", spune organizatorii.

Lineup-ul Young Island Festival 2026:

  • Adrian Șaguna & Filarmonica - Akcent -Albert Nbn, Bita - Bogdan Vix - Candyboii - Cosmin Vraciu - Damian Drăghici - Deyu - Dirty Nano - Dj Edi - Dj Ghera - Dj Supernova - El Mariano - Fla$h & Deniz Cds - George Mihail - George și Lucian Toma - Hriscu - Hrisq - Ian - Inna - Jiji Lazar - Jo - Just2 B2B Moise - Karol Diac - Kimberly Dj - Lary - Lazy Ed - Los Vagabondos - Loredana - Luis Demark - Maiia - Markus Schulz - Marwan Dua - Mc Dylma & Pappa M - Mc Zedho & Dj Dan D - Mgl - Mira - Mohombi - Nouă Unșpe - Olix & Fintescu - Oscar - Pado & Belu - Parazitii - Pascal Junior - Pavlo Vicci - Petre Stefan - Puya - Rareș - Rava - Rbor - Reman - Retro Moga - Revol - Sllash And Doppe - Solomon - Speak - Ștefania Iftime - Sweetcase Dj - Teodor Ambarus - Tmz - Tody B2B Nenz - Tribute To Abba - Vanilla & Berechet - Vraciu - Vraciu & Babus - Young Rising Star - Zvan.

Prețurile biletelor la Young Island Festival 2026:

  • 4 Days Standard Pass - 600 lei
  • 4 days VIP Pass – Main Stage - 900 lei
  • 4 days VIP Pass – Urban Stage - 800 lei
  • Ultra VIP 4 days - 1,500 lei
  • Friends pack 4 + 1 Gratis - 2,400 lei
Citește în continuare

Concerte & turnee

Loredana ne invită la "Libertate", un nou concept de spectacol, la Sala Palatului - BILETE

Loredana, cea care a reinventat constant scena artistică din România, anunță "Libertate", o adevărată aventură muzicală, o experiență fără filtre, fără limite și fără prejudecăți. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Loredana în videoclipul "Fericire"/"Bună dimineața"
Loredana în videoclipul "Fericire"/"Bună dimineața" │ FOTO: captură YouTube

Pe 7 noiembrie, Sala Palatului găzduiește un spectacol despre muzică, spirit și curajul de a fi tu însuți. Loredana aduce pe scenă "Libertate", un concert-manifest despre curajul de a nu te lăsa încadrat în norme rigide.

Conceptul "Libertate" pornește de la ideea că muzica nu are granițe, religie sau gen. Este o celebrare a Spiritului, singura dimensiune care rămâne eternă într-o lume în continuă schimbare. Loredana propune o experiență fluidă, în care genurile muzicale se contopesc, iar spectatorii sunt invitați să trăiască dincolo de frici și tipare predefinite.

"Libertate e atunci când toate barierele cad. Când nu te mai identifici cu un gen sau cu o limbă, ci ești pur și simplu infinit. Libertatea e viață, e sunet pur, e muzică", a transmis Loredana.

Spre deosebire de un concert clasic, "Libertate" este construit ca o forță care încalcă regulile. Show-ul refuză repetarea unor rețete vechi și alege să iasă din tipare, oferind o producție vizuală și sonoră complexă. Este o invitație la a lăsa în urmă conflictele și prejudecățile pentru a experimenta un haos în perfectă armonie.

O artistă cu o carieră remarcabilă, Loredana se reinventează în fiecare an și pentru fiecare generație. A cântat despre iubire în nenumărate genuri și stiluri, fie că a interpretat muzică pop, rock, populară, jazz, jamparale, blues sau musical. A căutat în muzica sa toate definițiile, nuanțele și semnificațiile cuvintelor care exprimă cele mai misterioase și puternice stări sufletești: iubire, dor, nostalgie.

De la pop, la folclor, rock, jazz, alternativ, electro dance, într-un carusel sublim, un periplu sonor complet, fiecare spectacol Loredana este un fusion extravagant, armonic şi elegant, susținut cu virtuozitate de artiștii talentați din banda Agurida.

Prețuri bilete concert Loredana - Libertate la Sala Palatului

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 104 lei și 319 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending