Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Henry Cavill nu îl va mai juca pe Superman în următorul film al seriei

Henry Cavill a anunțat public că nu mai revine în rolul lui Superman în următorul film al francizei cu îndrăgitul supererou. Vestea vine după ce actorul a renunțat deja la un alt personaj apreciat de public - Geralt of Rivia (The Witcher). Citește declarația lui Cavill.

Publicat

pe

Henry Cavill în trailerul filmului "Man of Steel" (captură ecran)
Henry Cavill în trailerul filmului "Man of Steel" (captură ecran)

Fanii au fost surprinși de acest anunț trist în contextul în care Cavill îi asigurase în luna octombrie că va îmbrăca din nou costumul lui Superman. Mai mult, actorul a avut chiar şi o scurtă apariţie ca Superman la finalul filmului "Black Adam" cu Dwayne Johnson (end credits).

Se pare că socotelile de acasă nu s-au potrivit cu cele din târg, iar scenariștii și creatorii viitorului film au altă viziune. James Gunn, noul șef al studioului DC, vrea să lanseze un film care se concentrează pe o versiune mai tânără a lui Superman. Viitoarea peliculă dorește să prezinte personajul în perioada în care era un tânăr reporter și să detalieze întâlnirea lui cu alte personaje emblematice precum Lois Lane.

"Tocmai am avut o întâlnire cu James Gunn și Peter Safran și trebuie să vă dau o veste tristă, prieteni. Până la urmă nu mă voi întoarce în rolul lui Superman. După ce studioul mi-a spus să-mi anunț oficial revenirea în octombrie, înainte de angajarea lor [Gunn și Safran], această veste nu este cea mai ușoară, dar asta este viața. James și Peter au un univers de construit. Le doresc lor și tuturor celor implicați în noul univers mult noroc", este o parte din mesajul transmis de Henry Cavill.

Cavill a început să-l interpreteze pe Superman în filmul lui Zack Snyder din 2012, "Man of Steel". Actorul a revenit pe ecrane în 2016 cu pelicula "Batman v Superman: Dawn of Justice", apoi în "Justice League", tot în regia lui Zack Snyder.

În afară de "Superman", actorul de 39 de ani a fost vedeta serialului Netflix "The Witcher", adaptare după seria scrisă de polonezul Andrzej Sapkowski. Dar după trei sezoane, Henry Cavill va fi înlocuit de Liam Hemsworth.

PUBLICITATE
Comentează

Muzică și film

Netflix schimbă actorul principal din serialul Witcher; Cine îi ia locul lui Henry Cavill

În general veştile mari legate de filme şi seriale nu vin în weekend, dar iată că acum avem o excepţie. Tocmai am aflat că Henry Cavill nu va mai fi protagonistul serialului "The Witcher" de pe Netflix. Actorul a jucat rolul lui Geralt of Rivia în sezonul 1 şi 2 şi o va face şi în sezonul 3, care e deja filmat.

Publicat

pe

Henry Cavill the Witcher
Henry Cavill the Witcher │ FOTO: Netflix

Netflix a dezvăluit pe 29 octombrie faptul că a distribuit pe altcineva în rolul lui Geralt of Rivia. E vorba despre Liam Hemsworth, fratele lui Chris Hemsworth, cunoscut drept Thor în producţiile Marvel, inclusiv "Avengers". Liam este cel mai cunsocut pentru apariţiile în seria "The Hunger Games", dar şi în noul "Independence Day" din 2016. Henry Cavill a fost subiect de zvonuri şi speculaţii recent, după ce s-a aflat că apare în noua producţie DC "Black Adam", în rolul lui Superman.

Se pare că va mai avea câteva producţii "Man of Steel" de bifat, neavând deci timp şi de rolul lui Geralt în "The Witcher". Pe de altă parte, de vreme ce este apropiat de uriaşul Warner Bros/DC/HBO, ar putea ajunge în serialul "House of Dragon" în rolul Aegon Cuceritorul, în unul dintre sezoanele viitoare. Între timp îl vom vedea pe Henry Cavill în rolul mercenarului vrăjitor în sezonul 3 al producţiei Netflix, aşteptată în vara anului 2023.

I se alătură şi Robbie Arnell din "Flash", în rolul lui Gallatin, care conduce o armată de gherilă Scoia'tael, care se luptă pentru regatul Nilfgaard. Meng'er Zhang din "Shang-Chi" apare la rândul său în noul sezon. În general e foarte riscant să îţi schimbi actorul principal al unui serial de succes, mai ales unul care a jucat toată seria de jocuri, e mare gamer şi a nimerit la fix personalitatea şi vocea lui Geralt.

De abia apăruse chimia cu Yennefer, jucată de Anya Chalotra şi cu Ciri, jucată de Freya Allan, cu care a creat un soi de familie. Până să apară în "Witcher", Liam Hemsworth, fostul iubit al lui Miley Cyrus şi inspiraţia pentru piesa "Wrecking Ball" poate fi văzut pe marile ecrane în noua producţie "Poker Face". Aceasta debutează pe 16 noiembrie şi îl include pe Russell Crowe în distribuţie.

Citește în continuare

Muzică și film

Enola Holmes are un nou mister de rezolvat - TRAILER

Enola Holmes revine pe Netflix cu un nou film, ce beneficiază deja de un trailer oficial, dar și de o dată de lansare. Te invităm să afli mai multe detalii.

Publicat

pe

Trailer Enola Holmes 2
Trailer Enola Holmes 2 │ FOTO: captură YouTube

Millie Bobby Brown intră din nou în pielea personajului Enola Holmes, sora mai mică a faimosului Sherlock Holmes. Tânăra se va vedea din nou în situația de a rezolva un nou mister și de a dovedi că este un detectiv mai mult decât capabil. Încă o dată, Sherlock îi "complică" existența, iar cei doi frați se vor bate cap în cap de-a lungul desfășurării acțiunii.

Filmele "Enola Holmes" sunt bazate pe seria de cărți de ficțiune "The Enola Holmes Mysteries", creată de Nancy Springer. Prima peliculă a relatat încercările Enolei de a-și găsi mama - Eudoria Holmes - interpretată de Helena Bonham Carter. Continuarea promite să fie una de "proporții istorice", unde este nevoie de prezența a doi Holmes.

Harry Bradbeer revine în funcția de regizor, iar distribuția îi va readuce pe Henry Cavill și Helena Bonham Carter. Alături de aceștia, "Enola Holmes 2" îi mai prezintă pe Louis Partridge, Adeel Akhtar, Susie Wokoma, Sharon Duncan-Brewster și David Thewlis în roluri secundare.

Pelicula "Enola Holmes 2" va fi disponibilă pe Netflix începând cu 4 noiembrie. 

Trailer Enola Holmes 2:

Citește în continuare
Show Lord of the Dance 2023

AGENDA DE CONCERTE

<< mart. 2023 >>
lmmjvsd
27 28 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31 1 2

Trending