Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Premiile Oscar 2023: Urmărește-o pe Lady Gaga interpretând piesa "Hold My Hand"

La cea de-a 95-a ediție a Premiilor Oscar, Lady Gaga a reprezentat filmul "Top Gun: Maverick" într-un mod memorabil, interpretând melodia principală de pe coloana sonoră - "Hold My Hand".

Publicat

pe

Lady Gaga la Premiile Oscar 2023
Lady Gaga la Premiile Oscar 2023 │ FOTO: Variety / ABC Live twitter.com

Lady Gaga a creat un moment emoționant și autentic. Înainte de a cânta, artista a menționat că a compus acest cântec în subsolul studioului ei. Cu un mesaj foarte personal, "Hold My Hand" vorbește despre cum toți avem nevoie de eroi. Eroi sunt peste tot în jurul nostru dacă ne uităm cu atenție. Iar dacă nu îi găsim, putem să apelăm la sinele interior.

Pentru a accentua momentul muzical, Lady Gaga a renunțat la rochia spectaculoasă și la machiaj, alegând să se îmbrace într-un tricou negru și blugi de aceeași culoare. Artista a cântat a cappella, apoi a fost acompaniată de instrumentiști.

"Hold My Hand" marchează a treia nominalizare a artistei la Oscar pentru o melodie de pe o coloană sonoră, după "Till It Happens to You" din The Hunting Ground și "Shallow" din A Star Is Born (pentru care a câștigat trofeul în 2019). Toți nominalizații pentru "Cel mai bun cântec" din acest an au interpretat live, printre aceștia numărându-se Rihanna, Sofia Carson și Diane Warren, Stephanie Hsu, David Byrne și Son Lux și Rahul Sipligunj și Kaala Bhairava.

"Top Gun: Maverick" a câștigat 1,5 miliarde de dolari la box office-ul global. A fost nominalizat la șase Premii Oscar anul acesta, la categoriile "Cel mai bun film", "Cel mai bun scenariu adaptat", "Cel mai bun cântec original", "Cel mai bun sunet", "Cel mai bun montaj" și "Cele mai bune efecte vizuale". Cât despre Lady Gaga, următorul ei proiect în lumea filmului va fi "Joker: Folie à Deux", unde o interpretează pe Harley Quinn.

PUBLICITATE
Comentează

Muzică și film

Vezi prima imagine cu Lady Gaga în rolul lui Harley Quinn

Pentru majoritatea oamenilor, Ziua Îndrăgostiților este despre iubire, flori și căpșune glazurate în ciocolată. Însă, pentru regizorul Todd Phillips, Valentine's Days a fost despre Lady Gaga și despre personajul pe care îl va interpreta în filmul "Joker: Folie à Deux".

Publicat

pe

Joaquin Phoenix / Lady Gaga
Joaquin Phoenix / Lady Gaga │ FOTO: captură YouTube (Warner Bros.) / captură YouTube www.youtube.com

Todd Phillips a revenit în atenția cinefililor cu un nou detaliu din pelicula "Joker: Folie à Deux". Regizorul a publicat o imagine care îl prezintă pe protagonistul Joaquin Phoenix în brațele lui Lady Gaga. Postarea a fost însoțită de mesajul: "La mulți ani de Ziua Îndrăgostiților!".

Este prima fotografie cu Lady Gaga în rolul lui Harley Quinn. Artista de 36 de ani a distribuit, la rândul său, imaginea pe contul de Instagram.

Lady Gaga interpretează o versiune a personajului DC Comics - Harley Quinn - un psihiatru care se îndrăgostește de Joker înainte ca acesta să devină "personajul negativ". Margot Robbie a jucat-o anterior pe Quinn în filmele "Suicide Squad" și "Birds of Prey", iar actrița Kaley Cuoco îi dă voce personajului în serialul animat "Harley Quinn", de pe HBO Max.

În luna august a anului trecut, Lady Gaga a confirmat că face parte parte din distribuția "Joker: Folie à Deux". Alegerea artistei capătă și mai mult sens cu cât pelicula este descrisă ca fiind un musical. Lansarea este programată pentru 4 octombrie 2024.

Primul film "Joker" a fost lansat în 2019 și a devenit rapid un succes. Pelicula a pictat o nouă imagine a personajului și a prezentat luptele pe care acesta le-a purtat cu societatea. Arthur Flick, un comedian și clovn part-time, ajunge să se transforme în Joker, un anti-erou ce șochează orașul Gotham cu actele sale de violență.

"Joker" a fost un veritabil blockbuster, încasând peste 1 miliard de dolari la nivel global. A obținut cele mai multe nominalizări la Premiile Oscar 2020, evidențiindu-se în toate categoriile importante. "Joker" i-a adus lui Phoenix primul său Oscar, dar și un Glob de Aur, un Bafta și un SAG Award. De asemenea, filmul a câștigat și premiul pentru "Cel mai bun soundtrack".

Citește în continuare

Muzică și film

Lista scurtă a nominalizaţilor la Premiile Oscar 2023 a fost dezvăluită: Rihanna, Lady Gaga şi The Weeknd

Academia de Arte şi Ştiinţe ale Filmului din SUA a dezvăluit lista scurtă a nominalizaţilor la Premiile Oscar din 2023. Deocamdată 10 categorii au avut nominalizaţii dezvăluiţi, dar pe noi ne interesează mai mult trofeul pentru muzică: "Cea mai bună piesă originală".

Publicat

pe

Oscar 2020 (Artwork)
Oscar 2020 (Artwork) │ FOTO: Press kit www.oscars.org

Un total de 82 de piese au fost selectate în prima fază, iar lista include acum doar 15 artişti şi melodiile lor. Rihanna a prins listă scurtă, cu piesa "Lift Me Up" din "Black Panther: Wakanda Forever", în vreme ce Lady Gaga a dat lovitura cu melodia din noul "Top Gun: Maverick". The Weeknd a lansat cu doar o săptămână o piesă pentru noul film "Avatar" şi se găseşte deja în această companie selectă.

Şi Taylor Swift simte Oscarul aproape prin contribuţia sa pentru "Where The Crawdads Sing".

Iată lista completă a nominalizaţilor pentru "Cea mai bună melodie Originală" la Premile Oscar din 2023:

  • The Weeknd – Nothing Is Lost (You Give Me Strength) (Avatar: The Way of Water)
  • Rihanna – Lift Me Up (Black Panther: Wakanda Forever)
  • Jazmine Sullivan – Stand Up (Till)
  • Lady Gaga – Hold My Hand (Top Gun: Maverick)
  • Norah Jones and J. Ralph – Dust & Ash (The Voice of Dust and Ash)
  • Taylor Swift – Carolina (Where the Crawdads Sing)
  • LCD Soundsystem – New Body Rhumba (White Noise)
  • Selena Gomez – My Mind & Me (Selena Gomez: My Mind & Me)
  • Ryan Reynolds and Will Ferrell – Good Afternoon (Spirited)
  • Sofia Carlson and Diane Warren – Applause (Tell It Like a Woman)
  • Giveon – Time (Amsterdam)
  • Son Lux, Mitski, and David Byrne – This Is A Life (Everything Everywhere All at Once)
  • Gregory Mann – Ciao Papa (Guillermo del Toro’s Pinocchio)
  • Rita Wilson – Til You’re Home (A Man Called Otto)
  • Rahul Sipligunj and Kaala Bhairava – Naatu Naatu (RRR)

Lista finală de nominalizaţi la Premiile Oscar din 2023 va fi anunţată pe 24 ianuarie 2023, iar premiile vor fi decernate pe 12 martie 2022. În 2022 Billie Eilish şi Finneas au câştigat premiul Oscar pentru "Cea mai bună melodie originală", compusă pntru coloana sonoră a filmului "James Bond: No Time to Die".

La premiile Oscar, categoria Efecte Vizuale apar pe listă scurtă "The Batman" şi "Black Panther 2", dar şi "Doctor Strange In the Multiverse of Madness". La categoria "Film Internaţional" au nominalizaţi Argentina, Belgia, India, Irlanda, Mexic, Pakistan, Polonia, dar şi Coreea de Sud, cu apreciatul "Decision to Leave".

Iată şi cele 15 filme nominalizate pentru cea mai bună coloana sonoră la ediţia 95 a Premiilor Academiei, dintr-un total de 147 de coloane sonore:

  • All Quiet on the Western Front
  • Avatar: The Way of Water
  • Babylon
  • The Banshees of Inisherin
  • Black Panther: Wakanda Forever
  • Devotion
  • Don’t Worry Darling
  • Everything Everywhere All at Once
  • The Fabelmans
  • Glass Onion: A Knives Out Mystery
  • Guillermo del Toro’s Pinocchio
  • Nope
  • She Said
  • The Woman King
  • Women Talking
Citește în continuare

Trending