Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Vocea României 2022: 10 concurenți au dat startul primei runde de audiții

După o pauză cauzată de pandemie, Vocea României s-a întors pe micile ecrane cu forțe proaspete, noi jurați și voci talentate. 10 concurenți au urcat pe scenă în prima ediție a audițiilor pe nevăzute. Află cum s-au descurcat.

Publicat

pe

Concurenții care au întors scaunele în primul episod Vocea României 2022
Concurenții care au întors scaunele în primul episod Vocea României 2022 │ FOTO: PRO TV

Vocea României a ajuns la cel de-al zecelea sezon, un eveniment "aniversar" ce promite și mai mult decât până acum. Pe 9 septembrie 2022, Tudor Chirilă, Irina Rimes, Smiley, Theo Rose și The Motans au venit pe micile ecrane cu poftă de ascultat și antrenat. O nouă regulă a emisiunii a intrat în vigoare: fiecare antrenor poate lua, în faza audițiilor pe nevăzute, un număr nelimitat de concurenți, însă la sfârșitul acestei etape vor alege doar 14 alături de care vor merge mai departe.

În prima rundă a audițiilor, antrenorii au ascultat 10 concurenți. Unii au mers mai departe, alții au plecat acasă cu promisiunea că vor reveni. Cert este că seara de vineri a fost plină de emoție, energie și, bineînțeles, voce. Ei sunt cei 10 concurenți care au urcat pe scenă. Despre cei care au trecut mai departe, găsești mai multe detalii în corpul articolului.

Concurenți primul episod Vocea României 10

  1. Carmen Cușa  - piesă "Love Bites" - 4 DA, echipa Tudor Chirilă
  2. Anastasia Jinga - piesă "Bitch" - NU
  3. Dana Borteanu - piesă "New York New York" - 4 DA, echipa Tudor Chirilă
  4. Vanessa Oriaku - piesă "Cântă cucu" - NU
  5. Elis Opriș - piesă "Crazy" - 1 DA, echipa The Motans
  6. Mihailina Moisa - piesă "Dog Days Are Over" - 3 DA, echipa Tudor Chirilă
  7. Carmine del Duca - piesă "Cose Della Vita" - NU
  8. Valeria Marcu – piesă "Rabdă inimă" - 4 DA, echipa Irina Rimes
  9. Ricardo Gabor - piesă "Yo Vivire" - 3 DA, echipă Irina Rimes
  10. Winael Baldus - piesă "Dance Monkey" - 4 DA, echipă Smiley & Theo Rose

Despre concurenții care au mers mai departe în competiție:

Carmen Cușa

Carmen are 20 de ani și vine din Constanța. Tânăra a venit la Vocea României pentru a-și confirma că este pe drumul potrivit. Dorește, de asemenea, feedback din partea publicului și antrenorilor. Carmen este pasionată de muzica rock, iar pentru audiții a ales piesa "Love Bites" - Def Leppard. Tudor și Irina au apăsat în primele secunde, urmați de Denis Roabeș. Ultimii care au apăsat au fost Smiley și Theo Rose.

Plină de emoție, nu se aștepta la o astfel de reacție din partea publicului, care s-a ridicat în picioare și a aplaudat-o. Mai mult, a reușit să întoarcă toate scaunele.

"Nu te așteptai să întorci patru scaune? Iartă-mă să-ți spun, dar înseamnă că nu ești conștientă de talentul pe care-l ai. M-am regăsit în momentul tău. Foarte tare!", a spus Irina.

Probabil cea mai așteptată declarație a fost cea a lui Tudor Chirilă, având în vedere că dintre toți jurații el este cel mai "pregătit" pe muzica rock.

