Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Damian Drăghici, Emilian și WRS completează echipele "Te cunosc de undeva" 19

Damian Drăghici & Vocea care îţi cântă dorul şi WRS & Emilian, câştigătorii ultimului sezon "Te cunosc de undeva", sunt echipele care completează lineup-ul celui de-al 19-lea sezon al emisiunii. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Damian Drăghici și Emilian & WRS la "Te cunosc de undeva" sezonul 19
Damian Drăghici și Emilian & WRS la "Te cunosc de undeva" sezonul 19 │ FOTO: Antena 1 / Gabriela Arsenie

Damian Drăghici & Vocea care îţi cântă dorul şi Wrs & Emilian vor concura alături de ADDA & Stand-up artistul şi Codruţa Filip & Inima petrecerii, Nicole Cherry & Poetul rapp şi AMNA & Milionara din Tenerife, dar şi de CRBL & Vocea din online şi Anca Ţurcaşiu & Rebelul cu inimă rock în show-ul ce va avea premiera sâmbătă, 1 aprilie, la Antena 1.

Cunoscutul instrumentist, interpret şi producător muzical Damian Drăghici va face echipă cu o persoană despre identitatea căreia telespectatorii vor afla momentan doar că are supranumele "Vocea care îţi cântă dorul".

"Sunt artist, îmi place să mă joc! Şi, mai mult de atât, îmi place să schimb jocul de fiecare dată. Cu siguranţă am emoţii, pentru că, da, chiar nu ştiu la ce să mă aştept. <<Te cunosc de undeva!>> este categoric extrem de diferit faţă de orice lucru pe care l-am făcut până acum, dar toate aceste emoţii sunt constructive. Sunt genul de emoţii pe care le-am resimţit doar la primul meu concert cu Meditaţii Lăutăreşti, primul meu proiect cu vocea, primul meu proiect în care mi-am dat voie să fiu EU. Asta e cel mai important - să te laşi să fii tu. Să te laşi să te joci, să fii real. În mod paradoxal, <<Te cunosc de undeva!>> este una dintre emisiunile care sprijină realitatea. Chiar dacă interpretăm personaje, acest joc de roluri reprezintă expunerea copilului din noi, pe care noi trebuie să îl lăsăm să iasă la suprafață pentru a ne putea bucura, pentru a putea fi din nou fericiţi cu adevărat. Această emisiune reprezintă o vacanţă emoţională, unde reuşim să lăsăm emoţiile libere, râdem, glumim şi, cel mai important lucru, venim în FORTZA! Chiar sper să aducem puţin din atmosfera dată de ritmul meu şi al fraţilor mei din Orchestra Damian & Brothers!", a dezvăluit Damian Drăghici.

Partenera lui a completat:

"Am un mix de emoţii referitor la participarea noastră şi tot ce pot să spun este că, într-adevăr, va fi cea mai mare provocare pe care o vom experimenta. Personal, vin cu gândul să mă distrez, să profit de orice personaj ca să mai descopăr lucruri şi ca să mă arăt publicului exact aşa cum sunt. Niciunul dintre noi nu a mai participat la o emisiune de o asemenea anvergură şi complexitate şi chiar nu ştim la ce sa ne aşteptăm!".

Lor li se alătură şi Wrs şi Emilian, câştigătorii celui de-al 18-lea sezon "Te cunosc de undeva!":

"Sunt foarte entuziasmat de faptul că am şansa să mai trec o dată prin toate experienţele trăite în acest show. Că vor urma din nou atâtea zile de râs, plâns, frustrare, bucurie şi toate emoţiile pe care ţi le poţi imagina, atât personale, cât şi ale personajelor interpretate. Mă bucur că WRS nu şi-a găsit alt coleg (n.r. râde) şi că facem din nou echipă, pentru că ne completăm foarte bine şi sperăm ca ruleta să fie la fel de inspirată, dar şi picantă în alegeri aşa cum a fost şi până acum", a declarat Emilian.

Wrs a completat:

"Un nou sezon şi nu aţi scăpat de noi. Ne bucurăm tare că ne-am întors şi că avem şansa să demonstrăm mai mult decât anul trecut. Simt că o să fie un sezon incendiar, cu colegi care or să ne provoace să dăm ce e mai bun!".

PUBLICITATE
Comentează

Emisiuni radio-tv

Finala "Te Cunosc de Undeva" a inclus super reprezentaţii rock; Cine a câştigat sezonul 18?

Seara de 17 decembrie 2022 ne-a adus finala sezonului 18 "Te Cunosc De Undeva", care a părut una axată pe muzică rock. Nu de alta dar am avut parte de Disturbed, Aerosmith şi The Police. Cine a câştigat aflaţi mai jos.

