Finala iUmor sezonul 13 are un invitat special, duminică, pe 4 decembrie
iUmor a ajuns la final din nou, iar sezonul 13 se încheie fără Mihai Bendeac ca jurat şi cu zvonuri că ar pleca şi Cheloo. Până atunci avem detalii despre marea finală. Aceasta va fi transmisă pe Antena 1, de la ora 20:00 duminică, pe 4 decembrie.
Ana-Maria Caliţa, actriţa care a luat marele premiu în al patrulea sezon iUmor va reveni la finala sezonului 13 pentru un moment de standup. În ce priveşte juriul, pe lângă Delia, Cheloo şi Costel Bojog va veni şi Mihai Petre, din nou în postura de jurat iUmor. 13 finalişti sunt aliniaţi la start, sperând să obţină cele 4 Like-uri care îi duc la votul publicului.
Iată cum arată lista cu cei 13 finalişti:
Bia TRS
Laila Abdel Hafiz
Flavius Buzilă
Dima Cubreacov
Mahmoud Chaher
Remus Iosub
Dragoş Mitran
Doru Nicut
Vladislav Sliusarenco
Andrei Fabian Stoica
Teddy Ştefănescu
Tudorel Popa
Ivan Liulenov (calificat în semifinala)
Câştigătorul va pleca acasă cu marele premiu de 20.000 de euro. Mihai Petre a fost jurat şi la semifinala iUmor sezonul 13, sosind direct de la aeroport şi primind un tratament demn de un star internaţional. Pe parcursul acestui sezon am avut prin rotaţie juraţi surpriză precum Nicoleta Luciu, Teo, Anastasia Soare, Maia Morgenstern, Iulia Vântur, Radu Pietreanu şi Florin Călinescu.
Show-ul se vede de la ora 20:00 pe Antena 1 şi pe AntenaPLAY. Trebuie spus şi că iUmor a strâns deja peste 2.5 milioane de abonaţi pe canalul sau de YouTube. În urmă cu 6 luni a avut loc finala sezonului 12 iUmor, cu Mihai Petre că jurat şi Micutzu ca invitat special pentru un număr de standup. Pe atunci câştigător a fost Mihai Radu aka "Bucşă", el provenind direct din semifinală, pe aceeaşi reţetă ca şi câştigătorul sezonului 11.
Publicul telespectator va putea alege, duminică seară, marele câștigător al sezonului 13, dar și al premiului în valoare de 20.000 de Euro, prin SMS la 1313, după ce Șerban Copoț și Dan Badea da: "Start vot!". După ce prezentatorii vor spune că s-a încheiat procesul de votare, ei vor dezvălui cine este câștigătorul sezonului 13 iUmor, care va pleca acasă cu cecul de 20.000 de Euro.
Jessie J, Roisin Murphy, Katie Melua concertează în cadrul "Timișoara 2023 la nesfârșit"
Jessie J, Roisin Murphy, Katie Melua, Delia, Sonics, EMAA, Klangphonics, unii dintre cei mai apreciați artiști ai momentului, vor urca pe scena evenimentului "Timișoara 2023 la nesfârșit", în Piața Unirii din Timișoara. Găsești în articol mai multe detalii.
Concert Jessie J la Electric Castle pe 22 iulie 2018 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro
Timișoara, Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2023, își va încheia anul de transformare cu un eveniment care se va desfășura între 7 și 10 decembrie. Această celebrare cu multiple fațete urmărește să încapsuleze bogăția și impactul călătoriei culturale întreprinse de-a lungul anului. Evenimentul este organizat și finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.
Program muzical "Timișoara 2023 la nesfârșit"
Vineri, 8 decembrie
De la ora 19:00, publicul îi va putea asculta pe Klangphonics, un trio german care produce și interpretează muzică electronică live. Folosind o combinație de instrumente acustice și elemente electronice, ei fac legătura între producător și formație live. Acest lucru are ca rezultat un sunet foarte natural, organic, păstrând în același timp energia asociată cu deep house și techno melodic. Pe scenă, tobele, chitara și diverse percuții sunt îmbinate cu sintetizatoare, creând un spectacol care funcționează la fel de bine în club sau în concert.
De la ora 19:55, pe scenă va urca Delia. Figură emblematică a muzicii românești și artistă completă, cu spectacole uimitoare. Inovatoare și proaspătă, mereu cu un pas înaintea tendințelor, Delia este o prezență constantă în topurile radio și autoarea unora dintre cele mai de succes piese de pe piață. Cameleonică și inspirată, Delia ar un stil ușor de recunoscut, show-uri remarcabile, o atitudine puternică și un stil mereu surprinzător.
