Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Muzică și film

Florence Welch aduce "The Great Gatsby" pe Broadway

Adaptarea clasicului roman "The Great Gatsby" ajunge pe Broadway anul viitor. Musicalul a fost realizat de artista Florence Welch. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Florence + The Machine la Electric Castle 2019 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Intitulat simplu "Gatsby", musicalul va avea premiera la American Repertory Theatre din Cambridge, Massachusetts, în 2024. Welch colaborează cu producătorul Thomas "Doveman" Bartlett (St. Vincent, Sufjan Stevens) pentru a scrie versurile și muzica proiectului.

Musicalul va fi regizat de Rachel Chavkin, câștigătoare a Premiului Tony. O altă câștigătoare a Premiului Tony, Sonya Tayeh, va gândi coreografia.

"Această carte m-a bântuit pentru o mare parte a vieții mele. Conține unele dintre versurile mele preferate din literatură. Musical-urile au fost prima mea dragoste și simt o legătură profundă cu romantismul rănit al lui Fitzgerald. Este o onoare că mi s-a oferit șansa de a recrea această carte în cântec", a declarat Florence Welch.

Nu este prima dată când Welch lucrează la un proiect inspirat de opera lui Fitzgerald: în 2013, ea a contribuit la coloana sonoră pentru filmul "Great Gatsby", cu Leonardo DiCaprio și Carey Mulligan în rolurile principale.

Fanii din România o pot vedea live pe Florence Welch vara aceasta. Artista și trupa sa concertează la Summer Well Festival.

Albume noi

Florence and The Machine a publicat un teaser care ne dă fiori (VIDEO)

Trupa Florence and The Machine pare să-și anunțe revenirea printr-un teaser cu tentă horror. Într-un clip de 20 de secunde o vedem pe solista Florence Welch săpând o groapă în pământ și țipând speriată.

Publicat

pe

Florence Welch într-un teaser publicat pe 11 august
Florence Welch într-un teaser publicat pe 11 august │ FOTO: Captură YouTube / Canal Oficial

Teaserul cu Welch țipând îmbrăcată într-o rochie roșie vine la scurt timp după ce vocalista a stârnit speculații cu privire la revenirea trupei încă de luna trecută. Artista publica atunci o serie criptică de fotografii pe rețelele de socializare. Una dintre imagini era cu o tablă albă care conținea mesajul "Poți avea totul", dar și cuvintele "claritate", "putere", "scop", "voce", "spațiu", "dinamică" și "frumusețe".

Ce alte indicii și teasere a publicat Florence Welch

Într-o altă postare o vedem pe Florence Welch lucrând în studio cu chitaristul trupei IDLES, Mark Bowen, în timp ce o altă fotografie include cuvântul "octombrie", o posibilă luna în care fanii se pot aștepta la viitorul album.

În lista de indicii putem include și o fotografie a agendei vocalistei care ne dezvăluie câteva teme posibile pentru următorul album Florence and The Machine, cum ar fi "vrăjitorie", "folk horror", "magie" și "nebunie". Toate acestea se aliniază cu noul teaser video pe care Florence l-a publicat pe 11 august.

VIDEO Teaser: Florence + The Machine

Glass Animals s-a alăturat fanilor trupei cu un comentariu plin de entuziasm la seria de indicii criptice. "Oooooo", a scris Glass Animals pe Instagram. Comentariul nu este întâmplător, solistul Dave Bayley lucrând cu Florence + The Machine la albumul anterior al grupului, "Dance Fever", din 2022.

Într-un interviu recent cu solistul Glass Animals acesta a părut să știe mai multe despre viitorul album Florence + The Machine, dar să nu poată împărtăși publicului detaliile pe care le cunoaște.

"Nu e treaba mea să spun (despre viitorul album F+M). Tot ce voi spune este: să lucrez cu Florence este unul dintre cele mai faine lucruri pe care le-am făcut. Este o adevărată forță a naturii. Ce compozitoare uimitoare! Am învățat atât de multe de la ea. Nu pot spune mai multe!", a declarat Dave Bayley pentru NME.

Anul acesta, Florence and The Machine a sărbătorit 10 ani de la apariția celui de-al treilea album, "How Big, How Blue, How Beautiful". Trupa a urcat, de asemenea, pe scena de la Glastonbury alături de The Maccabees.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending