"Take Me Back to Eden" este finalul unei trilogii, după primul LP, "Sundowning" din 2019 şi apoi "This Place Will Become Your Tomb" în 2021. Grupul britanic a apărut de nicăieri şi îşi păstrează misterul, artiştii din trupă având măşti şi fiind identificaţi drept Vessel, Vessel II, Vessel III şi Vessel IV. Creierul e totuşi Vessel, solistul şi omul care proiectează carismă, o imagine enigmatică, uneori înspăimântătoare. Ce ştim despre Vessel e ceea ce ne-a spus: că venerează zeul Somn şi mesajele din piesele sale i-au fost transmise prin vise. Versurile pun mare accent pe suferinţa, despărţiri, chimie şi alchimie, zeităţi şi iubire metafizică.
A trecut prin câteva variante de măşti, aidoma lui Corey Taylor la Slipknot şi îşi ascunde identitatea cu pictură corporală şi costume complexe în stilul jocurilor Final Fantasy. "Take Me Back to Eden" are 12 piese şi jumătate dintre ele au fost deja lansate ca single-uri. S-au remarcat "Chokehold" şi "The Summoning", care au strâns deja milioane de stream-uri pe Spotify.
Grupul britanic a fost cel mai bine definit de către Metal Hammer ca "R&B Metal". Acum o să îi auziţi inclusiv experimentând cu trap, rap, pop cu autotune, dar finalul aparţine mereu metalului şi pianului. E poate cel mai trist album Sleep Token şi gurile rele spun că ar fi ultimul pentru această variantă a trupei. Fie vedem o schimbare de identitate, costum, masca, fie asta a fost tot.
Cine ascultă cu atenţie ultimă piesă de pe LP, "Euclid" va auzi că se termină exact cum începe primul album, "Sundowning", cu piesa "The Night Belong to Gods". Mai sunt şi alte throwback-uri, precum "Take Me Back to Eden" având versuri din "Chokehold".
"Euclid" are momente când aminteşte de Elton John combinat cu The Darkness şi cu un mic throwback spre Metallica. O menţiune specială merge spre piesa "Ascensionism", care începe sensibil de tot, iar în cele 7 minute te trece prin balada depresivă, trap îndrăzneţ cu metafore despre viaţa din turneu şi provocările sale apoi rock alternativ de cea mai bună speţă.
Djent-ul e unul foarte dur spre final, iar în ultimele momente piesa e atât sensibilă, cât şi dură. "Rain" merită şi ea o menţiune pentru melodicitate şi modul în care se leagă versurile cu instrumentalul. E poate singura melodie fără abundenţă de metal spre final, ci oarecum constantă în tonalitate.
Rămâne acum doar să auzim Sleep Token live la Rockstadt şi vă promit o prestaţie excelentă, după ce am văzut ce poate trupa într-un concert din UK în aprilie.