"Experiența mea la Vocea României cu vocile rock e așa: în general, când îmi plăcea o voce rock, o lua Smiley. De asta, în momentul ăsta, eu pe el îl iau în considerare ca un adversar redutabil pentru că a lucrat bine cu voci rock. A lucrat bine până când n-a mai lucrat bine că s-a debarasat în primul sezon de chiar Vocea României. Mă refer la Tibi Albu. Mi-ai adus aminte de Dragoș Moldovan, câștigătorul din 2019, ai o voce puternică, ai o voce foarte bună. Am capacitatea să lucrez cu tine absolut frumos, rămâne doar să ai încredere în mine. Ai merita o pledoarie mult mai puternică, mult mai mare, dar și eu sunt emoționat de ce ai făcut tu, așa că uită-te-n ochii mei, citește dincolo de cuvinte și dacă găsești acolo ceva, fie să mergem împreună".

Declarația lui Tudor a ajuns la inima lui Carmen. Concurenta a ales să meargă în echipa lui.

Dana Borteanu

Dana are 55 de ani și este actriță la Teatrul German de Stat din Timișoara. Concurenta a venit la Vocea României după ce colegii au bătut-o la cap. Și bine au făcut. Dana a cântat "New York, New York" și a întors toate scaunele.

"Eu aș vrea să fiu cel care demonstrează că vocea n-are vârstă. Dacă ai grijă de ea, vocea poate să nu-mbătrânească niciodată", a menționat Chirilă.

Denis a lăudat momentul Danei:

"Eu m-am întors primul. Chiar și după draperia aia albă, am simțit, m-am bucurat enorm de mult. Mi s-a părut fabulos!"

Dana a ales să meargă mai departe cu Tudor Chirilă.

Elis Opriș

Elis are 27 de ani și locuiește în Mangalia. Băiețelul ei a făcut-o să vină la Vocea României. Elis a povestit că a rămas însărcinată la 19 ani. Era încă în liceu și a fost o perioadă dificilă, dar a reușit să termine studiile, iar copilul a schimbat-o în bine, a maturizat-o și a făcut-o să își dorească mai mult de la viață. Astfel, Elis își urmează visul muzical odată cu participarea la emisiunea de la PRO TV.

Tânăra a interpretat piesa "Crazy" și l-a cucerit pe Denis Roabeș:

"Dragă Elis, am simțit aceeași durere pe care o aveam eu în voce acum mai bine de șase ani. Nu e o durere la modul că ai trăit ceva foarte tragic. Nu. E, efectiv, acul ăla de vinil care te zgârie pe suflet. Mie îmi place foarte mult timbrul tău vocal și cred că o să putem construi și o să putem face foarte multe lucruri frumoase împreună. Sunt sigur c-o să ajungem departe".

Mihailina Moisa

Mihailina are 24 de ani, e originară din Moldova, dar a plecat în străinătate la vârsta de patru ani. Părinții aveau probleme financiare și au decis să caute alte oportunități, mai ales pentru copii. Până la 18 ani a locuit în Portugalia, unde a avut diverse joburi. Greutățile au impulsionat-o să lupte pentru visul ei, să reușească în muzică.

Apoi a plecat la studii în Belgia, la business management. Facultatea nu a fost pe gustul său, simțindu-se obligată de părinți să învețe acolo. După doi ani a renunțat la facultate, iar părinții nu au mai vorbit cu ea șase luni. Mihailina își dorește ca mama ei să îi înțeleagă pasiunea și să o susțină în cariera muzicală.

La Vocea României, Mihailina a cântat "Dog Days Are Over" și i-a cucerit pe Tudor, Irina, Smiley & Theo Rose.

"Ești plină de energie, foarte solară, pare că ai nevoie de alergi după ce ieși de aici vreo 2, 3 km ca să consumi toată energia care ți-a mai rămas. E o alegere muzicală care îmi place foarte mult. Cred că spune ceva despre tine faptul că ai ales piesa asta sau că ai avut piesa asta în repertoriu și nu altceva. E foarte greu să cânți Florence".

Mihailina a ales echipa lui Tudor Chirilă.

Valeria Marcu

Valeria Marcu are 21 de ani și este originară din Chișinău. Acompaniată de mama sa, Valeria a venit la Vocea României pentru a-și demonstra sieși, dar și celor din jur talentul pe care îl are.

Concurenta a urcat pe scenă pregătită să impresioneze cu interpretarea sa. Valeria a ales să cânte "Rabdă inimă", dar într-o variantă specială, ce combină mai multe influențe muzicale. Planul său a funcționat perfect. Toți antrenorii au apăsat butonul și au dorit să o coopteze în echipă.

