Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Muzică nouă

Cristina Lupu a lansat "Satellite", single-ul de debut - AUDIO

Cristina Lupu a lansat primul ei single, "Satellite". Materialul este disponibil pe toate platformele de streaming, dar și în articol, astfel că te invităm să-i dai play.

Publicat

pe

Cristina Lupu - Weekend Sessions
Cristina Lupu - Weekend Sessions │ FOTO: Cristina Lupu

"Satellite" e ca o seară de vară, o alunecare nostalgică în reverie. Cristina Lupu și-a armonizat chitara și vocea alături de chitara lui Lucas Contreras, basul Laurei Benedek și percuția lui Denis Bolborea, pentru a cânta despre iubire și toate nesiguranțele răstălmăcite cu care poate veni ea.

Piesa a fost compusă de Cristina Lupu însăși, iar pentru producție a colaborat cu Alexandru Mitroi și Lucas Contreras, la Merkaba Studios. "Satellite" este primul single de pe viitorul album al artistei, "Sweet Amnesia", și va fi însoțit de un videoclip regizat de Florin Șerban, ce va avea premiera pe 22 iunie printr-un concert în Expirat.

"<<Satellite>> este un cântec despre bucuria, teama, nesiguranța și confuzia pe care le trăim, uneori, când ne îndrăgostim și ne pierdem în celălalt. Nu știu dacă aș spune mai mult, e un cântec ceva mai neclar și cred că e mai bine așa. L-am scris într-un moment în care trăiam toate astea, amestecate, iar versurile au venit de la sine, nu prea le-am căutat, așa cum mi se întâmplă de obicei", a declarat Cristina Lupu.

Cristina Lupu este artist independent (voce/chitară), scrie piese de dragoste și le cântă cu plăcere și altora. În 2015 a urcat pe scena Vocea României (în echipa lui Tudor Chirilă), apoi a urmat o lungă perioadă de studiu individual. Între 2020 și 2022, Cristina a studiat la Universitatea Națională de Muzică din București, secția jazz. În prezent, lucrează la albumul de debut, "Sweet Amnesia", o colecție de cântece amestecate, uneori jucăușe, alteori nostalgice, ironice sau furioase.

În vara lui 2023, Cristina va urca pe scena Electric Castle, Waha și DWMT la Conac.

AUDIO: Cristina Lupu - Satellite

Concerte & turnee

Festivalul Perifeeric revine între 11 și 13 iulie în Parcul Morarilor; Consultă programul pe zile și ore

Festivalul Perifeeric, un eveniment dedicat familiilor, copiilor și locuitorilor din cartierele Bucureștiului, transformă Parcul Morarilor într-un spațiu de întâlnire dintre artă, memorie urbană și viață de cartier. Ajuns la cea de-a treia ediție, festivalul va avea loc între 11 și 13 iulie 2025.

Publicat

pe

Festivalul Perifeeric 2025
Festivalul Perifeeric 2025 │ FOTO: Captură afiș oficial

Tema ediției Perifeeric din 2025, "Amprentele orașului", propune o explorare creativă a urmelor vizibile și invizibile care conturează identitatea Bucureștiului. De la detalii arhitecturale uitate și texturi ale asfaltului, până la povești de cartier, inscripții murale sau amintiri colective, publicul este invitat să observe orașul cu alți ochi – cu sensibilitate, curiozitate și implicare.

Perifeeric devine astfel o invitație de a redescoperi Capitala prin experiențe culturale desfășurate în afara centrului – în cartiere, în parcuri, în mijlocul comunității. Este un festival care transformă spațiul public într-o scenă accesibilă și participativă, în care cultura ajunge acolo unde e mai puțin așteptată, dar cu atât mai binevenită. Intrarea este liberă.

Festivalul Perifeeric - Un eveniment pentru toți, în inima cartierului

Programul este conceput pentru a încuraja participarea activă a locuitorilor și aduce în prim-plan o serie de activități interactive, gândite pentru toate vârstele. Cei mici pot lua parte la ateliere creative precum "Amprentele orașului" sau "Ziduri nevăzute", unde explorează orașul prin grafică și colaj, sau pot modela căsuțe din lut și crea plăcuțe decorative inspirate din texturile urbane. Familiile se pot bucura de activități recreative și sportive în aer liber, cu trasee motrice, jocuri clasice și sesiuni de mișcare ghidată.

Seara, atmosfera este animată de concerte live susținute de Cristina Lupu, Tony Baboon Band și trupa Zaibăr, dar și de seturi DJ semnate IORGA, cu remixuri românești contemporane. În fiecare seară, publicul este invitat la proiecții de film în aer liber, cu titluri recente pentru toate vârstele. În completare, tururile ghidate în cartierele Grivița și Obor, conduse de istoricul Damian Anfile, oferă o perspectivă captivantă asupra memoriei urbane și a identității ascunse a Bucureștiului.

Programul Festivalului Perifeeric, ediția 11 - 13 iulie 2025:

Vineri, 11 iulie

  • 17:00 – 18:00 | Atelierul de vederi nostalgice
  • 17:00 – 18:00 | Sesiune de dans și coregrafie
  • 17:00 – 18:00 | Jocurile copilăriei – zonă de distracție în aer liber
  • 17:00 – 19:00 | Ateliere de colaje și grafică
  • 17:00 – 19:00 | Animatori pentru copii, baloane modelabile și pictură pe față
  • 18:00 – 19:00 | Atelier de căsuțe din nasturi
  • 18:00 – 19:00 | IORGA - DJ session
  • 19:15 – 20:30 | Concert Cristina Lupu & Marsdelux

Sâmbătă, 12 iulie

  • 11:00 – 11:50 | Spectacol de teatru pentru copii - Povești românești, durata 50 minute
  • 11:00 – 18:00 | Sesiuni de sport pentru copii și familie
  • 12:00 – 13:00 | Jocurile copilăriei – zonă de distracție în aer liber
  • 12:00 – 13:00 | Atelier de amprente pe lut
  • 12:00 – 14:00 / 16:00 – 18:00 | Ateliere de colaje și grafică
  • 12:00 – 14:00 / 16:00 – 18:00 | Animatori pentru copii, baloane modelabile și pictură pe față
  • 13:00 – 14:00 | Atelier de confecționat semne de carte de epocă realizate pe lemn
  • 14:30 – 15:30 | Sesiune de dans și coregrafie
  • 16:00 – 16:50 | Atelier cu gheață carbonică, CarboShow
  • 16:00 – 17:00 | Atelier de realizat căsuțe din lut
  • 17:00 – 18:00 | Atelier de decorat evantaie de hârtie
  • 17:00 – 18:00 | IORGA – Romanian Remixes Dj Set
  • 18:00 – 19:00 | Tur ghidat în zona Calea Griviței, cu Damian Anfile
  • 18:15 – 19:30 | Concert Tony Baboon Band
  • 19:45 | Proiecție film - E timpul să iubești / We live in time (2024, r. John Crowley)

Duminică, 13 iulie

  • 11:00 – 11:50 | Spectacol de teatru pentru copii - Cartea Junglei, durata 50 minute
  • 11:00 – 18:00 | Sesiuni de sport pentru copii și familie
  • 12:00 – 13:00 | Jocurile copilăriei – zonă de distracție în aer liber
  • 12:00 – 13:00 | Atelier de amprente pe lut
  • 12:00 – 14:00 / 16:00 – 18:00 | Ateliere de colaje și grafică
  • 12:00 – 14:00 / 16:00 – 18:00 | Animatori pentru copii, baloane modelabile și pictură pe față
  • 13:00 – 14:00 | Atelier de confecționat semne de carte de epocă realizate pe lemn
  • 14:30 – 15:30 | Sesiune de dans și coregrafie
  • 16:00 – 16:50 | Atelier cu gheață carbonică, CarboShow
  • 16:00 – 17:00 | Atelier de realizat căsuțe din lut
  • 17:00 – 18:00 | Atelier de decorat evantaie de hârtie
  • 17:00 – 18:00 | IORGA – Romanian Remixes Dj Set
  • 18:00 – 19:00 | Tur ghidat în Cartierul Obor, cu Damian Anfile
  • 18:15 – 19:30 | Concert trupa Zaibăr
  • 19:45 | Proiecție film- Bambi: O Poveste din pădure (2024, r. Michael Fessler, narat de Dana Rogoz)

Acces și mijloace de transport disponibile

Festivalul este gratuit și deschis tuturor, în limita locurilor disponibile. Accesul în Parcul Morarilor se face din Șoseaua Pantelimon, în preajma intersecției cu Strada Morarilor, iar zona este bine deservită de mijloace de transport în comun.

Vizitatorii sunt încurajați să folosească transportul public, bicicletele sau trotinetele electrice pentru a ajunge în zonă. Locurile de parcare din vecinătatea parcului sunt limitate.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending