Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

David Garrett revine în concert la București, parte a turneului "Iconic Tour 2023"

În plin sezon estival, David Garrett revine la București și va concerta pe 18 august, la Arenele Romane, un spațiu adecvat pentru conceptului scenic al show-ului "Iconic". Astfel, admiratorii violonistului se vor putea bucura de un concert inedit de muzică clasică, susținut în aer liber, începând cu ora 20:00. Mai multe detalii și bilete în articol.

Publicat

pe

David Garrett la Sala Palatului. 2018
David Garrett la Sala Palatului. 2018 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

După turneul de succes al anului 2022, "Alive-my Soundtrack", care a cuprins peste 32 de concerte în 11 țări, celebrul violonist David Garrett deschide un nou capitol, în stilul clasic, și traversează mapamondul cu cea mai nouă producție concertistică, în cadrul turneului "Iconic Tour 2023".

În cadrul concertului de la Arenele Romane, artistul va cânta la o vioară care valorează 3,5 milioane de euro. În urmă cu aproximativ un an, David Garrett a devenit proprietarului unei viori Guarneri del Gesù fabricată în anul 1734 la Cremona, de lutierul Bartolomeo Giuseppe Guarnerius, valoarea acesteia fiind de 3,5 milioane de euro.

"Sunt deosebit de încântat să vă prezint noua mea vioară pe scena Arenelor Romane din București: un Guarneri del Gesù din 1734, deținut cândva de marele virtuoz Gaetano Pugnani. Unul dintre principalele motive pentru care am achiziționat acest instrument minunat, care nu a mai fost utilizat de mult timp, a fost de fapt acest turneu - ca să vi-l pot prezenta.

Cred că sunetul unei viori Guarneri poate exprima toată vulnerabilitatea și fragilitatea, tot ceea ce este uman - în timp ce un Stradivarius sună întotdeauna oarecum supraomenesc. Mai ales cu repertoriul meu actual - <<ICONIC>> - care este plin de emoții și sentimente puternice, acea atingere umană fragilă este mult mai importantă pentru mine decât sunetul supraomenesc al unui Stradivarius. De aceea, consider că noua mea vioară Guarneri del Gesù este perfectă pentru concertele <<ICONIC>> și sper să vă bucurați să o ascultați la fel de mult pe cât îmi place mie să o cânt", a declarat David Garrett.

Turneul de promovare a noului album de succes semnat David Garrett - "Iconic", a debutat în luna martie a acestui an cu un show remarcabil în Rosengarten, Mannheim. Conceptul muzical Iconic se bucură de un succes imens în rândul publicului, astfel că în numai două luni de la debut a înregistrat vânzări de peste 100.000 de bilete, iar alte 26 de concerte sunt deja sold-out.

Actuala producție concertistică a celebrului violonist David Garrett este concepută într-o manieră inedită și fascinează audiența din întreaga lume. Pentru prima dată, violonistul David Garrett evoluează pe aceeași scenă în formula de trio, alături de Franck van der Heijden la chitară și Rogier van Wegberg la bass, creând o atmosferă intimă, relaxată și, în același timp, plină de emoție.

Concertul Iconic reprezintă un omagiu adus marilor violoniști ai epocii de aur. Repertoriul ales pentru show aduce în prim plan piese ale virtuozilor viorii, precum Zino Francescatti, Arthur Grumiaux, Jascha Heifetz, Fritz Kreisler sau Yehudi Menuhin care, de-a lungul timpului, i-au cucerit pe iubitorii de muzică clasică din întreaga lume. Programul concertului cuprinde melodiile care l-au însoțit pe David Garrett pe tot parcursul artistic, repere muzicale descoperite în copilărie și aprofundate până în prezent.

Până în prezent, programul turneului cuprinde peste 55 de concerte în 12 țări. Pe lângă Germania și Austria, David Garrett va concerta pe cele mai mari scene din Elveția, Luxemburg, Danemarca, Polonia, Italia, Bulgaria, Cehia, Turcia, Georgia, Singapore și, bineînțeles, România. Alte 25 de concerte în 7 țări, inclusiv Australia și China, se află pe lista turneului amplu din acest an.

