Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Nicoleta Luciu completează juriul iUmor, într-o nouă ediție a emisiunii

Seria juraţilor-surpriză ai celui de-al treisprezecelea sezon iUmor continuă duminica aceasta cu Nicoleta Luciu. Apariția ei pe scena emisiunii de umor i-a surprins pe toți, mai ales că este prima după o lungă perioadă de timp în care aceasta a preferat să îşi dedice timpul familiei. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Nicoleta Luciu la iUmor
Nicoleta Luciu la iUmor │ FOTO: Antena 1

Deși familiarizată cu camerele de filmat şi luminile reflectoarelor, emoțiile au copleșit-o pe Nicoleta Luciu la scurt timp după ce a păşit în platoul emisiunii iUmor. "Ce emoții am!", a exclamat vedeta, iar Delia a încurajat-o. Ulterior, jurata a mărturisit:

"Pe Nicoleta Luciu n-a mai văzut-o nimeni de o grămadă de ani și m-am bucurat să văd că este la fel de frumoasă. Arată superb!".

Întrebată despre absența de pe micile ecrane și de la evenimentele mondene, Nicoleta a spus că cei patru copii au fost prioritari. Costel a declarat:

"Patru copii – nu prea mai ai timp să faci chestii. Și… înseamnă că și-a dorit mai mult să fie mamă de cât să fie în centrul atenției, în lumina reflectoarelor".

Nicoleta Luciu a dezvăluit în cadrul interviului că urmărește show-ul de umor și că de multe ori și-a dorit să fie și ea la masa juraților.

"Mie-mi place iUmor și mi-am dorit și eu să fiu o dată în juriu. Nu știu cui i-a venit ideea asta genială de a aduce un invitat în juriu!"

Tot duminică, telespectatorii îl vor putea urmări pe Cristi Manolescu, invitat special al celui mai nou nou episod iUmor. Cu un moment savuros de stand-up, Cristi a stârnit hohote de râs atât în rândul juraţilor, cât şi al publicului.

Episodul 11 din serialul iMai Mult Umor va fi difuzat duminică la Antena 1, imediat după iUmor, iar pe AntenaPLAY poate fi văzut oricând. În noul sezon iMai mult umorVlad Drăgulin îl impersonează pe Nicuşor de la Brăila, personajul devenit viral în cadrul emisiunii În Puii Mei de la Antena 1.

Muzică și film

"Moartea în vacanță" ajunge în cinema; Vezi trailer-ul (Video)

"Moartea în vacanță", noua comedie produsă de Bravo Films, ajunge în cinematografele din România pe 28 octombrie. Mircea Bravo, Costel Bojog și Maria Popovici joacă în rolurile principale, regia fiind semnată de Cristian Ilișuan.

Publicat

pe

Poster "Moartea în vacanță"
Poster "Moartea în vacanță"

După "Mirciulică" (2022) și "Nuntă pe bani" (2023), Mircea Bravo revine cu un nou proiect cinematografic, o comedie spumoasă cu peripeții în Grecia. Intitulată sugestiv "Moartea în vacanță", pelicula spune povestea lui Mihăiță, a lui Adrian și a Patriciei, care se luptă să intre în grațiile Rodicăi, o bătrână singură și bogată. După ce Rodica moare, cele trei personaje interpretate de Mircea Bravo, Costel Bojog și Maria Popovici pun la cale un plan pentru a-i moșteni averea bătrânei, caracterul fiecărui protagonist ieșind la iveală.

"Eu am un rol al unui băiat destul de spontan, energic, aiurit (Adrian) și mi-a plăcut foarte tare să-l interpretez", a povestit Costel Bojog în emisiunea lui Cătălin Măruță.

Detalii despre fiecare personaj în parte au venit și de la Mircea Bravo, invitat de asemenea în emisiunea lui Măruță.

"Sunt trei personaje care-și cam dau în cap în fiecare moment. Costel e omul ăla nebun, liber, care nu ține cont de absolut nimic, spiritul liber, iar eu sunt exact opusul, ăla crispat tot timpul. Maria e tipa aia care e cumva prefăcută, venită la oraș, care vrea să impresioneze, dar de fapt e super speriată în interiorul ei", a dezvăluit Mircea Bravo.

Costel Bojog: "La sfârșitul filmului am fost: <<Mamă, ce tare!>>"

"Parvenită așa un pic", l-a completat Costel, continuând: "De fapt sunt trei personaje la care o să ții. Noi am văzut filmul. Eu m-am dus cu inima cât un purice acolo, că aveam emoții, sunt destul de critic, dar la sfârșitul filmului am fost: <<Mamă, ce tare!>> Și curge frumos o oră jumătate, nici nu simți", a declarat Costel.

