Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Delia a lansat melodia de vară "Lololo" - AUDIO

După o perioadă de teasing, Delia a lansat piesa "Lololo", care a divizat fanii săi imediat. E o melodie scurtă, de doar 2 minute şi 14 secunde, care are potenţial de hit în perioada estivală.

Publicat

pe

Coperta single Delia Lololo
Coperta single Delia Lololo │ FOTO: Delia Matache

"Lololo" este de fapt un cover şi o reinterpretare a piesei "Fata de pe plajă" de la trupa Azur. Melodia s-a viralizat recent pe TikTok, devenind un fenomen la ani buni de la debutul său. Aparent la viralizare a contribuit şi apariţia sa în stream-uri pe Twitch ale unor influenceri locali ca Silviu Faiar. Versiunea Deliei e inedită, pentru că aduce şi elemente de reggae, de autotune şi... proto-manele.

Unii numesc lansarea una "ironică" din partea Deliei, alţii se gândesc că titlul real al fi "Trolololo", un meme celebru pe Internet. Sunt multe teorii, dar cert e că Delia se joacă cu sound-ul şi cu percepţia publică, aşa cum ar trebui să facă orice artist curajos.

Aceasta e de altfel prima sa melodie din 2023, după ce în 2022 a lansat colaborarea cu Taxi "Inima Mea de 16 ani" şi a mai impresionat cu altă piesă controversată, "OTZL GLTZ", imn al unei echipe de fotbal reinterpretat. Am mai auzit şi colaborarea cu Killa Fonic "Cum am ştiut" tot în 2022. Tot experimente au fost şi "Racheta", prima piesă lansată ca NFT în România şi în 2020 a lansat chiar o piesă rock, "Aruncă-mă".

O vedem pe artistă şi în postura de jurat iUmor, emisiunea de pe Antena 1 fiind mutată duminică de la ora 20:00. Iniţial mutată din cauza unui meci de fotbal al naţionalei României şi apoi pentru că începe noul sezon "Te Cunosc de Undeva". Pe Delia ar trebui să o mai vedem şi la X Factor, atunci când se reia show-ul de talente la Antenă.

Delia Matache este relevantă din 1999, când a început cariera muzicală la doar 17 ani, în cadrul trupei N&D, alături de Nicolae Marin (Nick). Primele hituri au fost "Vino la mine", "Nu e vina mea" şi "Vreau să plâng", dar şi "Nu pot să uit". Ulterior a decolat o carieră solo impresionantă.

PUBLICITATE
Comentează

Emisiuni radio-tv

Câştigătorul sezonului 14 iUmor este unul complet neaşteptat... un boboc în ale comediei

Finala iUmor sezonul 14 s-a transmis pe 21 mai 2023, extinzându-se până în ziua de 22 mai, trecând de ora 00:00. Parcă a fost o finală atipică, câştigătorul fiind imposibil de prezis şi la final a câştigat o puştoaică cu mare potenţial.

Publicat

pe

Castigator iUmor sezonul 14 Mihael Pripici
Castigator iUmor sezonul 14 Mihael Pripici │ FOTO: Antena 1

Numele câştigătorului iUmor sezonul 14 este Mihaela Pripici, care a început numărul prost, având emoţii şi plecând în culise pentru a îşi reveni. A avut glume despre familia sa. Cătălin Bordea a spus că nu a văzut vreodată o revenire mai bună a unui comediant, nici măcar pe scenele mari. Dan Badea a recunoscut-o pe tânără de la show-urile sale de acum câţiva ani şi îi intuia potenţialul de atunci.

Mihaela a vorbit despre cum se enervează la volan, despre terapie şi despre cum e să călătoreşti din Militari spre zona opusă a Capitalei pentru terapie. A vorbit despre furie, s-a auto analizat în mod vulnerabil în faţa publicului şi juraţilor. S-a dus şi într-o zonă mai întunecată, făcând glume despre bărbaţii care nu se mai uită la fetele care par prea tinere. Ea are 23 de ani, dar se plânge că arată de 13 ani.

Seara a început cu un număr de standup al lui Andreas Petrescu şi s-a încheiat cu un număr al lui Dan Ţuţu. Din cei 11 concurenţi intraţi în finala iUmor, 7 au ajuns la votul publicului. Dezamăgirea serii a fost Dima Ţui, care pur şi simplu l-a imitat pe Carla's Dreams şi cam atât. Varză a fost la înălţime, ca de obicei, un povestitor de excepţie, în vreme ce The Free Tenors (cu Cezar Ouatu ca lider) au creat poate hitul comic muzical al verii, legat de... prinderea unui organ în şliţ.

Maria Grosu a reuşit să devină total o imitaţie de Marilyn Monroe, savurată poate cel mai mult de Cheloo, în vreme ce Paul Szabo, pentru mulţi favoritul serii a reuşit să fie cârcotaşul de serviciu, "psihopatul căruia nu îi place nimic", vorbă lui Bordea.

Ionuţ Tigănescu a venit cu umor din popor, amintind de taximetristul care a câştigat iUmor acum câteva sezoane. S-a dus totuşi în nişte zone prea facile, a avut prea multe emoţii şi s-a încurcat de câteva ori.

O altă favorită a fost Teodora Nedelcu, deja cunoscută pentru umorul său negru, glumele despre depresie, suicid, gânduri întunecate. A vorbit despre relaţii cu probleme, despărţire de iubit după 10 ani de relaţie, o discuţie purtată cu bunica. A glumit şi despre fratele său şi despre moravurile din familia sa.