De la ora 21:10, urcă pe scenă, pentru prima dată în Timișoara, Katie Melua, una dintre cele mai de succes cântărețe din Marea Britanie, cu peste 11 milioane de albume vândute și peste 56 de premii de platină. Melua își încântă publicul cu vocea sa unică, puternică și captivantă, cu interpretările sale impecabile și cu personalitatea sa fermecătoare. Scriitoare, compozitoare și aranjoare desăvârșită, Katie este, totodată, una dintre cele mai bine vândute artiste britanice din toate timpurile, cu 9 albume de studio multipremiate, cel mai recent fiind "Love & Money" (2023). Unele dintre cele mai cunoscute hituri ale sale includ "Nine Million Bicycles", "The Closest Thing to Crazy" și cover-ul celebrei piese "Wonderful Life".
Seara se va încheia cu un show aerian al trupei italiene Sonics, de la ora 22:15. Este una dintre primele trupe în lumea teatrului acrobatic aerian. Compania este formată din gimnaști, dansatori și atleți bine pregătiți, care creează împreună coregrafii acrobatice și noi spectacole aeriene pe aparate de scenă speciale și originale, de invenție proprie. Trupa Sonics a luat parte la evenimente majore, cum ar fi ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Torino din 2006 și ceremonia de deschidere a Stadionului Olimpic din Kiev pentru Campionatul European de Fotbal din 2012.
Sâmbătă, 9 decembrie
A doua zi, sâmbătă, 9 decembrie, spectacolul din Piața Unirii se reia, la ora 19:00, cu concertul artistei EMAA. Într-o lume divizată de genuri muzicale, EMAA reușește să fie relevantă atât în mainstream, cât și în underground. Colaborările ei cu Deliric & Silent Strike au pus-o pe harta fanilor hip-hop, în timp ce piese precum "Sufletu’ imun" și "Zburătorul" s-au bucurat de susținerea radiourilor naționale. Artista a scris muzică pentru show-uri TV precum "Spy Master" și "Hackerville". Vocea ei specială i-a adus colaborări cu cei mai apreciați artiști din țară, precum Carla’s Dreams și The Motans, rezultând piese care au petrecut multiple săptămâni în fruntea topurilor radio.
De la ora 20:00, Roisin Murphy va electriza publicul cu prezența ei scenică aparte. Având în palmares piese downtempo precum "Party Weirdo", hituri ca "The Time Is Now" și "Sing It Back", cu Moloko și o carieră solo extrem de diversă, care trece lejer de la cântece italiene la piese puternice precum "Let Me Know", publicul are prilejul să o asculte pentru prima dată în Timișoara pe cea mai inovatoare și mai neliniștită artistă din Marea Britanie. Cel mai recent album al ei, "Roisin Machine", a fost pregătit în liniște timp de două decenii, iar producția lui a durat zece ani.
Seara se va încheia cu un concert susținut de Jessie J, la rândul ei pentru prima dată în Timișoara, care va urca pe scenă de la ora 21:15. Artista este câștigătoare a mai multor premii Brit și nominalizată la premiile Grammy și are peste 1,5 miliarde de stream-uri, nenumărate albume de aur și platină și 23 de milioane de înregistrări vândute până în prezent. În 2011, ea și-a croit un loc pe scena mondială cu "Who You Are", care a primit discul de platină și s-a clasat în Top 15 al Billboard Top 200. Piesa "Price Tag" a ajuns pe locul 1 în 18 regiuni și, în cele din urmă, a devenit cvadruplu album de platină. I-a urmat "Domino", dublu album de platină. Au urmat nenumărate distincții, printre care prestigiosul premiu Brit, premiul BBC "Sound of 2011" și o invitație de a fi ambasadoare a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012. Piesa "Bang Bang", cu Ariana Grande și Nicki Minaj, a dominat topurile în 2014 și a obținut șase albume de platină.
Accesul la concertele din Piața Unirii din Timișoara este gratuit
Delia, Elena Gheorghe, Emilian cântă în weekendul de debut al Târgului de Crăciun București 2023
Povestea sărbătorilor de iarnă începe joi, 30 noiembrie, cu cea de-a 16-a ediție a Târgului de Crăciun din Piața Constituției. Concerte, activități și ateliere de creație sunt doar câteva dintre atracțiile propuse de organizatori.
Cea de-a 16-a ediție a Târgului de Crăciun din Piața Constituției, organizat de Primăria Capitalei prin CREART - Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, se deschide joi, 30 noiembrie, începând cu ora 16:00, în zi de mare sărbătoare - Sfântul Apostol Andrei. În aceeași seară, de la ora 18:00, din Piața Constituției se va aprinde iluminatul festiv în Capitală, transformând Bucureștiul într-o poveste de iarnă.
