Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

The Weeknd renunţă la numele său de scenă, revine la numele propriu, Abel Tesfaye

The Weeknd îşi schimbă imaginea şi identitatea pentru fiecare album, iar cea mai nouă versiune a sa implică renunţarea la numele de scenă. Astfel, artistul va reveni la numele său real, Abel Tesfaye. Motivul îl aflaţi mai jos.

Publicat

pe

The Weeknd cântând la The Billboard Music Awards 2021
The Weeknd cântând la The Billboard Music Awards 2021 │ FOTO: Captură YouTube

Atunci când nu lucrează la serialul HBO "The Idol" sau când nu se ceartă cu Academia Grammy, The Weeknd ştie să facă vâlvă. Acum şi-a schimbat numele în toate conturile de social media, după ce a anunţat că vrea să îşi ucidă alter ego-ul. Starul canadian a revenit la numele său real, Abel Tesfaye începând din data de 15 mai şi îl afişează pe toate platformele de socializare.

Întâi şi-a întrebat fanii în aprilie dacă ar trebui să fie cunocut ca "ABEL formal cunoscut ca The Weeknd". Mutarea aminteşte de Prince şi momentul când a dorit să i se spună "Artist formerly known as Prince". Tweet-ul lui The Weeknd a strâns peste 124.000 de like-uri şi multe reply-uri, iar fanii şi-au exprimat din plin opinia cu privire la schimbarea de nume.

Cântăreţul de R&B, rap şi pop a admis recent că vrea să închidă capitolul The Weeknd şi să înceapă o nouă etapă creativă în viaţa sa. Lucrează la un ultim album sub această titulatură, apoi consideră că a spus tot ce avea de spus în calitate de un astfel de personaj. Născut în Toronto din părinţi etiopieni, Abel Tesfaye devenea popular în 2010, când şi-a urcat primele piese pe YouTube.

În 2011 a lansat mixtape-urile "House Of Balloons", "Thursday" şi "Echoes of Silence". Ulterior a lansat 5 albume apreciate de public şi critici, printre care şi "Dawn FM", care a apărut în 2022 şi l-a avut ca "povestitor" pe Jim Carrey. Poate cel mai mare hit al artistului este "Blinding Lights", single apărut pe albumul din 2020 "After Hours".

Muzicianul a apărut şi în câteva filme la Hollywood, precum "Uncut Gems", "American Dad" şi "The Simpsons". Are la activ 4 premii Grammy şi a fost declarat în martie 2023 cel mai popular artist din lume, ajungând la 100 de milioane de ascultători Spotify pe lună.

PUBLICITATE
Comentează

Tehnologie

Începutul sfârşitului pentru cantautori? O piesă creată de AI e propusă la Premiile Grammy

După ce artişti ca Drake sau Eminem au obiectat serios cu privire la piesele create de AI folosind vocile lor, acum aflăm că Academia Grammy acordă distincţii şi pieselor de acest tip. Despre ce e vorba aflaţi mai jos.

Publicat

pe

Premii Grammy 2020 lista nominalizari
Premii Grammy 2020 lista nominalizari │ FOTO: Grammy

Recording Academy, organizaţia care acordă premiile Grammy consideră piesa "Heart On My Sleeve" eligibilă pentru premii în 2024. Ea este "cântată" de Drake şi The Weeknd, deşi în realitate nici unul dintre ei nu a lucrat la track. Melodia a fost creată cu ajutorul inteligenţei artificiale, copiind vocea şi stilul celor doi artişti.

Acum este propusă pentru premiile Grammy, fix lucrul care îl frustra pe The Weeknd acum 2 ani. În spatele acestui single eliminat de pe platformele de streaming se află o entitate misterioasă, Ghostwriter 977, cel care a propus piesa în categoriile Best Rap Song şi Song of the Year, conform Variety şi Gizmodo.

Industria muzicală se schimbă şi nu e foarte clar spre cine merg drepturile de autor ale pieselor generate de AI. Din punct de vedere creativ piesa este eligibilă pentru Grammy, fiind scrisă de un om. Ideea este ca să existe o contribuţie umană importantă, majoritară şi nu grosul compus de un AI ca ChatGPT.

Ghostwriter977 a postat recent pe Twitter (X) că a creat şi o piesă cu vocile lui 21 Savage şi Travis Scott. A vândut online şi piese create de AI care imită vocea lui Frank Ocean pentru mii de dolari, promovându-le ca "melodii nelansate" de artist.

"Heart On My Sleeve" a sosit pe platforme ca YouTube şi Spotify cu luni în urmă, dar a fost rapid înlăturată, din cauza unor ordine de takedown de la Universal Music. A rămas totuşi pe web pe anumite site-uri şi e foarte apreciată de fani.