Bilete concert David Garrett la Arenele Romane

Biletele au fost puse în vânzare online, la prețuri pornind de la 220 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte vineri, 18 august 2023

David Garrett

Loc
Arenele Romane

Concerte & turnee

Top cele mai scumpe concerte din 2026 în România: cât au fost dispuși fanii să plătească pentru muzică

Concertele nu mai sunt doar o ieșire superficială, ci experiențe pentru care fanii își calculează atent bugetele. În 2026, unele dintre cele mai așteptate show-uri din România au venit la pachet cu prețuri pe măsură. Surpriza nu a fost însă costul biletelor, ci interesul ridicat al publicului, dispus să plătească oricât pentru a fi martorul unui spectacol muzical.

Publicat

pe

Jennifer Lopez în concert la București pe 27 iulie 2025 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Pentru mulți melomani, concertele live pot deveni adevărate investiții. Costurile ridicate ale biletelor de acces pentru unele show-uri, în special ale unor cântăreți internaționali, pot face o gaură în buzunar. De cele mai multe ori, sumele de bani pe care le oferim în schimbul unei experiențe muzicale sunt justificate. Pe lângă onorariul artistului de pe scenă, contribuim și la acoperirea unei întregi infrastructuri: producție, echipele tehnice, logistică, securitate și organizare.

Concertele au primit, poate, o și mai mare apreciere după pandemia de covid, când toate evenimentele live au fost puse pe pauză. Lipsa muzicii, precum și a comunității cu care să împărtășești un cântec, un dans sau un moment memorabil susținut de artistul preferat au căpătat un caracter de neprețuit, la propriu și la figurat. În momentul în care industria muzicală a revenit pe făgașul normal, orice inconvenient, inclusiv financiar, a putut fi rezolvat.

România și-a revenit și ea după hiatusul muzicii live și a găzduit numeroase concerte, festivaluri și evenimente ce au adunat un public numeros, de toate vârstele. Și anul curent se anunță a fi de succes la capitolul artistic, și chiar dacă suntem abia în luna martie, concertele confirmate până acum au trezit interesul consumatorilor. Biletele s-au vândut, unele au fost sold-out imediat, în ciuda costurilor ridicate. Până la urmă, nu poți pune preț pe amintiri frumoase, nu? Cu acest gând în minte, am făcut un top al celor mai scumpe concerte anunțate până acum pentru anul 2026, pentru a vedea ce artiști sunt în preferințele românilor.

Metallica (13 mai, Arena Națională)

Concertul trupei Metallica de la Arena Națională ocupă locul fruntaș în listă. Prețurile ridicate nu au fost un obstacol pentru fani, ci mai degrabă un filtru care a amplificat dorința de a fi acolo. Biletele s-au epuizat la scurt timp de la punerea în vânzare, confirmând încă o dată forța experienței live.

Sistemele de ticketing au fost testate până la limită de cum s-au pus în vânzare biletele pentru concertul Metallica de la Arena Națională din 13 mai. Cozile virtuale s-au întins pe mii de poziții, iar până când unii reușeau să ajungă la selecția de bilete, show-ul era deja sold out. Frustrarea a fost reală, dar și euforia celor care au reușit să învingă algoritmii. Prețurile au variat semnificativ, în funcție de zonă și pachet, dar chiar și cele mai scumpe opțiuni s-au epuizat rapid. Costurile au variat între 335, 30 lei și 1847,06 lei. Au existat și pachete VIP la următoarele prețuri: 12249 lei ("Nothing Else Matters" Snake Pit Experience), 3999 lei ("Moth into Flame" Experience), 2999 lei ("One" Enhanced Experience), 2799 lei (Snake Pit Package), 1799 lei ("Seek & Destroy" Reserved Package), 1599 lei ("Frantic" Early Entry GA Package).

Eros Ramazzotti (22 aprilie, Sala Palatului)

După concertul sold-out de acum doi ani, Eros Ramazzotti revine la București, la Romexpo, pe 22 aprilie 2026, cu noul său turneu, "Una Storia Importante". Turneul își dorește să evidențieze legătura profundă dintre Eros și publicul său, o conexiune autentică și durabilă, care trece dincolo de timp, granițe și generații. Cei care își doresc să îl (re)vadă pe celebrul artist italian trebuie să scoată din buzunar sumele de 1345, 44 lei (Ultra VIP), 833,34 lei (Premium), 495,35 lei (Categoria A), 403,17 lei (Categoria B).

Iron Maiden (28 mai, Arena Națională)

Iron Maiden va susține un concert la Arena Națională din București pe 28 mai 2026, parte din turneul "Run For Your Lives", dedicat celor 50 de ani de carieră. Setlistul reunește momente definitorii din istoria trupei și una dintre cele mai spectaculoase producții puse în scenă de până acum. Biletele pentru show-ul legendarilor artiști sunt pentru toate buzunarele: 900 lei, 720 lei, 640 lei, 630 lei, 520 lei, 415 lei, 310 lei.