Program general Târgul de Crăciun București 2023
Debut - 30 noiembrie: 16:00 - 22:00
Vineri, 1 decembrie: 10:00 - 22:00
Luni, 25 decembrie: 12:00 - 22:00
Marți, 26 decembrie: 10:00 - 22:00
În restul zilelor:
Luni - Vineri: 12:00 - 22:00
Sâmbătă - Duminică: 10:00 - 22:00
Concert Delia în seara de debut a Târgului de Crăciun
Simbol internațional al sărbătorilor, Caravana Coca-Cola ajunge în Târgul de Crăciun București, chiar în ziua de deschidere a acestuia, unde va staționa și va putea fi admirată de vizitatori, înainte de a-și continua parada prin oraș. Prieten tradițional al evenimentului, Coca-Cola oferă, de asemenea, o experiență unică, în seara de debut, prin concertul Deliei. Caravana va continua să aducă magia în Piaţa Constituţiei și în zilele de 1 și 2 decembrie, de această dată, cu o serie de activări speciale: de la jocurile cu bulgări de zăpadă, la atelierele de creație pentru realizarea de cadouri sau felicitări de Crăciun.
Program artistic de 1 decembrie
Ziua Națională a României, 1 decembrie, va fi sărbătorită și în cadrul Târgului de Crăciun, atât prin muzică de fanfară, cât și printr-un spectacol folcloric autentic, reprezentând tradiția și identitatea. Programul artistic va fi pus în scenă de zece soliști vocali, printre care Alexandru Pugna, Gheorghiţa Nicolae, Nicuşor Iordan, dar și de grupul vocal "Burnasul" din Teleorman, acompaniați de orchestra ansamblului folcloric profesionist "Cununa Carpaților", dirijor Dan Ionescu. De asemenea, vor fi prezentate momentele de dans ale Ansamblului "Iholu" din Constanța - comunitatea aromână, precum și ale Ansamblului "Asteria" din București - minoritatea greacă.
Recitaluri și DJ Set
Sâmbătă și duminică, în zona tradițională a evenimentului, pe scena amplasată lângă brad, vor urca Elena Gheorghe și Emilian & Band, fiind precedați de coruri de copii, soliști vocali și artişti instrumentiști.
Zona urbană va fi activată zilnic, atât de DJ Sets pe ritmurile remixate ale celor mai îndrăgite melodii internaționale de iarnă, precum și de muzică ambientală, asigurată de Magic FM.
Activități pentru întreaga familie
Weekendul continuă cu activități pentru întreaga familie, într-o atmosferă magică, în intervalul orar 10:00 - 22:00. Peste 130 de căsuțe ale meșteșugarilor, creatorilor urbani și producătorilor locali își așteaptă publicul cu o largă varietate de produse de sezon, dar și cu cele mai gustoase preparate culinare, pregătite în locație. Distracția va fi asigurată de roata panoramică, carusel și de trenuleț, dar şi de mascote și artiști animatori pe picioroange.
Copiii se vor bucura de spectacolele de teatru, jucate pe scena evenimentului, care îi vor purta pe tărâmul magic al imaginației. De asemenea, Casa lui Moș Crăciun își deschide porțile, încă din prima zi a târgului, loc în care, până la sosirea acestuia, spiridușii îi așteaptă pe cei mici, pentru a-și realiza propriile scrisori cu dorințele de Crăciun. Totodată, copiii pot participa la atelierele de creație, specifice atât sărbătorii naționale, cât și Crăciunului.
Delia prezintă albumul "FLEX", o incursiune de 13 piese în universul său muzical. Materialul este deja disponibil pe toate magazinele digitale. Mai multe detalii în articol.
Artwork album "FLEX" │ FOTO: captură YouTube / Delia
Piesele de pe album au fost compuse de Delia și produse de Alex Cotoi. "FLEX" poate fi precomandat de pe site-ul artistei începând de astăzi, 8 noiembrie.
Pe 21 noiembrie, Delia va prezenta live materialul discografic în cadrul unui eveniment special la MINA Museum, primul spaţiu imersiv din România. Artista a gândit un eveniment în care elemente din arta digitală se unesc cu muzica, scenografia și creează un spațiu versatil care îi va introduce pe fani în universul său creativ și plin de surprize. Nu vor lipsi nici invitații speciali printre care Connect-R, NANE, HVNDS și Oana Matache, precum și alte nume care vor fi anunțate în perioada următoare.
La evenimentul de la MINA Museum, albumul va fi disponibil în premieră în format fizic CD și vinil, și de pe 22 noiembrie și în Cărturești.
"Finallyy, pot să flexez...cu albumul <<FLEX>>. Am așteptat mult lansarea albumului și în sfârșit se întâmplă. Enjoy și ne vedem pe 21 noiembrie la Mina Museum să ne bucurăm de <<FLEX>> live", a spus Delia.