Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Jennifer Lopez anunţă primul album în 8 ani, "This is Me... Now"

Fanii lui Jennifer Lopez au fost intrigaţi pe final de noiembrie 2022 de faptul că artista părea să îşi fi închis pagina de Instagram. A şters toate fotografiile şi totul era compus doar din cadre negre. După câteva zile am aflat motivul: artista anunţă un nou album, primul în 8 ani, "This is Me... Now".

Publicat

pe

Coperta album Jennifer Lopez This is Me Now
Coperta album Jennifer Lopez This is Me Now │ FOTO: Jennifer Lopez

Practic J. Lo şi-a curăţat Instagram-ul pentru a se întoarce în anul 2002, cu 20 de ani în urmă. Apoi s-a retransformat în cea din ziua de azi. La aniversarea cu numărul 20 a albumului "This is Me... Then" avem parte de un album nou, "This is Me... Now". Noile track-uri vor reflecta schimbările din viaţa artistei, inclusiv reluarea legăturii amoroase cu Ben Affleck. Spre exemplu piesa 7, "Dear Ben pt. II" este un tribut pentru melodia "Dear Ben" din 2002, despre relaţia cu acelaşi om.

Mai sunt şi alte indicii presărate pe disc, precum piesa "Midnight Trip to Vegas", care face aluzie la nunta-surpriză a celor doi din Las Vegas, în august 2022. Jennifer Lopez a abordat un interviu celor de la Deadline, în care a vorbit despre temele abordate pe album, menţionând speranţa, credinţa şi "dragostea adevărată care nu moare niciodată".

Iată tracklist-ul noului album:

01 This Is Me … Now
02 To Be Yours
03 Mad în Love
04 Can’t Get Enough
05 Rebound
06 Not. Going. Anywhere.
07 Dear Ben Pt. II
08 Hummingbird
09 Hearts and Flowers
10 Broken Like Me
11 This Time Around
12 Midnight Trip to Vegas
13 Greatest Love Story Never Told

Mai mult de atât, acesta ar fi doar unul dintre multiplele proiecte pe care J. Lo le are în dezvoltare. Încă nu ştim când va sosi totuşi "This is Me... Now", dar cel mai probabil apare prin 2023. Ultimul album lansat de artistă a fost "A.K.A", lansat în 2014. Între timp a mai lansat single-uri şi coloana sonoră a filmului "Marry Me". Muziciana are la activ 8 albume de studio, unul de remixuri, 3 compilaţii şi o coloană sonoră.

Are şi un EP, 65 de single-uri, 5 single-uri caritabile şi 12 promoţionale. A adunat peste 80 de milioane de discuri vândute şi 15 miliarde de stream-uri globale.

Muzică și film

Jennifer Lopez se luptă cu inteligența artificială în "Atlas" - TEASER

Jennifer Lopez este protagonista din "Atlas", un film ce va apărea pe Netflix pe 24 mai. Te invităm să afli mai multe detalii și să urmărești teaserul video.

Publicat

pe

Jennifer Lopez în "Atlas"
Jennifer Lopez în "Atlas" │ FOTO: captură YouTube / Netflix

Filmul o are în prim plan pe Atlas Shepherd (Jennifer Lopez), un analist guvernamental cu o profundă neîncredere în inteligența artificială. Este trimisă într-o misiune de a captura un robot renegat cu care împărtășește un trecut misterios. Când planurile dau greșit, ea rămâne blocată în ceea ce pare a fi o lume îndepărtată. Acolo, Altlas învață că singura modalitate de a salva umanitatea de inteligența artificială este să ai încredere în ea.

În teaserul video sunt prezentați roboți care trăiesc alături de oameni, iar unii dintre ei au început să declanșeze violență împotriva umanității. Filmul este regizat de Brad Peyton pe baza unui scenariu scris de Leo Sardarian și Aron Eli Coleite. Distribuția este completată de Simu Liu, Sterling K. Brown, Gregory James Cohan, Abraham Popoola, Lana Parrilla și Mark Strong.

Jennifer Lopez a produs pelicula prin compania sa, Nuyorican Productions. Ea a colaborat în trecut cu Netflix la thrillerul "The Mother", lansat anul trecut, și la documentarul muzical "Halftime" din 2022. Artista a lansat recent "This Is Me… Now", un scurtmetraj lansat în tandem cu albumul muzical cu același nume.

TEASER "Atlas":

Citește în continuare

Trending