Îmi place alegerea muzicală și îmi place că ai dus-o foarte, foarte bine. Cumva, în interpretarea ta, m-am regăsit pe mine. Probabil de-aia m-am conectat cu tine de la primele note. Eu am fost prima care a apăsat. Eu i-am dat prima încredere, prima undă verde. Sper să conteze. Foarte mult îmi doresc să vii în echipa mea! a declarat Irina Rimes.

Valeria face parte din echipa Irinei Rimes.

Ricardo Gabor

Ricardo Sebastian Gabor are 23 de ani. Este originar din Bistrița, dar s-a mutat în Spania la vârsta de șapte ani. Concurentul a declarat că ajunge ocazional în România, în vizită la bunicii săi. Ricardo a venit cu o surpriză la Vocea României, și anume Ruby Diamante, personajul pe care l-a creat și în care s-a travestit.

Îmbrăcat într-un costum strălucitor din paiete, cu o perucă blondă și un machiaj intens, Ricardo aka Ruby a urcat pe scenă și a interpretat piesa "Yo Vivire". Momentul său i-a făcut pe Irina, Smiley & Theo Rose și The Motans să își întoarcă scaunele. Evident, cu toții au fost surprinși de concurent:

"N-am văzut așa ceva niciodată pe scenă la Vocea României. Eu sunt mega entuziasmat Am fost entuziasmați amândoi pentru că nu a fost niciodată o voce ca a ta la Vocea României", a declarat Smiley.

Ricardo a apreciat fiecare mesaj în parte și le-a mulțumit antrenorilor pentru încrederea acordată. Concurentul a ales-o pe Irina Rimes, o decizie luată în ultima clipă.

Winael Baldus

Winael Baldus are 24 de ani și este originar din Insula Guadelupa din Caraibe. Tânărul s-a stabilit în România de un an. Locuiește în Sibiu și lucrează ca profesor de dans.

Winael a urcat pe scenă cu ceva emoții și a început să cânte "Dance Monkey". Lucrurile nu au funcționat prea bine cu instrumentele muzicale, astfel că Winael a fost acompaniat doar de pian. Asta nu l-a împiedicat să creeze un moment remarcabil, ba din contră, a fost o interpretare mai intimă și personală, ce i-a făcut pe toți antrenorii să se întoarcă.

"Măi, ai o voce fantastică, un ton minunat! Vocea ta are toate frecvențele. Am mai văzut eu un băiat pe care îl cheamă Bobby McFerrin care a venit singur cu un microfon la Sala Palatului, cântând doar el, atât, fără niciun instrument, fără nimic. Ești p-acolo. Mi s-a părut fantastic tot ceea ce ai făcut. Ne-ar plăcea foarte mult să fii în echipa noastră" - a spus Smiley.

Winael a fost bombardat din toate părțile de laudele juraților. Totuși, el a trebuit să ia o decizie și să aleagă o echipă - Smiley & Theo Rose.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Lifestyle

Ce sfaturi de viață are Smiley pentru versiunile lui din trecut

Smiley a dorit să ne împărtășească câteva dintre lucrurile care l-au adus în punctul actual al vieții și carierei sale. Dacă la 10 ani, Smiley era copilul care-și dorea să ajungă mai repede adult, iar la început de carieră era nesigur și plin de îndoieli, aflăm că acum Smiley tatăl apreciază timpul alături de cei dragi. Descoperă ce sfaturi și-ar da Smiley dacă ar trece din nou prin cele mai importante etape ale vieții.

Publicat

pe

Smiley
Smiley │ FOTO: Petru Ivu

Smiley se confesează publicului răspunzând la câteva întrebări pe care și le pune frecvent. Cum ar vorbi acum cu Smiley din trecut, dacă ar avea ocazia? Ce i-ar spune lui Smiley copilul, sau Smiley adolescentul, ori Smiley la început de carieră? Ar schimba oare ceva?