Publicat

pe

Finala Te Cunosc de Undeva Sezonul 18
Finala Te Cunosc de Undeva Sezonul 18 │ FOTO: Antena 1

În finală au ajuns Liviu Teodorescu şi Jo, Connect-R şi Shift, Emilian şi WRS, dar şi Emi şi Cuza. Au putut vota juriul şi publicul şi după ceva suspans wrs şi Emilian au fost încoronaţi drept câştigători ai sezonului 18 "Te Cunosc de Undeva". S-a lăsat cu momente tribut pentru Nosfe, iar Connect-R şi Shift i-au dedicat piesa "I'll Be Missing You" şi tricouri pe care aveau mesaje-tribut pentru rapperul care a încetat din viaţă în această toamnă.

Pe parcursul serii am rămas cu reprezentaţia fabuloasă a lui Emilian şi WRS, care s-au transformat în Disturbed, mai precis solistul David Draiman cântând piesa "The Sound of Silence". Profundă, plină de durere, răsunătoare şi cu un mesaj de unitate. Cei doi şi-au înălţat vocile la noi registre (când heavy şi joase, când înalte) şi au impresionat inclusiv la bis, după ce şi-au ridicat trofeul, la final. Marele premiu este de 15.000 de euro, care merge spre o familie de nevoiaşi, cu 9 copii.

Jo şi Liviu au fost foarte aproape de marele trofeu, fiind cu doar 18 puncte sub marii câştigători, pe locul doi. Reprezentaţia celor doi a inclus un "I Don't Want to Miss a Thing" de la Aerosmith plin de patimă, patos, care a adus câteva lacrimi pe obrajii juraţilor.

Connect-R şi Shift au canalizat perfect vocea profundă a lui Sting şi au suprapus peste reprezentaţia lor de "I'll Be Missing You" fotografii cu rapperul Nosfe.

Cele mai complexe costume ale serii le-au avut Sore şi Emma de la ZU, care s-au metamorfozat în Christina Aguilera şi Pink. Ne-am simţit că în filmul "Moulin Rouge", cu coregrafii complexe, costume flamboaiante şi voci excelente.

Nu uităm de Emi şi Cuza, care au terminat pe locul 4 cu o piesă grea, Hozier, "Take Me to Church". E poate cea mai sensibilă interpretare a celor doi şi vorbim aici despre favoriţii pentru a câştiga şi acest sezon încă la începutul său. Presiunea pare a fost mare pe umerii celor doi totuşi, deşi inflexiunile vocilor au fost bunicele.

Feli şi Nicolai Tand au adus un twist disco pentru "Dragostea din Tei" de la O-zone, descreţind frunţile tuturor, iar cele mai excentrice personaje au fost Eliza şi Cosmin Natanticu, cu o versiune funky de Goran Bregovic şi Emir Kusturica.

După marea finală a sezonului 18 Te Cunosc de Undeva, aflaţi că va avea loc şi o ediţie specială de Crăciun "Te Cunosc de Undeva" ca bonus în perioada următoare.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Cine a câştigat gala 11 "Te Cunosc de Undeva", sezonul 18

Ziua de sâmbătă, 19 noiembrie 2022 ne-a adus episodul 11 din sezonul 18 al emisiunii "Te Cunosc de Undeva". A fost o competiţie intensă, între latino loveri şi evergreen-uri, dar în cele din urmă am avut câştigători surpriză. Cele mai tari momente ale galeri se văd în articol.

Publicat

pe

Te Cunosc de Undeva sezonul 18 gala 11
Te Cunosc de Undeva sezonul 18 gala 11 │ FOTO: Antena 1

Lupta între duo-uri a devenit din ce în ce mai strânsă şi transformările tot mai spectaculoase. Asta mai ales pentru că echipa care câştigă cele mai multe gale se califică direct în marea finală. 8 cupluri de artişti erau gata de show, iar seara a început cu Feli şi Nicolai Tand, transformaţi în Bosquito, în perioada de glorie, cu piesa "Pepita".

wrs şi Emilian au avut o dublă transformare în Whitney Houston, interpretând "I Wanna Dance With Somebody" fabulos. Inflexiunile celor doi au fost foarte reuşite şi feminine şi s-au dus cu vocea mai sus decât ne aşteptam. Iar sincronizarea la dansuri, cu tot cu piruete i-au ridicat în picoare pe cei din juriu. Ţinutele? Nu cele mai reuşite parcă...

Sore şi Emma de la ZU au primit la ruletă o sarcină grea: de a deveni Shakira şi Alejandro Sanz în "La Tortura", piesa care domină topurile acum vreo 15 ani.

