Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

E-an-na lansează piesa "Trecătoare", păstrând abordarea folcloric metal

Acum un an trupa E-an-na era pe buzele tuturor, atunci când avea şanse reale să se califice în preselecţia naţională Eurovision 2022. Din păcate nu a ajuns mai departe, dar a ajuns în atenţia publicului şi ulterior avea să deschidă concerte importante pe plan local. Grupul tocmai a lansat prima piesă din 2023, "Trecătoare".

Publicat

pe

Visualizer E-An-Na Trecatoare
Visualizer E-An-Na Trecatoare │ FOTO: E-An-Na

"Trecătoare" este un single de pe noul album al trupei, "Alveolar", care va sosi în 2023. Se bazează mult mai mult pe latura metal decât pe elementul folcloric, semnalat doar sub forma unor instrumente tradiţionale care se aud mai pregnant la început de track. Modul în care acestea răsună pe final îmbinate cu urlete de lupi şi un sample înfiorător, iar rezultatul are ceva de atmosfera "Vikings". Apare şi un segment binevenit de viori şi cor feminin.

Chiar dacă are 3 minute şi 24 de secunde, acest single e cât se poate de cuprinzător. Pe E-an-na i-am văzut în deschiderea concertului Gogol Bordello din 2022, de la Arenele Romane, dar în toamna lui 2022, la un concert cu aer de circ şi saltimbancărie în compania celor de la Sex P*la Pistol.

În ce priveşte noul album, "Aveolar" se va lansa la începutul lunii martie 2023 şi va fi susţinut de un turneu naţional de promovare. Iată şi cum explică Andrei Oltean, solist E-an-na ce se ascunde în spatele noului single:

"Trecătoare" explorează natura primordială a omului, instinctul animalic care ne-a ghidat de-a lungul secolelor de evoluţie, omniprezent oricând ne confruntăm cu situaţii dificile, care ne aduc la limită şi ne încolţesc. Piesa descrie răscrucea atavistică dintre intuiţia umană şi cea animală, un punct crepuscular din care se întrevede o stare viitoare, care le succede pe cele două.

Această cale de comunicare între cele două lumi ne permite să ne întoarcem la rădăcini atunci când situaţia o impune, să ne arătăm colţii atunci când ceva drag nouă cere a fi apărat. În acelaşi timp, e o recunoaştere a faptului că tocmai în aceste situaţii ne arătăm cu adevărat faţa, dezbrăcând toate straturile care ornează miezul fiinţei, arătându-ne natura ancestrală.

Artwork-ul, mixul şi masterul piesei sunt realizate de către basistul trupei, Dragoş Geomolean. Dacă vă întrebaţi cine este persoana ilustrată digital în videoclip, e vorba despre Ovidiu Ban, cofondator şi chitarist al trupei.

E-An-An are în CV o apariţie la Wacken Open Air în 2017, faptul că au fost favoriţii publicului la Eurovision România 2022 şi au intrat în trending-ul romanesc pe Spotify şi YouTube. Au făcut asta prin piese că "Ies", "Malere" şi "Floare de Fier".

Comentează

Trending