Grammy-ul nu e bătut în cuie, deoarece Recording Academy are şi ca regulă disponibilitatea largă pe platformele de streaming a piesei. Trebuie trasă o linie clară unde începe excelenţa umană şi unde se termină AI-ul generativ care lucrează cu sample-uri.

Citește în continuare

Muzică și film

Serialul "The Idol" a fost anulat după numai un sezon

Controversatul serial "The Idol", creat de The Weeknd, nu va beneficia de un al doilea sezon. Seria a avut-o ca protagonistă pe Lily-Rose Depp și a fost difuzată de HBO. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Teaser "The Idol"
Teaser "The Idol" │ FOTO: captură YouTube

"The Idol" a fost creat de The Weeknd împreună cu Sam Levinson, cunoscut pentru "Euphoria" și scenaristul Reza Fahim. The Weeknd, pe numele real Abel Tesfaye, a avut, de asemenea, un rol în serial. El l-a interpretat pe Tedros, un "guru" ce intră într-o relație cu o vedetă pop în ascensiune - Jocelyn - jucată de Lily-Rose Depp și preia controlul asupra fiecărui aspect al vieții ei.

Primul sezon s-a încheiat pe 2 iulie, după doar cinci episoade. Decizia de a anula serialul a fost luată recent, după ce s-a pus problema potențialului pe care proiectul l-ar avea în continuare, atât pentru telespectatori, cât și pentru membrii distribuției.

"<<The Idol>> a fost unul dintre cele mai provocatoare programe originale HBO și suntem mulțumiți de răspunsul puternic al publicului. După multă considerație, HBO, precum și creatorii și producătorii au decis să nu continue cu un al doilea sezon. Le suntem recunoscători creatorilor, distribuției și echipei pentru munca lor incredibilă", a declarat un purtător de cuvânt al HBO.

"The Idol" a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes anul acesta, urmat de eventualul său debut pe HBO. Rating-urile au fost medii. Primul episod a debutat cu 913.000 de spectatori, numărul crescând la 3,6 milioane de telespectatori după prima săptămână. Episodul 2 a scăzut la 800.000 de spectatori la apariția sa.

Pe lângă povestea cinematografică, "The Idol" a livrat și câteva piese originale, printre care "Lesser Man", "Popular", "Double Fantasy" sau "One Of The Girls".

Citește în continuare

Muzică nouă

The Weeknd a lansat piesa "Lesser Man" în al treilea episod "The Idol"

Cel mai controversat serial al momentului este cu siguranţă "The Idol", de pe HBO Max, dar un lucru e sigur: e o platformă excelentă pentru ca The Weeknd să îşi lanseze muzica. În episodul 3, apărut pe 18 iunie am avut ocazia să ascultăm track-ul "Lesser Man".

Publicat

pe

Coperta single The Weeknd The Idol Lesser Man
Coperta single The Weeknd The Idol Lesser Man │ FOTO: The Weeknd

"The Idol" este un proiect co-creat de The Weeknd, care mai nou vrea să i se spună pe numele său real, Abel Tesfaye şi Sam Levinson, omul din spatele "Euphoria". E drept că această producţie a fost criticată de toată lumea, de la critici la privitori şi numită "pornografie soft". Notele de pe IMDB reflectă de altfel părerea publicului, iar cele 3 episoade de până acum reflectă asta în notele primite, care gravitează în jur de nota 4.

Pe de altă parte melodiile lansate de artistul canadian şi integrate în coloana sonoră sunt apreciate. Printre ele se numără şi "Lesser Man", o baladă autocritică, care în acelaşi subliniază defectele personajului care a greşit, cel toxic. Toxic este şi personajul lui The Weeknd din serial, Tedros Tedros, care o controlează obsesiv pe Joceylyn, jucată de fiica lui Johnny Depp, Lily Rose Melody Depp.

Tedros a fost descris iniţial ca un lider de sectă, dar e mai degrabă un virus, un parazit în viaţa unui tânăr pop star. Jocelyn e un soi de Miley Cyrus, hipersexualizată, exploatată de casele de discuri şi profund traumatizată de moartea mamei sale.

Între timp The Weeknd se află într-un turneu pe marile stadioane din Europa, care se va încheia abia în august. Atunci când episodul nou avea premiera, artistul se afla în Stockholm şi cântă pe Tele2 Arena. Acolo a urcat pe scenă şi Suzanna Son, cu care a cântat piesa "Family", auzită în episodul 2 din "The Idol".

Dacă serialul are media de note 4.9 din 10 pe IMDB, ei bine pe Rotten Tomatoes a primit o medie de 27% în urma scorurilor criticilor. Dacă The Weeknd e veriga slabă a serialului, ei bine Lily Rose Melody Depp joacă binişor, în special în secvenţele când trebuie să exprime emoţii negative.

Citește în continuare

Trending