Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Află ce concurenți au urcat pe scena de la Vocea României 2022 în cea de-a treia rundă de audiții

Citește rezumatul ediției din 23 septembrie 2022 a emisiunii Vocea României. Află ce concurenți au mers mai departe și ce momente savuroase au creat antrenorii.

Publicat

pe

Concurenții care au întors scaunele în al treilea episod Vocea României 2022
Concurenții care au întors scaunele în al treilea episod Vocea României 2022 │ FOTO: PRO TV

În cea de-a treia rundă a audițiilor, antrenorii au ascultat 11 concurenți. Unii au mers mai departe, alții au plecat acasă cu promisiunea că vor reveni. Cert este că seara de vineri a fost plină de emoție, energie și, bineînțeles, voce. Ei sunt cei 11 concurenți care au urcat pe scenă. Despre cei care au trecut mai departe, găsești mai multe detalii în corpul articolului.

Concurenți al treilea episod Vocea României 10

  1. Max Jorquera - piesă "Cry me a river" - 3 DA, echipa Smiley & Theo
  2. Adriana Gîrneț - piesă "Somebody that i used to know" - 1 DA, echipă Tudor
  3. Daniel Ciurea - piesă "Jealous" - 4 DA, echipă Denis
  4. Maria Tomescu - piesă "California Dreamin" - NU
  5. Liliana Radu - piesă "Give Me One Reason" - 4 DA, echipă Tudor
  6. Smaranda Marian - piesă "Location" - 4 DA, echipă Denis
  7. Liliana Ciurea - piesă "Constantine, Constantine" - NU
  8. Shahin Dehghani - piesă "La la la" - NU
  9. Marina Scalețchi - piesă "The Scientist" - 3 DA, echipă Smiley & Theo
  10. Karina Todireanu - piesă "Changing" - NU
  11. Andra Botez - piesă "Spain" - 4 DA, echipă Irina Rimes

Despre concurenții care au mers mai departe în competiție:

Max Jorquera

Max Jorquera este originar din Londra, dar locuiește în București. Max s-a îndrăgostit de o româncă, astfel că s-a mutat în țara noastră. Tânărul a vrut să cucerească mai multe inimi așa că a venit la Vocea României cu o piesă puternică. Max a cântat "Cry me a river" și a întors 3 scaune. 

"Iubesc vocile și vreau să lupt pentru tine până la sfârșitul acestui show afurisit. Permite-mi să te însoțesc în această călătorie. Pentru că eu cred că putem avea o conexiune puternică. Muzical vorbind. Și poate chiar și o prietenie puternică. De ce nu?", a spus Tudor.

Denis Roabeș i-a transmis concurentului:

"Max, mi-a plăcut cum ai cântat și, sincer, în timp ce cântai am apăsat butonul, m-am întors, m-am uitat la tine și mă gândeam: eu nu cred că mai pot să-l ajut vocal pe omul ăsta pentru că ai cântat perfect. Mi-ar plăcea enorm de mult să am așa un concurent. Pe lângă faptul ăsta, aș putea să demonstrez tuturor, alături de tine, că muzica nu are bariere și că e o limbă universală".

În ciuda acestor discursuri frumoase, Max a ales să meargă cu Smiley & Theo Rose

Adriana Gîrneț

Adriana are 35 de ani, este actriță, cântăreață și antrenor de fitness. Este pasionată de muzică de la vârsta de 10 ani. La 15 ani a participat la o emisiune-concurs. I s-a spus atunci să o lase baltă că nu e de ea. Cu toate acestea, Adriana nu s-a lăsat.

Concurenta a declarat că vrea să se bucure de viață și de experiențele pe care i le oferă. Vocea României este una dintre acele experiențe spectaculoase care nu apar atât de frecvent în viață, astfel că Adriana a vrut să profite de această oportunitate. Tânăra a cântat o variantă specială a piesei "Somebody that i used to know" și l-a convins pe Tudor Chirilă.

"Mie mi-a plăcut foarte mult. Ai avut un moment excelent! Enjoy this!", a spus Tudor.

