Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Cel de-al 14-lea sezon iUmor vine cu reguli noi

iUmor revine din 11 februarie pe micile ecrane, cu un nou sezon de comedie totală. Emisiunea promite numeroase surprize, printre care o nouă regulă a competiției și o rubrică intitulată "Dac-aș fi președinte". Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

iUmor sezonul 14
iUmor sezonul 14 │ FOTO: Antena 1

După ce am aflat că Bordea şi Cortea li se alătură Deliei şi lui Cheloo la masa juriului, emisiunea de la Antena 1 a anunțat alte surprize. Ele se vor ține lanț încă dinainte ca jurații să ajungă pe scena show-ului, pentru că, sub observația prezentatorilor, ei sunt implicați în diferite jocuri care au o miză importantă. Este vorba despre un joker ce poate schimba soarta unui concurent sau poate influența "soarta" unui jurat în timpul momentului realizat de unul dintre participanți.

În timp ce magicianul Robert Tudor le va oferi concurenţilor doza sa de comedy magic în perioada pe care aceștia o petrec în backstage-ul emisiunii, Șerban Copoț și Dan Badea vor pune la cale diferite farse pentru jurații iUmor sau îi vor provoca la numeroase jocuri.

"Jocul Marocco, jocuri de îndemânare, matematice, de aptitudini... o să vedeți! iUmor se transformă în escape room - unul dintre jurați a reușit chiar să fugă!", a spus Dan Badea.

Delia, Cheloo, Cătălin Bordea și Nelu Cortea au primit foarte bine surpriza privind jocurile dintre ei.

"Aceste jocuri care au apărut și, implicit, acești jokeri, schimbă anumite aspecte la iUmor, în sensul că, noi, jurații, ne antrenăm un pic, suntem creativi, suntem competitivi. Adică, ne scot un pic din starea de confort și ne fac să ne implicăm mai mult", a declarat Delia.

O altă surpriză a celui de-al 14-lea sezon iUmor este reprezentată de o rubrică nouă în cadrul emisiunii: "Dac-aș fi președinte". Actori celebri vor impersona personaje emblematice din România, care vor descrie cu umor cum ar arăta țara noastră dacă ar fi condusă de ei. La fel ca în cazul invitaților speciali, și cei care se gândesc la fotoliul de la Cotroceni nu sunt dezvăluiți juraților până când nu urcă pe scenă.

Ce trucuri va pregăti magicianul Robert Tudor pentru Delia, Cheloo, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, dar și cum vor reuşi Șerban Copoț și Dan Badea să facă față provocărilor venite din partea acestuia, telespectatorii pot afla începând din 11 februarie, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Muzică și film

Află când apare în cinematografe comedia "Mentorii"

"Mentorii" are toate ingredientele pentru a deveni una dintre cele mai apreciate comedii ale anului viitor: o distribuție cu actori îndrăgiți, dar și cu cele mai urmărite personalități din spațiul public, umor inteligent, comic de situație, personaje bine conturate și cu o chimie extraordinară.

Publicat

pe

Poster "Mentorii"
Poster "Mentorii" │ FOTO: Magic Maker Communication

"Mentorii", primul film produs de Magic Maker Media House, casa de producție a grupului UNTOLD Universe, se lansează în cinematografele din toată țara pe 28 februarie 2025.

În rolurile principale îi găsim pe Cătălin Bordea, Loredana, Dorian Popa și Radu Bucălae, cărora li s-au alăturat actori renumiți, creatori de continut, sportivi talentați, oameni de media sau artiști precum MIRA, Doina Teodoru, Adrian Titieni, Mario Fresh, Bogdan Drăcea, Tina Duceac, Cătălin Oprișan, Dan Frînculescu, Mihai Petre, Emil Rengle, Alejandro Fernandez, Raluca Bădulescu, Silviu Mircescu, Joseph Adam, Andrei Bordeianu, Meko Selim (Mekomko). Pe lângă aceștia, producătorii au pregătit și câteva apariții surpriză ale unor personalități din showbiz, ce își vor face simțită prezența pe parcursul filmului.

Află cum poți câștiga invitații VIP la gala de lansare a filmului în cinematografele din România

Producătorii filmului "Mentorii" au pregătit și surprize pentru fanii comediei, care deja s-au reunit în număr extrem de mare pe platformele de social media ale lungmetrajului. Peste 10.000 de fani urmăresc cu interes scenele de tip "behind the scenes" postate pe conturile sociale ale comediei. Cei care se înscriu în concurs pot câștiga invitații VIP la avanpremiera filmului și vor putea savura comedia alături de actorii din film. Tot ce trebuie să facă este să se înscrie pe site-ul oficial al filmului și vor intra automat în tragerea la sorți pentru cele 10 invitații duble. Concursul se desfășoară în perioada 15 octombrie - 1 februarie 2025.

"Mentorii" este un film care oglindește, prin umor și ironie, fenomenul pe care îl întâlnim zi de zi pe rețelele sociale și nu numai - acela al "specialiștilor" mereu pregătiți să ne ofere cele mai rapide scurtături pentru a atinge bunăstarea materială, fizică sau spirituală. Comedia își propune să arate spectatorilor întâmplări pe care le-au trăit și ei cel puțin odată în viață.