Bryan Adams (17 decembrie, BT Arena din Cluj-Napoca)

Unul dintre cei mai influenți artiști din istoria muzicii pop-rock revine în România: Bryan Adams va concerta pe 17 decembrie 2026 la BT Arena din Cluj-Napoca, în cadrul turneului mondial "Roll with the Punches". Show-ul traversează toate etapele carierei: de la hiturile care au dominat topurile internaționale până la material nou și reinterpretări live cu forță de stadion. Publicul din Cluj va avea parte de: un full band, cu producție vizuală amplă, un mix de rock clasic, power ballads și piese cu energie de arena rock și interacțiunea directă pentru care Bryan Adams este celebru în concertele sale.

Accesul se face pe bază de bilete valabile, disponibile la prețurile de Premium - 699 lei, Front of Stage - 499 lei, Acces General - 399 lei, Categoria 1 - 499 lei, Categoria 2 - 399 lei, Categoria 3 - 359 lei, Categoria 4 - 299 lei. Fanii înrăiți sau melomanii care nu se uită la bani când vine vorba de a fi (mai) aproape de o legendă a muzicii internaționale pot opta pentru pachete VIP: 2986 lei, 1730 lei, 1238 lei, 1138 lei.

David Garrett (18 septembrie, Sala Palatului)

Violonistul David Garrett va reveni la București pe 18 septembrie 2026, la Sala Palatului, în cadrul Millennium Symphony World Tour, un show ce combină orchestrație, tehnică și scenografie. Concertul propune o producție spectaculoasă, cu aranjamente moderne, o formulă instrumentală atent construită, un sound imersiv și o scenografie gândită ca o experiență cinematografică. Este una dintre cele mai ample creații artistice ale sale, un parcurs muzical care urmărește evoluția lui Garrett. Accesul se face pe baza unui bilet la următoarele categorii: Categoria II - 713 lei, Categoria III - 611 lei, Categoria IV - 407 lei, Categoria V - 254 lei. Există și două tipuri de pachete VIP la prețurile de 2835 lei și 1621 lei.

HAVASI Symphonic (3 mai, BT Arena din Cluj-Napoca)

Spectacolul concert HAVASI va aduce împreună solo-uri de pian, o multitudine de soliști de muzică extrem de talentați și tobe rock pe aceeași scenă. Artiștii vor purta audiența într-o călătorie fascinantă prin scene muzicale într-o continuă dezvăluire. Diversele momente de pe scenă vor crea o experiență memorabilă, îmbunătățită de cea mai recentă tehnologie a proiecțiilor de sunet, scenă, lumini și video.

La momentul redactării acestui articol, cei care achiziționează un bilet la concertul artistului maghiar pot beneficia de un discount de 10 % folosind codul HAVASI. Tichetele de acces sunt disponibile la următoarele categorii: Ultra VIP (659 lei), VIP (499 lei), Categoria 1 (399 lei), Categoria 2 (299 lei), Categoria 3 (199 lei), Categoria 3 - vizibilitate laterală (169 lei), Categoria 4 - vizibilitate laterală (149 lei).

Chris Isaak (23 iunie, Sala Palatului)

Chris Isaak, celebru pentru hit-ul "Wicked Game", vine pentru prima dată în România și va susține un concert la Sala Palatului pe 23 iunie 2026. Evenimentul face parte dintr-un turneu extins, cu show-uri în America de Nord și Europa. Cu o carieră de peste patruzeci de ani, în care a devenit un nume emblematic al muzicii internaționale, artistul Platinum și nominalizat la GRAMMY a susținut concerte sold-out în întreaga lume alături de membrii trupei sale, Silvertone. Chris Isaak are în palmares 13 albume de studio, 12 single-uri ajunse în topuri, precum și apariții în filme precum "The Silence of the Lambs" și "That Thing You Do!".

Biletele pentru prima vizită a artistului în țara noastră sunt disponibile online, la prețuri variate: VIP - 495 lei, Categoria I - 395 lei, Categoria II - 300 lei, Categoria III - 250 lei, Categoria IV - 200 lei, Categoria V - 170 lei.

