Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Oasis se va reuni dacă Manchester City câştigă Champions League, promite Liam Gallagher

Pasiunea pentru fotbal se revarsă uneori şi în muzică, aşa cum ne arată promisiunea lui Liam Gallagher. Fostul solist Oasis s-a declarat deschis să facă mult aşteptata reuniune a trupei dacă echipa sa de suflet câştigă Champions League.

Publicat

pe

Liam și Noel Gallagher
Liam și Noel Gallagher │ FOTO: captură YouTube

Manchester City are un sezon senzaţional, după ce a câştigat titlul în Anglia şi acum e la un meci distanţă de primul său trofeu Champions League. Echipa a mai avut o finală CHL cu câţiva ani în urmă, pierdută destul de clar în faţa celor de la Chelsea. Manchester City e o echipă mai îndrăgită în oraşul Manchester decât Manchester United, chiar dacă nu are titlurile sale.

Una dintre celebrităţile cele mai vocale cu privire la pasiunea sa pentru City este chiar Liam Gallagher. Încântat de victoria fabuloasă asupra celor de la Real Madrid cu 4-0 în semifinala Champions League, Liam a făcut o promisiune de reunire.

Povestea Oasis se încheia cu mare tam-tam în 2009, când trupa se dizolva. De atunci fraţii Liam şi Noel Gallagher s-au tot atacat în presă şi în social media. Liam (solistul) este fratele mai vocal şi mai agresiv şi a trecut dincolo de clasicul banter britanic şi spre trolling violent verbal.

Oasis a devenit uriaş de populară la mijlocul anilor 1990, mulţumită albumului de debut "Definitely Maybe", urmat de un alt LP foarte iubit "(What's The Story) Morning Glory?". Trupa pornea la drum în anul 1991. Mulţi au văzut grupul care ne-a adus "Champagne Supernova" şi "Wonderwall" drept noul Beatles. Povestea se sfârşea în august 2009, în timpul unui turneu al trupei, în urma unei altercaţii între cei doi fraţi la festivalul Rock en Seine din Paris. Noel Gallagher (cofondator, chitarist) şi-a anunţat plecarea din formaţie, afirmând că diferendele cu fratele său sunt ireconciliabile.

Fiecare echipă mare de fotbal are o formaţie asociată, iar United are Queen, Liverpool are Beatles, în vreme ce City are Oasis. Aflăm pe 10 iunie dacă echipa lui Pep Guardiola va lua trofeul sau dacă o va face Inter. Fanii Oasis au motive în plus să ţină cu City.

Comentează

Albume noi

Oasis lansează o ediție aniversară a albumului "Definitely Maybe"

Fanii Oasis au motive de bucurie. Trupa a anunțat o ediție specială "Definitely Maybe", ce marchează aniversarea a 30 de ani a albumului. Ce conține în plus, dar și când se lansează, găsești în articol.

Publicat

pe

Oasis în videoclipul piesei "Supersonic"
Oasis în videoclipul piesei "Supersonic" │ FOTO: captură YouTube / Oasis

Împlinirea a 30 de ani de la debutul albumului "Definitely Maybe" i-a făcut pe frații Gallagher să îngroape securea războiului și să anunțe lansarea unei ediții deluxe. Reeditarea va cuprinde piese și înregistrări nemaiauzite până acum, și urmează să fie lansată pe 30 august prin Big Brother Recordings.

Va fi disponibilă ca o ediție limitată 4LP, un 2CD deluxe, casetă și vinil colorat. Edițiile exclusive de vinil colorat sunt de două feluri: bleu - inspirat de versurile piesei "Up In The Sky" și roz - având ca sursă de inspirație "Digsy’s Dinner".

"Definitely Maybe (30th Anniversary Deluxe Edition)" conține piese din sesiunea de înregistrare originală de la Monnow Valley Studios, împreună cu piese înregistrate la Sawmills Studios din Cornwall - mixate pentru prima dată de Noel Gallagher și Callum Marinho. Albumul include și o versiune demo nelansată a "Sad Song". Lansată inițial ca o piesă bonus, această "nouă" variantă prezintă vocea lui Liam Gallagher.

În plus, reeditarea se mândrește cu lucrări de artă nou-nouțe realizate de designerul Brian Cannon și de fotograful Michael Spencer Jones, care au colaborat cu Oasis pentru originalul "Definitely Maybe".

Definitely Maybe" a ajuns pe primul loc în Marea Britanie și a devenit albumul de debut cu cele mai rapide vânzări la acea vreme. A fost certificat de opt ori cu platină în Marea Britanie și s-a vândut în peste 6,1 milioane de exemplare la nivel global.

Tracklist "Definitely Maybe (30th Anniversary Deluxe Edition)"

Volume 1

  1. Rock ‘n’ Roll Star (Remastered)
  2. Shakermaker (Remastered)
  3. Live Forever (Remastered)
  4. Up In The Sky (Remastered)
  5. Columbia (Remastered)
  6. Supersonic (Remastered)
  7. Bring It On Down (Remastered)
  8. Cigarettes & Alcohol (Remastered)
  9. Digsy’s Dinner (Remastered)
  10. Slide Away (Remastered)
  11. Married With Children (Remastered)

Volume 2

  1. Rock ‘n’ Roll Star (Monnow Valley Version)
  2. Shakermaker (Monnow Valley Version)
  3. Live Forever (Monnow Valley Version)
  4. Up In The Sky (Monnow Valley Version)
  5. Columbia (Monnow Valley Version)
  6. Bring It On Down (Monnow Valley Version)
  7. Cigarettes & Alcohol (Monnow Valley Version)
  8. Digsy’s Dinner (Monnow Valley Version)
  9. Rock ‘n’ Roll Star (Sawmills Outtake)
  10. Up In The Sky (Sawmills Outtake)
  11. Columbia (Sawmills Outtake)
  12. Bring It On Down (Sawmills Outtake)
  13. Cigarettes & Alcohol (Sawmills Outtake)
  14. Digsy’s Dinner (Sawmills Outtake)
  15. Slide Away (Sawmills Outtake)
  16. Sad Song (Mauldeth Road West Demo, Nov’ 92)
Citește în continuare

Trending