"Într-o lume în care internetul ne bombardează cu modele de urmat, este esențial să ne amintim că toate răspunsurile de care avem nevoie sunt deja în noi. Din punct de vedere stilistic, am optat pentru gag-uri minuțios gândite, cu pauze bine plasate, menite să accentueze momentele comice și să adauge un ritm natural, aproape muzical, în care tensiunea crește și explodează în hohote de râs. Fiecare scenă este construită cu atenție la detaliu pentru a maximiza impactul comic și pentru a menține publicul captivat pe toată durata filmului. Am râs mult la filmări, râdem la montaj și sper că vom râde împreună și în sălile de cinema, locul în care energia comediei și mesajul filmului se vor îmbina perfect. Ne vedem, deci, din 28 februarie, doar în cinematografe", a declarat Adrian Tapciuc, regizorul filmului.

 

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Caravana X Factor 2024 pornește la drum; află programul preselecțiilor

Un nou sezon al talent show-ului fenomen X Factor revine în curând la Antena 1, iar pregătirile sunt deja în toi. Prima etapă a audiţiilor va purta caravana X Factor în principalele oraşe ale ţării, în căutarea următorului super star al României, începând din 2 septembrie. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Logo X Factor 2024
Logo X Factor 2024 │ FOTO: Antena 1

Cei care îşi doresc să dea visului lor o scenă, sunt aşteptaţi pe 2 septembrie la Vega Hotels din Galaţi, chiar acasă la câştigătorul celui de-al treilea sezon X Factor şi producătorul muzical al emisiunii, Florin Ristei.

"Anul acesta caravana începe chiar la mine acasă, la Galaţi. Îi aşteptăm încă de la primele ore ale dimineţii pe toţi cei care au încredere în vocea şi charisma lor, la Vega Hotels. Preselecţiile sunt doar primul pas pentru împlinirea unui mare vis, dar mereu am spus-o, drumul lor spre celebritate chiar de acolo începe! Vă aşteptăm la Galaţi, pe 2 septembrie!", a declarat Florin Ristei.

Următoarea oprire a caravanei X Factor va avea loc la Iaşi, pe 4 septembrie, la Grand Hotel Traian. Urmează București (7 - 8 septembrie), Timișoara (11 septembrie) și Cluj-Napoca (13 septembrie).

X Factor, talent show-ul care a lansat cei mai mulţi artişti pe piaţa muzicală din România revine cu un nou sezon, ce îi aduce la masa juriului pe Delia, Puya, Marius Moga şi Ştefan Bănică, într-o competiţie unică ce va face telespectatori parte dintr-un spectacol de neuitat. Cei patru jurați vor încerca să descopere factorul X și să îl atragă în grupa sa, pentru a câștiga marele trofeu.

În plus, Mihai Morar a acceptat provocarea de a reveni pe scena X Factor, de data aceasta în calitate de prezentator. El are în palmares statutul de mentor câştigător al primului sezon al emisiunii, alături de concurentul său, Andrei Leonte.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Mihai Morar va fi prezentatorul X Factor 2024

Mihai Morar se alătură emisiunii X Factor, în calitate de prezentator, într-un nou sezon ce îi aduce împreună la masa juriului pe Delia, Puya, Marius Moga şi Ştefan Bănică.

Publicat

pe

Mihai Morar
Mihai Morar │ FOTO: Antena 1

Unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de radio din România, gazda matinalului de la Radio ZU şi realizatorul unuia dintre cele mai de succes podcasturi româneşti - Fain şi simplu, Mihai Morar a acceptat provocarea de a reveni pe scena X Factor, de data aceasta în calitate de prezentator. El are în palmares statutul de mentor câştigător al primului sezon al emisiunii, alături de concurentul său, Andrei Leonte.

"Am fost parte din primul sezon X Factor România. Știu, aproape nici eu nu mai țin minte că l-am și câștigat. Mă întorc după 13 ani, pentru că nu îmi place să las lucrurile neterminate. De data asta ca prezentator. De fapt, ca povestitor. Pentru că, în noul X Factor, cel mai important câştig, pe lângă vocile wow, vor fi poveștile concurenților. Asta e treaba mea: să arăt story-urile din care se naşte o poveste de succes", a declarat Mihai Morar.

Cel mai nou sezon X Factor România îi aduce la masa juriului pe Delia, Puya, Marius Moga şi Ştefan Bănică, într-o competiţie unică ce va face telespectatorii parte dintr-un spectacol de neuitat. Cei patru jurați vor încerca să descopere factorul X și să îl atragă în grupa sa, pentru a câștiga marele trofeu.

Mai mult, Florin Ristei revine și el în povestea X Factor, talent show-ul care a lansat mai mulţi cântăreți pe piaţa muzicală din România. Artistul va fi producătorul muzical al emisiunii de la Antena 1.

Citește în continuare

Trending