"Adevărul este că n-aș schimba nimic. Fiecare etapă m-a adus exact aici. Iar pentru asta sunt recunoscător", spune Smiley într-o postare online.

Chiar dacă nu ar schimba nimic, Smiley ar avea câteva sfaturi pentru fiecare etapă a vieții lui. Toate aceste gânduri au fost împărtășite de artist într-un mesaj publicat pe Instagram. Regăsiți mai jos sfaturile lui pentru vârsta copilăriei, perioada adolescenței, etapa devenirii în tânăr adult și momentul prezent, al maturului devenit tată.

Ce sfaturi de viață are Smiley pentru versiunile lui din trecut

Pentru Smiley la 10 ani:

  • Să nu te grăbești să crești. Bucuria de a fi copil este ceva special, pentru că într-o zi o să înțelegi că cele mai simple momente sunt, de fapt, cele mai prețioase.

Smiley în adolescență:

  • Nu încerca să fii pe placul tuturor. Curajul de a fi autentic îți va deschide mai multe uși decât dorința de a impresiona.

Smiley la început de carieră:

  • Vor exista refuzuri, îndoieli și zile în care vei crede că nu e suficient. Nu contează numărul eșecurilor, importante sunt perseverența și încrederea în talentul tău.

Smiley fondator HaHaHa Production:

  • Fii pregătit să-ți asumi riscuri. Succesul nu vine imediat, uneori trebuie să-l cauți. pasiunea îți dă energie să continui când rezultatele întârzie, iar disciplina transformă visele în realitate.

Smiley tatăl:

  • Uneori descoperi că știi mai puține decât ai fi crezut. Viața te surprinde în cele mai frumoase feluri, iar la finalul zilei cel mai valoros este timpul pe care îl petreci cu cei pe care îi iubești.

Smiley astăzi:

  • Nu încerca să controlezi fiecare detaliu. Succesul nu înseamnă doar să ajungi departe, ci să ai timp să trăiești timpul.

Din același spectru al destăinuirilor face parte și piesa "Confesiune". Vă invităm să o ascultați mai jos și să reflectați la propriile voastre versiuni din trecut.

AUDIO: Smiley - "Confesiune"

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Juriul de la Vocea României 2026 a fost dezvăluit

După multe știri și zvonuri privind plecarea unora dintre antrenori, aflăm componența juriului de la Vocea României 2026 chiar în prima zi de filmări. Pavel Bartoș revine în rolul de prezentator, iar din echipa de promovare a show-ului în mediul digital vor face parte Miruna Rumina, Ines Stana și Acoustic Boyz.

Publicat

pe

Vocea României 2026
Vocea României 2026 │ FOTO: Captură Facebook Vocea României

Atât Irina Rimes, cât și Theo Rose rămân în juriu pentru încă un sezon la Vocea României. Lor li se alătură Tudor Chirilă, Smiley și Horia Brenciu. Cu alte cuvinte, juriul rămâne neschimbat la Vocea României 2026. Cel de-al 14-lea sezon al emisiunii de talente vine, totuși, cu niște surprize.

Reguli noi la Vocea României 2026

Anul acesta, atât antrenorii, cât și Pavel Bartoș vor avea la dispoziție noi avantaje și "ași" în mânecă. Dinamica va fi, astfel, diferită, iar fiecare decizie va deveni cu atât mai dificilă și mai imprevizibilă. Producătorii show-ului vor anunța schimbările în perioada următoare.

Proiectul Vocea din online continuă; Cine face parte din echipă

Cu o comunitate de peste 1,1 milioane de urmăritori pe TikTok și Instagram, Miruna Rumina revine pentru al treilea sezon consecutiv în echipa Vocea din online.

"Sunt extrem de fericită că mă întorc pentru al treilea an la Vocea României. Pentru mine, parcă vara nici nu începe cu adevărat dacă nu revin în culisele acestui proiect. Simt și o responsabilitate foarte mare să le arăt oamenilor tot ce se întâmplă în culise, pentru că există atât de multă muncă, emoție și magie în spatele fiecărei ediții. Oricât aș încerca să surprind totul prin telefon, experiența de acolo este și mai frumoasă în realitate", spune Miruna.