Duminica viitoare, pe 28 mai are loc "Gala Preşedinţilor" la iUmor, o colecţie de momente amuzante cu actori, comedianţi şi celebrităţi care imită preşedinţi sau alţi oficiali de stat.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Gala iUmor de Paşte include invitaţi surpriză şi concurs între juraţi

iUmor primeşte o ediţie specială de Paşte pe 16 aprilie, care va include atât invitaţi speciali, cât şi o competiţie între juraţi. Două mari nume ale umorului românesc, Romică Ţociu şi Cornel Palade vor urca pe scenă.

Publicat

pe

Romica Tociu Cornel Palade iUmor Paste 2023
Romica Tociu Cornel Palade iUmor Paste 2023 │ FOTO: Antena 1

E pentru prima dată când Cornel Palade şi Romică Ţociu vin la iUmor, iar ei promit să ofere "terapie prin comedie". Cei doi împlinesc în 2023 33 de ani de când colaborează şi urcă pe scenă împreună. Vor veni cu glume legate de masă de Paşte, mărturisiri sincere şi gag-urile clasice cu umor de situaţie.

Vom auzi versuri, o ceartă simulată între cei doi, discuţii despre carnea de miel şi scumpiri. Pe lângă acest duo vor mai apărea în faţa publicului Radu Pietreanu, Marcelo Cobzariu, Lolrelai, Teo Ioniţă, Cosmin Natanticu, Dragost Muşat aka Tetelu, Piticu şi grupul său de dansatori. Nu lipsesc formaţiile Generic şi Azur, aceasta din urmă legată de Delia prin coverul său recent lansat "Lololo".

Tararul de la Vărbilău îi va încânta de asemenea pe juraţi, dar şi publicul. Delia, Cătălin Bordea, Nelu Cortea şi Cheloo vor trece printr-o competiţie cu magicianul Robert Tudor. Şerban Copoţ şi Dan Badea vor fi acolo pentru a intermedia concursul. Se pare că vom avea două ediţii de Paşte în aceeaşi ediţie de Paşte. Dan Badea a făcut un teaser în cadrul căruia a spus că juraţii trebuie să decidă ce invitaţi le-au plăcut cel mai mult.

Sunt şi cadouri pentru juraţi şi cei prezenţi, pe care le vom vedea deschise chiar în cadrul galei. iUmor a ajuns la sezonul 14, unul care aduce o schimbare de juriu şi de reguli. Cătălin Bordea şi Nelu Cortea au intrat în juriul permanent, în locul lui Costel şi al invitatului special, diferit în fiecare episod în sezonul trecut. Ca noutate printre reguli se numără jokerul, care poate schimba soarta unui concurent sau chiar a unui jurat.

Gala specială de Paşte iUmor 2023 se vede pe Antena 1 de la ora 20:00 şi pe AntenaPLAY.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Raul Gheba îi face roast lui Cheloo în episodul 2 iUmor din sezonul 14

Pe 18 februarie de la ora 20:00 vedem pe Antena 1 al doilea episod din sezonul 14 iUmor. El aduce juraţi noi, reguli noi, dar şi un invitat special: comediantul şi scenaristul Raul Gheba. El l-a luat la țintă pe Cheloo cu un roast.

Publicat

pe

Raul Gheba invitat iUmor sezonul 14
Raul Gheba invitat iUmor sezonul 14 │ FOTO: Antena 1

Suntem în a doua ediţie de audiţii iUmor, iar Raul Gheba a pregătit un număr de stand-up. Comediantul a devenit tată recent şi o bună parte din materialul său face referire la acest lucru. E şi autoironic şi pregătit să ia la roast juriul format din Delia, Cătălin Bordea şi Nelu Cortea. Bordea şi Cortea i-au luat locul lui Costel şi juratului 4 care se schimbă prin rotaţie, sistem inaugurat în ultimul sezon.

Înainte de Costel, Mihai Bendeac a fost jurat iUmor timp de 12 sezoane şi jumătate. Revenind la standup-ul lui Raul Gheba, avem aici un extras relevant:

Am citit un studiu care spunea că România este una dintre puținele țări în care femeile sunt plătite la fel ca bărbații. (…). În țara noastră, femeile sunt mult, mult, mult mai harnice decât bărbații! Du-te în orice supermarket, unde lucrează femeia?!? O vezi la rafturi, pune tot felul de conserve, o vezi la casă – scanează 14.000 de cutii în fiecare minut. Unde lucrează bărbatul? Doamne ferește să nimerești un bărbat la casă! Ați văzut cum e? Zici că n-a văzut în viața lui produse, nu știe unde-i codul de bare.

În ce priveşte roast-ul Gheba a făcut aluzie la faptul că rapperul de la masa juraţilor nu a mai scos un album de pe vremea lui Băsescu. Asta în antiteză cu Delia, care tot scoate piese noi, conform invitatului.

Găsim şi o rubrică nouă în acest sezon, "Dacă aş fi preşedinte", iar provocarea a fost acceptată de către Remus Iosub, câştigătorul sezonului trecut. Aflăm cu această ocazie cum i s-a schimbat vată de când a câştigat premiul de 20.000 de euro. Sezonul 14 aduce şi schimbări de reguli la iUmor, precum un joker, care poate schimba soarta unui concurent sau chiar să influenţeze comportamentul unui jurat.

Şerban Copoţ şi Dan Badea vor face acum mai multe farse şi jocuri cu juraţii, iar magicianul Robert Tudor îi va anima pe concurenţi.

Citește în continuare

Trending