"Moartea în vacanță" ajunge în cinematografele din țară pe 28 octombrie. Filmul a fost regizat de Cristian Ilișuan, la scenariu lucrând Cristian Ilișuan, Mircea Popa, Tibi Codorean, Cristi Ciui, Andrei Vereștiuc și Sergiu Floroaia.

VIDEO: "Moartea în Vacanță" (Trailer Oficial)

Tot în emisiunea lui Cătălin Măruță, Mircea Bravo și Costel au povestit și despre cele două luni de filmări petrecute în Grecia, pe insula Poros, dar și în România.

"Mi-a plăcut foarte tare toată perioada de filmare, toată echipa. Foarte faini oamenii, chiar am legat prietenii. A fost o experiență extraordinară. Iar cu Maria și cu Mircea am râs de ne-am prăpădit la filmare. A fost foarte relaxant", a spus Costel.

VIDEO: Cum a fost la filmări în Grecia cu Maria Popovici și Costel Bojog

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Caravana X Factor 2024 pornește la drum; află programul preselecțiilor

Un nou sezon al talent show-ului fenomen X Factor revine în curând la Antena 1, iar pregătirile sunt deja în toi. Prima etapă a audiţiilor va purta caravana X Factor în principalele oraşe ale ţării, în căutarea următorului super star al României, începând din 2 septembrie. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Logo X Factor 2024
Logo X Factor 2024 │ FOTO: Antena 1

Cei care îşi doresc să dea visului lor o scenă, sunt aşteptaţi pe 2 septembrie la Vega Hotels din Galaţi, chiar acasă la câştigătorul celui de-al treilea sezon X Factor şi producătorul muzical al emisiunii, Florin Ristei.

"Anul acesta caravana începe chiar la mine acasă, la Galaţi. Îi aşteptăm încă de la primele ore ale dimineţii pe toţi cei care au încredere în vocea şi charisma lor, la Vega Hotels. Preselecţiile sunt doar primul pas pentru împlinirea unui mare vis, dar mereu am spus-o, drumul lor spre celebritate chiar de acolo începe! Vă aşteptăm la Galaţi, pe 2 septembrie!", a declarat Florin Ristei.

Următoarea oprire a caravanei X Factor va avea loc la Iaşi, pe 4 septembrie, la Grand Hotel Traian. Urmează București (7 - 8 septembrie), Timișoara (11 septembrie) și Cluj-Napoca (13 septembrie).

X Factor, talent show-ul care a lansat cei mai mulţi artişti pe piaţa muzicală din România revine cu un nou sezon, ce îi aduce la masa juriului pe Delia, Puya, Marius Moga şi Ştefan Bănică, într-o competiţie unică ce va face telespectatori parte dintr-un spectacol de neuitat. Cei patru jurați vor încerca să descopere factorul X și să îl atragă în grupa sa, pentru a câștiga marele trofeu.

În plus, Mihai Morar a acceptat provocarea de a reveni pe scena X Factor, de data aceasta în calitate de prezentator. El are în palmares statutul de mentor câştigător al primului sezon al emisiunii, alături de concurentul său, Andrei Leonte.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Mihai Morar va fi prezentatorul X Factor 2024

Mihai Morar se alătură emisiunii X Factor, în calitate de prezentator, într-un nou sezon ce îi aduce împreună la masa juriului pe Delia, Puya, Marius Moga şi Ştefan Bănică.

Publicat

pe

Mihai Morar
Mihai Morar │ FOTO: Antena 1

Unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de radio din România, gazda matinalului de la Radio ZU şi realizatorul unuia dintre cele mai de succes podcasturi româneşti - Fain şi simplu, Mihai Morar a acceptat provocarea de a reveni pe scena X Factor, de data aceasta în calitate de prezentator. El are în palmares statutul de mentor câştigător al primului sezon al emisiunii, alături de concurentul său, Andrei Leonte.

"Am fost parte din primul sezon X Factor România. Știu, aproape nici eu nu mai țin minte că l-am și câștigat. Mă întorc după 13 ani, pentru că nu îmi place să las lucrurile neterminate. De data asta ca prezentator. De fapt, ca povestitor. Pentru că, în noul X Factor, cel mai important câştig, pe lângă vocile wow, vor fi poveștile concurenților. Asta e treaba mea: să arăt story-urile din care se naşte o poveste de succes", a declarat Mihai Morar.

Cel mai nou sezon X Factor România îi aduce la masa juriului pe Delia, Puya, Marius Moga şi Ştefan Bănică, într-o competiţie unică ce va face telespectatorii parte dintr-un spectacol de neuitat. Cei patru jurați vor încerca să descopere factorul X și să îl atragă în grupa sa, pentru a câștiga marele trofeu.

Mai mult, Florin Ristei revine și el în povestea X Factor, talent show-ul care a lansat mai mulţi cântăreți pe piaţa muzicală din România. Artistul va fi producătorul muzical al emisiunii de la Antena 1.

Citește în continuare

Trending