Deep Purple (1 octombrie, BT Arena din Cluj-Napoca)

Deep Purple va reveni în România în 2026, cu un concert programat pentru 1 octombrie, la BTarena din Cluj-Napoca. Evenimentul face parte din turneul "=1 More Time", ce promovează cel mai recent album de studio, "=1". Pe scenă vor mai urca Wolfgang Van Halen, compozitor, vocalist, multi-instrumentist și producător nominalizat la premiile GRAMMY, precum și trupa britanică de rock Jayler, aflată în plină ascensiune.

Categoria VIP, la 600 de lei, este sold-out, semn că interesul publicului pentru legendarii artiști este ridicat. Mai sunt bilete la Golden Ring - 490 lei, Categoria 1 - 440 lei, Categoria 2 - 390 lei, Categoria 3 - 340 lei, Categoria 4 - 290 lei, Acces General - 390 lei, precum și un pachet Meet & Greet la 1475 lei.

Rita Ora (30 iulie, Arenele Romane)

Rita Ora, una dintre cele mai apreciate artiste pop ale momentului, va susține un concert la Arenele Romane pe 30 iulie 2026. Este o ocazie unică pentru publicul din România de a o vedea live pe cântăreața britanică într-un show care va reuni cele mai cunoscute hituri ale sale, dar și piese de pe cel mai recent album. Pentru a fi martorii unui experiențe live de neuitat, doritorii pot alege din trei categorii de bilete: Tribună Premium (485,10 lei), Teren (350,10 lei) și Tribună Acces General (233,10 lei).

Alessandro Safina (26 aprilie, Sala Palatului)

Alessandro Safina va reveni la Sala Palatului cu un concert special, programat pentru 26 aprilie 2026. Tenorul italian va celebra farmecul operei și stilul crossover alături de orchestră simfonică, interpretând arii celebre și hituri pop-operă. Biletele pentru show-ului artistului sunt mai accesibile, la prețurile de 450 lei (VIP), 400 lei (Categoria 1), 350 lei (Categoria 2), 250 lei (Categoria 3), 200 lei (Categoria 4).

Pink Martini (16 iulie, Arenele Romane)

Considerată una dintre cele mai elegante și longevive formații internaționale, Pink Martini promite o seară sofisticată, exuberantă și profund cosmopolită pe 16 iulie, la Arenele Romane din București. Solista concertului va fi Storm Large, artistă care sfidează granițele dintre rock, cabaret și muzică orchestrală cu o prezență scenică electrizantă. Cunoscută publicului larg din emisiunea Rock Star: Supernova și apreciată pentru colaborările sale cu Pink Martini, Storm Large aduce pe scenă un mix rar de forță, vulnerabilitate și umor sofisticat. Vocea ei puternică și inconfundabilă transformă fiecare apariție într-un spectacol memorabil, în care eleganța întâlnește energia pură a rock-ului.

Accesul la show-ul Pink Martini de anul acesta îi costă pe participanți 450 lei (Front of Stage) și 300 lei (Acces General). 

Breaking Benjamin (27 iunie, Arenele Romane)

Cu o activitate de două decenii și jumătate, timp în care a ajuns la urechile a milioane de ascultători, inclusiv a românilor, Breaking Benjamin vine pentru prima dată în țara noastră cu un concert de neratat. Trupa americană va urca pe scena Arenelor Romane din București pe 27 iunie 2026. Deși biletele au avut prețuri decente, acum fiind disponibilă doar o singură categorie - Teren - la prețul de 373,47 lei, suplimentele VIP sunt mai piperate, costând 219,99 euro (Meet & Greet VIP Upgrade) și 83,59 euro (Early Entry VIP Upgrade). Atenție! Acestea sunt suplimente; pentru acces este nevoie și de un bilet valabil.

Garou (20 septembrie, Arenele Romane)

Garou, unul dintre cei mai carismatici artiști ai scenei francofone din ultimele decenii, revine în România cu show-ul "The Best Of", programat pe 20 septembrie 2026, la Arenele Romane. Recunoscut pentru culoarea vocală ușor aspră, intensitatea interpretării și naturalețea cu care creează legătura cu sala, Garou propune un concert construit pe emoție, forță și eleganță scenică: o selecție de piese definitorii, momente surpriză și un sound live care ridică fiecare refren la rang de experiență. Biletele de acces pot fi achiziționate online la prețurile de 375 lei (VIP), 290 lei (Premium), 210 lei (Categoria A), 150 lei (Categoria B).

Citește în continuare

Trending