Daniel Ciurea

Daniel Ciurea are 18 ani și este originar din Chișinău. În prezent, tânărul lucrează ca agent comercial în compania familiei - comerț cu produse pentru uz casnic. Cu toate acestea, Daniel își dorește altă carieră. Concurentul a declarat că a devenit pasionat de muzică din copilărie și aceasta îl face să se simtă liber.

La audițiile de la Vocea României, Daniel a ales să interpreteze o piesă sensibilă, cu o valoare profundă pentru concurent. Este vorba de "Jealous", de la Labrinth. Vocea tânărului i-a cucerit pe antrenori. Toți s-au întors.

"Da, ai o voce foarte mișto, o voce baritonală superbă pe care și știi să o folosești foarte bine. După ce ne-am întors, Theo a făcut și așa: hmm, și e și frumușel. E clar, ești un băiat foarte simpatic, alegerea muzicală mi s-a părut foarte inspirată pentru vocea ta. Nouă ne-ar plăcea foarte mult să lucrăm cu vocea ta și cred că putem să te învățăm niște lucruri interesante ca să poți să ajungi cât mai departe la Vocea României", a spus Smiley.

Lucrul amuzant, divin sau vrăjitoresc a fost că în timpul discursului lui Smiley, o pisică a apărut în platoul Vocea României. Toți antrenorii s-au amuzat, mai puțin Denis aka The Motans care a considerat că este un semn ca Daniel să vină în echipa lui.

Că a fost pisica, că a fost încrederea debordată de Denis sau faptul că Daniel ascultă The Motans, cert este că tânărul a ales să meargă mai departe alături de Denis.

Liliana Radu

Liliana Radu are 53 de ani și vine din Medgidia. Se ocupă cu muzica de mai mult timp, a cântat pe vase de croazieră și la diferite evenimente, dar Vocea României este primul concurs la care participă. Liliana a fost convinsă de o prietenă să vină la emisiune.

Pe scena de la Vocea României, concurenta a interpretat piesa "Give Me One Reason". A ajuns la inimile antrenorilor, toți apăsând butonul.

"Mâna-ntinsă care nu spune o poveste, nu primește de pomană. Este un citat din filmul <<Filantropica>> al lui Nae Caranfil. Vocea doamnei spune o poveste, automat. Eu nu cred că are nevoie decât de un povestitor în cazul de față, nu de un antrenor de voce. Iar la partea asta cu povestitul, eu zic că mă calific destul de bine. Mă vând singur aici, în fața dumneavoastră, cu atâta nesimțire, dar eu asta cred despre mine. Adică, nu aveți unde să mergeți, e evident pierdută lupta pentru colegii mei. Iar dacă pierd lupta asta, nu o să mi se miște niciun mușchi pe față și știți de ce? Că într-un final, în concursul ăsta, tot la mine o să ajungeți", a comentat Tudor Chirilă.

În final, Liliana a decis să meargă alături de Chirilă mai departe în concurs.

Smaranda Marian

Smaranda are 22 de ani și a venit la Vocea României cu piesa "Location". Interpretarea sa a întors toate scaunele și a dat startul unei lupte de argumente.

"Pentru mine, ești un personaj extrem de necesar în show-ul ăsta. Ai livrat o interpretare, în același timp delicată, în același timp nuanțată, în același timp jucată. E foarte frumos când un concurent vine la Vocea României, cântă o piesă și auzi 10. Ăsta este un lucru important. Vreau să fii în echipa mea pentru că în momentul ăsta o voce ca a ta nu există la mine în echipă", a spus Tudor.

Denis Roabeș a "vrăjit" cu vorbele sale:

"Smaranda, eu m-am întors primul, nu știu dacă ai observat. Erai foarte concentrată acolo, în piesă și de la primele secunde am devenit hapsân. Nu am vrut să ratez ocazia să te am la mine în echipă. Interpretarea ta în această piesă am simțit-o ca...o piață deschisă, liberă, scaldată într-o ploaie de primăvară, iar vocea ta s-a plimbat ca un copil desculț prin piața aia. Eu așa am simțit-o".

Smaranda a ales să meargă în echipa lui Denis.

