Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Un actor din serialul "Game of Thrones" vine la Comic Con 2023

Eugene Simon, cunoscut pentru rolul lui Lancel Lannister din popularul serial "Game of Thrones", vine la Comic Con, anul acesta. Evenimentul, dedicat pasionaților de filme, seriale, jocuri video, cosplay, benzi desenate și nu numai, va avea loc in perioada 19-21 mai la Romexpo.

Publicat

pe

Eugene Simon
Eugene Simon │ FOTO: Comic Con

Eugene Simon și-a început cariera în actorie de la o vârstă fragedă, interpretând diverse roluri în reclame, ca în 2005 să joace versiunea tânără a lui Giacomo Casanova în pelicula "Casanova" care îl avea în rol principal pe Heath Ledger.

Chiar în ziua în care își sărbătorea majoratul, Eugene a primit vestea distribuirii în serialul fenomen "Game of Thrones", în rolul lui Lancel Lannister, personaj care renunță la beneficiile numelui de familie pentru a se alătura mișcării religioase conduse de The High Sparrow.

El mai este cunoscut și pentru rolul din producția Nickelodeon, "House of Anubis", unde l-a interpretat pe Jerome Clarke. În portofoliul lui Eugene se mai numără roluri în lungmetraje precum "Before I Sleep", "The Lodgers" sau "Kill Ben Lyk".

Eugene Simon va acorda autografe fanilor, va face fotografii și le va răspunde întrebărilor în cadrul celei de-a zecea ediții Comic Con, alături de Toby Sebastian (Trystane Martell din Game of Thrones), Stefan Kapičić (Deadpool), Dan Fogler (Fantastic Beasts), Alexander Calvert (Supernatural), Dylan Sprayberry (Man of Steel, Teen Wolf) și Tony Amendola (The Mask of Zorro, Stargate SG-1, Once Upon A Time).

Anul acesta se aniversează 10 ani de la debutul Comic Con, motiv pentru care evenimentul din luna mai este doar primul dintr-o serie întreagă pe care o pregătesc organizatorii pentru 2023. De-a lungul timpului, fanii s-au putut întâlni cu actori de la Hollywood în cadrul panel-urilor sau sesiunilor de fotografii și autografe, au putut testa cele mai noi jocuri video și au putut participa la competiții, și-au completat colecțiile de produse inspirate din pop culture de la sutele de expozanți invitați și s-au bucurat de numeroase exclusivități și premiere de la cinematografie la gaming sau benzi desenate.

Bilete Comic Con 2023 la Romexpo

Abonamentele și bilete pe zi au prețuri cuprinse între 55 și 180 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Trending