Ne-am mutat în cel mai fierbinte moment al serii, Connect-R şi Shift oferindu-ne o experienţă Desperado semnată Antonio Banderas. Decorurile şi coregrafia, minimalistă cum a fost au fost excelente, ca şi jocul scenic, dar ceva în vocea celor doi nu a convins pe deplin.

Emi şi Cuza erau gata să fie judecaţi apoi chiar de creatorul piesei pe care o interpretau, ei devenind... Aurelian Temişan în "O Poveste din Vest". Aurelian a apreciat momentul, dar şi pe băieţi, mai ales ca look.

De la distracţie şi amuzament ne-am mutat la emoţii puternice, cu Jo şi Liviu Teodorescu, care au devenit două voci uriaşe ale muzicii româneşti, Aura Urziceanu şi Aurelian Andreescu, pentru un "Septembrie", memorabil.

Rona şi Johny Romano şi-au descoperit emo-ul inerior, transformându-se în "Evanescence" pentru a interpreta "Bring Me to Life". Rona a şocat cu vocea sa puternică, deşi a cântat în alt registru decât Amy Lee, dar partea de rap a lui Johny Romano nu a fost chiar reuşită. Ozana Barabancea nu a punctat prea bine momentul, probabil din cauza frazării silabelor.

Eliza şi Cosmin Natanticu s-au transformat în Liza Minnelli şi Joel Grey pentru a interpreta piesa "Money", iar ultimii au fost cei dintâi. Nu au primit Oscarul, dar au fost apreciat de toţi, depăşind orice aşteptări şi câştigând de altfel gala. Numărul de cabaret a fost foarte expresiv, iar cei doi au livrat o veritabilă piesa de teatru pe muzică. Au fost "de acolo" cum s-ar zice.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

În gala 6 "Te Cunosc de Undeva" sezonul 18 s-a acordat bonusul de 100 de puncte

Sezonul 18 al emisiunii "Te Cunosc de Undeva" a adus schimbări de reguli, cea mai importantă fiind poate bonusul de 100 de puncte pe care un jurat îl poate acorda unui cuplu de concurenţi. Norocoşii care au primit bonusul au fost Feli şi Nicolai Tand. Prestaţia lor se vede în articol.

Publicat

pe

Te Cunosc de Undeva Sezonul 18 Episodul 6
Te Cunosc de Undeva Sezonul 18 Episodul 6 │ FOTO: Antena 1

După ce în episodul 5 au câştigat Jo şi Liviu Teodorescu, devenind două "Carmen Miranda" excelente şi distanţându-se rapid de rivali, acum bătălia a fost dură. Dură şi pentru că Eliza şi Cosmin Natanticu au avut cea mai grea transformare a serii, devenind formaţia KISS. Cei doi şi-au antrenat până şi limbile pentru a îi imita pe cei de la KISS şi Eliza a pus aşa mult efort în prestaţia sa că a intrat total în vibe-ul rock.

Cea mai ingrată sarcină a serii le-a revenit lui Emilian şi WRS, siliţi să interpreteze viralul "Pen Pineapple Apple Pen", dar adăugând un twist electronic şi extra dans peste el. Nu au fost mulţumiţi nici concurenţii şi nici juraţii, coregrafia tinzând spre zero.

Jo şi Liviu Teodorescu s-au întrecut în vocalize cât mai lungi pe "O Viaţa Mea", devenind Costi Ioniţă şi Adrian Minune. Ulterior toţi şi-au încercat norocul cu vocalize pentru  a afla cine bate recordul lui Liviu Teodorescu.

Seara a început totuşi cu un Connect-R devenit Shaggy şi care a intrat mai bine în rol decât Shaggy cel real. Melodia "In the Summertime" a fost fredonată de toţi.

Totuşi surpriza serii a fost numărul de "Blues Brothers" interpretat de Feli şi Nicolai Tand. Dacă de la Feli aveam aşteptări, ei bine şi Stand s-a autodepăşit cu mult, la nivel muzical. Cei doi nu erau cel mai bine cotaţi, dar au primit un bonus de la Aurelian Temişan, de 100 de puncte, care le-a adus victoria. "Everybody Needs Somebody to Love" a fost piesa interpretată. Energia, dansul şi întreg momentul a meritat marele premiu.

Iată clasamentul final al galei 6 Te Cunosc de Undeva:

  • LOCUL 1: Feli și Nicolai Tand
  • Locul 2: Connect-R și Shift
  • Locul 3: Eliza și Cosmin Natanticu
  • Locul 4: Emilian și WRS
  • Locul 5: Sore și Emma de la Zu
  • Locul 6: Jo și Liviu Teodorescu
  • Locul 7: Emi și Cuza
  • Locul 8: Rona Hartner și Johny Romano
Citește în continuare

Trending