Marina Scalețchi

Marina are 19 ani și locuiește în Chișinău. Teoretic, este studentă, dar nu a mai fost la facultate pentru că își dorește să cunoască viața. Muzica e darul care o ajută să cunoască lumea. Cântă pe stradă, cântă pentru oameni. A făcut cunoștință cu sunetul observând ce se întâmplă în jurul ei.

Marina vrea să-și folosească vocea pentru a ilumina. Pentru tânără, Vocea României reprezintă posibilitatea de a aduce un mesaj unui număr mai mare de oameni. Marina a ales să cânte piesa "The Scientist" de la Coldplay. I-a convins pe Irina, Smiley & Theo și Denis. Totuși, Irina a fost blocată de Theo și Smiley.

"Dragă Marina, pe mine m-ai impresionat foarte mult cum ai cântat strofa. Partea a doua m-a făcut să-ntorc scaunul ăsta pentru că eram foarte curios de ce ești în stare mai mult. Aș vrea să te văd și pe alte stiluri", a spus Denis.

Smiley a declarat:

"Marina, cred că nu trebuie neapărat să-ți schimbi stilul, cât să-ți adaptezi stilul de a cânta la alte stiluri de muzică. Cred că ai acel ceva în felul în care cânți care poate să aducă un plus oricărei echipe în care vei alege să mergi atâta timp cât antrenorul știe să folosească ceea ce ai tu special".

Marina a decis să meargă în echipa Smiley & Theo.

Andra Botez

Andra Botez vine din Iași și are 38 de ani. Se ocupă cu muzica, este solist vocal, dar și profesor de canto din 2007, iar în 2017 a început să studieze și să predea Tehnica Vocală Completă.

Pe scena emisiunii, Andra a interpretat piesa "Spain" și a ridicat publicul în picioare. Antrenorii au fost extaziați și nu au știut cum să o convingă mai bine pe Andra să vină în echipa lor. Toți mai puțin Tudor Chirilă care a fost blocat de Denis.

"Eu te-am așteptat să vii pentru că noi ne-am întâlnit odată pe scenă, la Iași. Andra cânta, am zis: nu există așa ceva, n-am auzit în viața mea așa ceva, și eu am fost foarte mult timp recunoscătoare pentru faptul că m-ai chemat pe scenă, pentru faptul că mi-ai oferit șansa să te cunosc și ți-am și zis: te rog din suflet, fă-mi o favoare și vino la Vocea României. Șansele erau puține pentru că o fată ca tine este un privilegiu să o avem aici și, în general, în industria din România. Și mă simt în momentul ăsta și mai recunoscătoare că ai venit. Vreau să-ți mulțumesc și mă închin în fața ta.

Dacă vii în echipa mea, eu îți promit solemn, cu sufletul deschis, că vei avea cele mai mișto momente din viața ta pe care poți să le ai aici, la Vocea României. Eu știu ce cânți, eu știu ce vrei să cânți, pentru că eu știu ce vrei să arați lumii și lumea trebuie să vadă asta: exact ce vrei tu să vadă", a spus Irina Rimes.

Andra și-a luat câteva minute de gândire și a decis să meargă în echipa Irinei Rimes.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Lifestyle

Ce sfaturi de viață are Smiley pentru versiunile lui din trecut

Smiley a dorit să ne împărtășească câteva dintre lucrurile care l-au adus în punctul actual al vieții și carierei sale. Dacă la 10 ani, Smiley era copilul care-și dorea să ajungă mai repede adult, iar la început de carieră era nesigur și plin de îndoieli, aflăm că acum Smiley tatăl apreciază timpul alături de cei dragi. Descoperă ce sfaturi și-ar da Smiley dacă ar trece din nou prin cele mai importante etape ale vieții.

Publicat

pe

Smiley
Smiley │ FOTO: Petru Ivu

Smiley se confesează publicului răspunzând la câteva întrebări pe care și le pune frecvent. Cum ar vorbi acum cu Smiley din trecut, dacă ar avea ocazia? Ce i-ar spune lui Smiley copilul, sau Smiley adolescentul, ori Smiley la început de carieră? Ar schimba oare ceva?

"Adevărul este că n-aș schimba nimic. Fiecare etapă m-a adus exact aici. Iar pentru asta sunt recunoscător", spune Smiley într-o postare online.

Chiar dacă nu ar schimba nimic, Smiley ar avea câteva sfaturi pentru fiecare etapă a vieții lui. Toate aceste gânduri au fost împărtășite de artist într-un mesaj publicat pe Instagram. Regăsiți mai jos sfaturile lui pentru vârsta copilăriei, perioada adolescenței, etapa devenirii în tânăr adult și momentul prezent, al maturului devenit tată.

Ce sfaturi de viață are Smiley pentru versiunile lui din trecut

Pentru Smiley la 10 ani:

  • Să nu te grăbești să crești. Bucuria de a fi copil este ceva special, pentru că într-o zi o să înțelegi că cele mai simple momente sunt, de fapt, cele mai prețioase.

Smiley în adolescență:

  • Nu încerca să fii pe placul tuturor. Curajul de a fi autentic îți va deschide mai multe uși decât dorința de a impresiona.

Smiley la început de carieră:

  • Vor exista refuzuri, îndoieli și zile în care vei crede că nu e suficient. Nu contează numărul eșecurilor, importante sunt perseverența și încrederea în talentul tău.

Smiley fondator HaHaHa Production:

  • Fii pregătit să-ți asumi riscuri. Succesul nu vine imediat, uneori trebuie să-l cauți. pasiunea îți dă energie să continui când rezultatele întârzie, iar disciplina transformă visele în realitate.

Smiley tatăl:

  • Uneori descoperi că știi mai puține decât ai fi crezut. Viața te surprinde în cele mai frumoase feluri, iar la finalul zilei cel mai valoros este timpul pe care îl petreci cu cei pe care îi iubești.

Smiley astăzi:

  • Nu încerca să controlezi fiecare detaliu. Succesul nu înseamnă doar să ajungi departe, ci să ai timp să trăiești timpul.

Din același spectru al destăinuirilor face parte și piesa "Confesiune". Vă invităm să o ascultați mai jos și să reflectați la propriile voastre versiuni din trecut.

AUDIO: Smiley - "Confesiune"

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Juriul de la Vocea României 2026 a fost dezvăluit

După multe știri și zvonuri privind plecarea unora dintre antrenori, aflăm componența juriului de la Vocea României 2026 chiar în prima zi de filmări. Pavel Bartoș revine în rolul de prezentator, iar din echipa de promovare a show-ului în mediul digital vor face parte Miruna Rumina, Ines Stana și Acoustic Boyz.

Publicat

pe

Vocea României 2026
Vocea României 2026 │ FOTO: Captură Facebook Vocea României

Atât Irina Rimes, cât și Theo Rose rămân în juriu pentru încă un sezon la Vocea României. Lor li se alătură Tudor Chirilă, Smiley și Horia Brenciu. Cu alte cuvinte, juriul rămâne neschimbat la Vocea României 2026. Cel de-al 14-lea sezon al emisiunii de talente vine, totuși, cu niște surprize.

Reguli noi la Vocea României 2026

Anul acesta, atât antrenorii, cât și Pavel Bartoș vor avea la dispoziție noi avantaje și "ași" în mânecă. Dinamica va fi, astfel, diferită, iar fiecare decizie va deveni cu atât mai dificilă și mai imprevizibilă. Producătorii show-ului vor anunța schimbările în perioada următoare.

Proiectul Vocea din online continuă; Cine face parte din echipă

Cu o comunitate de peste 1,1 milioane de urmăritori pe TikTok și Instagram, Miruna Rumina revine pentru al treilea sezon consecutiv în echipa Vocea din online.

"Sunt extrem de fericită că mă întorc pentru al treilea an la Vocea României. Pentru mine, parcă vara nici nu începe cu adevărat dacă nu revin în culisele acestui proiect. Simt și o responsabilitate foarte mare să le arăt oamenilor tot ce se întâmplă în culise, pentru că există atât de multă muncă, emoție și magie în spatele fiecărei ediții. Oricât aș încerca să surprind totul prin telefon, experiența de acolo este și mai frumoasă în realitate", spune Miruna.

