Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Life of Agony cântă la Metalhead Meeting 2023

Trupa americană Life of Agony cântă în premieră în România, la cea de-a zecea ediție Metalhead Meeting. Alături de Pantera, care este cap de afiș al zilei de 27 mai, Life of Agony se alătură ca headliner al ultimei zile de festival.

Publicat

pe

Life of Agony în videoclipul "Scars"
Life of Agony în videoclipul "Scars" │ FOTO: captură YouTube / Napalm Records

Prezența trupei Life of Agony la Metalhead Meeting 2023 face parte din turneul aniversar de 30 de ani al americanilor, care are aproape toate datele sold out în jurul lumii.

Life of Agony vin din Brooklyn, New York și sunt activi din 1989. Solista Mina Caputa, basistul Alan Robert și chitaristul Joey Z au pus bazele formației. Până acum au lansat șase materiale de studio, cel mai de succes fiind chiar discul de debut, "Rever Runs Red" pe care celebra revista Rolling Stone l-a inclus în topul celor mai bune albume metal din istorie. Stilul muzical abordat ar putea fi definit mai ales ca alternative metal, însă influențe din grunge, heavy și nu metal sunt vizibile în compozițiile artiștilor.

Piese precum "Through and Through", "This Time", "River Runs Red" sau "Underground", cântece cu milioane de afișări pe Youtube, se vor auzi în premieră la București pe scena Metalhead Meeting, cântate de inconfundabila voce a Minei Caputo.

Mai mult de jumătate din biletele la festival sunt deja vândute. Multe alte trupe, dar și o a doua scenă vor fi anunțate în curând de organizatori. Metalhead Meeting oferă fanilor de 10 ani o serie de trupe alese cu grijă, multe în premieră în România.

Abonamente Metalhead Meeting 2023

Bilete se găsesc online, la prețuri ce variază între 364 și 735 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete, consultă agenda InfoMusic.

La prețul tuturor abonamentelor se adăuga comisionul de emitere bilete al agenției de ticketing.

Accesul copiilor sub 7 ani este gratuit dacă sunt însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri vineri, 26 mai 2023

Pantera - Metalhead Meeting 2023

Loc
Romexpo

Trending