Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Festivalul SoundArt Festival 2023 îi are pe cei de la SUNNATA din Polonia headliner

Încă o zi, încă un festival programat pentru România în 2023. Se numeşte SoundArt Festival 2023, iar azi am aflat că trupa SUNNATA din Polonia va fi headliner. Festivalul are loc pe 1 aprilie 2023 şi include un număr impresionant de trupe pentru un eveniment de o zi.

Publicat

pe

Soundart Festival 2023
Soundart Festival 2023 │ FOTO: Soundart

Afişajul complet SoundArt Festival 2023 include următoarele trupe: Sunnata (Polonia), Mother of Millions (Grecia), Deaf Hombre (România), Green Yeti (Grecia), Risin Sabotage (Ucraina) şi Stonus (Cipru), Gunshee (România), Doomsday Astronaut (Pakistan/România), Fakir Thongs (Italia), Lady Lizard (Malta). Totul începe într-o zi de sâmbătă, în a doua parte a zilei şi se va termina duminica dimineaţa.

Sunnata va reveni în cadrul festivalului după apariţia sa memorabilă de la ediţia din 2019. Grupul a lansat în 2021 un LP foarte apreciat "Burning In Heaven, Melting on Earth", Grupul are un CV impresionant, care include concerte alături de Mastodon, Paradise Lost, Entombed AD, Rotting Christ şi The Sword. Nu lipsesc numele din România pe afiş, precum Gunshee, o formaţie de prog rock instrumental, care îmbină elemente de muzică stoner, experimentală, punk şi altele. Primul său album sosea în 2021, "Friends Through Here" pe numele său. A câştigat Marele Premiu şi Premiul UnderGroundMusic pentru originalitte în cadrul festivalului concurs Posada Rock 2021.

Şi Deaf Hombre provine din România şi oferă un stoner rock că în SUA, unul gălăgios.

SoundArt este un festival conceput după următoarea idee: o proiecţie curajoasă într-un mediu social în care evenimentele axate pe o anumită nisa muzicală necesită muncă masivă pentru a fi construite şi comunicate publicului. Ediţia din 2020 trebuia să aducă la noi nume ca Green Carnation, Belzebong, Carnation, Allochiria, Arac, Roadkillsoda, doar că pandemia a amânat tot.

Tot sub emblema Soundart au avut loc la noi concertele Riverside şi Villagers of Ioannina City.

Preţ bilete şi abonamente

Abonamentele pot fi achiziţionate din reţeaua iabilet.ro la următoarele oferte:

  • Presale I: 120 de lei (limitat la 50 de abonamente).
  • Presale II: 150 de lei.
  • În ziua evenimentului, la acces: 200 de lei.

Nu uitaţi, evenimentul are loc pe 1 aprilie 2023 şi se întinde pe o bună parte din zi, spre 2 aprilie.

Comentează

Trending