Cu peste un milion de urmăritori pe TikTok și Instagram, Ines Stana se alătură echipei Vocea României pentru primul ei sezon.

"De mică am fost fascinată de Vocea României, era una dintre emisiunile la care ne uitam împreună în familie și sunt extrem de încântată să am ocazia să particip (din culise) la un așa proiect fain, pe social media."

​Cu o comunitate de peste 850.000 de urmăritori pe TikTok și Instagram, Acoustic Boyz, trioul format din Denis, Paul și Robert, completează echipa din online.

"Ne bucurăm tare mult să facem parte din acest proiect și vă mulțumim pentru oportunitate. Ne plac experiențele noi, dar mai ales să cunoaștem oameni noi, așa că vom fi acolo să ne distrăm și să vă aducem zâmbetul pe buze. PULL UP!"

Citește în continuare

Muzică și film

Urmărește trailer-ul noului serial cu Tudor Chirilă, "Trafic" - VIDEO

Tudor Chirilă este un procuror de temut în lumea interlopă, dar lucrurile se complică atunci când află că fiica sa este iubita unui dealer. Trailer-ul noului serial românesc "Trafic" ne dezvăluie care sunt mizele personajelor principale, respectiv Laurențiu Crețu, jucat de Tudor, și Doru Alexe, interpretat de Dragoș Bucur.

Publicat

pe

Tudor Chirilă și Dragoș Bucur în serialul "Trafic"
Tudor Chirilă și Dragoș Bucur în serialul "Trafic" │ FOTO: Captură YouTube

"Cu ce-am greșit eu în viață de am ajuns în situația asta", spune Dragoș Bucur în debutul trailer-ului, dezvăluind conflictul interior al personajului pe care îl joacă. El este în serialul "Trafic" Doru Alexe, un curier cu o viață banală, care ajunge implicat într-un caz investigat de procurorul Laurențiu Crețu, jucat de Tudor Chirilă. Mizele celor două personaje principale au legătură atât cu lumea interlopă, cât și cu proprii copii. Băiatul lui Doru este dealer, iar fata procurorului Laurențiu este iubita acestui dealer. "Întrerupe orice relație cu băiatul ăla", îi spune Tudor Chirilă fiicei sale din serial, certând-o și pe soția lui, interpretată de Adela Popescu. "Tu știai că e dealer? Știai că se droghează?", o întreabă Tudor pe Adela.

Unul dintre cele mai tensionate momente din trailer este acela al dialogului dintre procurorul Laurențiu și Doru Alexe.

"Poate ar fi bine să te gândești de partea cui ești", îi spune Tudor Chirilă lui Dragoș Bucur, insinuând că acesta dorește mai mult să-și salveze fiul, decât să ajute la prinderea interlopilor.

VIDEO Trailer: "Trafic" (noul serial de la PRO TV)

Premiera serialului are loc marți, pe 13 iulie. "TRAFIC" va putea fi urmărit la PRO TV și pe VOYO.

"Nu aveam în plan un serial anul ăsta, în general nu-ți poți planifica viața de actor de film decât dacă ești Brad Pitt, Cillian Murphy, Leonardo, Benicio sau cine mai doriți. Așa că, să fie primit. Mă bucur să mă întâlnesc cu Dragoș Bucur în acest "parteneriat" în care amândoi jucăm cumva roluri de contre emploi, dar și cu o întreagă distribuție foarte mișto și o echipă foarte profi. Regizori sunt Anghel Damian, Milo Simulov și Mihai Brătilă", a spus Tudor Chirilă. 

Anterior acestui rol din "TRAFIC", Tudor Chirilă a jucat și în serialul "Vlad", tot de la PRO TV. În acea producție l-a interpretat pe Drăgoi, un politician important.

Anul acesta, Tudor Chirilă a fost premiat la Gala Premiilor Radio România Cultural. Tudor a luat premiul în categoria Teatru pentru rolul Bérenger din spectacolul "Rinocerii". Găsești mai multe detalii în articolul nostru de pe InfoMusic.

Citește în continuare

Trending