Cu peste un milion de urmăritori pe TikTok și Instagram, Ines Stana se alătură echipei Vocea României pentru primul ei sezon.

"De mică am fost fascinată de Vocea României, era una dintre emisiunile la care ne uitam împreună în familie și sunt extrem de încântată să am ocazia să particip (din culise) la un așa proiect fain, pe social media."

​Cu o comunitate de peste 850.000 de urmăritori pe TikTok și Instagram, Acoustic Boyz, trioul format din Denis, Paul și Robert, completează echipa din online.

"Ne bucurăm tare mult să facem parte din acest proiect și vă mulțumim pentru oportunitate. Ne plac experiențele noi, dar mai ales să cunoaștem oameni noi, așa că vom fi acolo să ne distrăm și să vă aducem zâmbetul pe buze. PULL UP!"

Citește în continuare

Muzică și film

Urmărește trailer-ul noului serial cu Tudor Chirilă, "Trafic" - VIDEO

Tudor Chirilă este un procuror de temut în lumea interlopă, dar lucrurile se complică atunci când află că fiica sa este iubita unui dealer. Trailer-ul noului serial românesc "Trafic" ne dezvăluie care sunt mizele personajelor principale, respectiv Laurențiu Crețu, jucat de Tudor, și Doru Alexe, interpretat de Dragoș Bucur.

Publicat

pe

Tudor Chirilă și Dragoș Bucur în serialul "Trafic"
Tudor Chirilă și Dragoș Bucur în serialul "Trafic" │ FOTO: Captură YouTube

"Cu ce-am greșit eu în viață de am ajuns în situația asta", spune Dragoș Bucur în debutul trailer-ului, dezvăluind conflictul interior al personajului pe care îl joacă. El este în serialul "Trafic" Doru Alexe, un curier cu o viață banală, care ajunge implicat într-un caz investigat de procurorul Laurențiu Crețu, jucat de Tudor Chirilă. Mizele celor două personaje principale au legătură atât cu lumea interlopă, cât și cu proprii copii. Băiatul lui Doru este dealer, iar fata procurorului Laurențiu este iubita acestui dealer. "Întrerupe orice relație cu băiatul ăla", îi spune Tudor Chirilă fiicei sale din serial, certând-o și pe soția lui, interpretată de Adela Popescu. "Tu știai că e dealer? Știai că se droghează?", o întreabă Tudor pe Adela.

Unul dintre cele mai tensionate momente din trailer este acela al dialogului dintre procurorul Laurențiu și Doru Alexe.

"Poate ar fi bine să te gândești de partea cui ești", îi spune Tudor Chirilă lui Dragoș Bucur, insinuând că acesta dorește mai mult să-și salveze fiul, decât să ajute la prinderea interlopilor.

VIDEO Trailer: "Trafic" (noul serial de la PRO TV)

Premiera serialului are loc marți, pe 13 iulie. "TRAFIC" va putea fi urmărit la PRO TV și pe VOYO.

"Nu aveam în plan un serial anul ăsta, în general nu-ți poți planifica viața de actor de film decât dacă ești Brad Pitt, Cillian Murphy, Leonardo, Benicio sau cine mai doriți. Așa că, să fie primit. Mă bucur să mă întâlnesc cu Dragoș Bucur în acest "parteneriat" în care amândoi jucăm cumva roluri de contre emploi, dar și cu o întreagă distribuție foarte mișto și o echipă foarte profi. Regizori sunt Anghel Damian, Milo Simulov și Mihai Brătilă", a spus Tudor Chirilă. 

Anterior acestui rol din "TRAFIC", Tudor Chirilă a jucat și în serialul "Vlad", tot de la PRO TV. În acea producție l-a interpretat pe Drăgoi, un politician important.

Anul acesta, Tudor Chirilă a fost premiat la Gala Premiilor Radio România Cultural. Tudor a luat premiul în categoria Teatru pentru rolul Bérenger din spectacolul "Rinocerii". Găsești mai multe detalii în articolul nostru de pe InfoMusic.

Citește în continuare

Trending