Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Hugh Jackman redevine Wolverine în viitorul "Deadpool 3" - VIDEO

Hugh Jackman revine pe marile ecrane ca Wolverine, unul dintre cele mai emblematice roluri ale actorului de 53 de ani. Anunțul a fost făcut de nimeni altul decât Ryan Reynolds într-un clip video. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Deadpool și Wolverine
Deadpool și Wolverine │ FOTO: captură YouTube / 20th Century Studios

Hugh Jackman și Ryan Reynolds le-au dat o super veste fanilor. Personajele lor emblematice - Wolverine și Deadpool - vor apărea împreună în filmul "Deadpool 3". Pelicula va fi lansată pe 6 septembrie 2024. 

Ryan Reynolds a publicat un clip în care vorbește despre planurile vizavi de "Deadpool 3":

"Bună tuturor, suntem extrem de triști că am ratat D23 (n.r. expoziția fan-clubului Disney), dar am lucrat foarte mult la următorul film Deadpool. A trebuit să fac un exercițiu de introspecție pentru acesta. Prima lui apariție în MCU (n.r. Marvel Cinematic Universe) trebuie evident să fie specială. Trebuie să rămânem fideli personajului, să găsim o nouă profunzime, motivație, sens. Fiecare Deadpool trebuie să iasă în evidență și să se distingă. A fost o provocare incredibilă care m-a forțat să sap adânc în interior. Iar eu... nu am nimic. Da, sunt complet gol aici. Și înfricoșător. Dar am avut o idee.

- Hei, Hugh, vrei să îl mai joci o dată pe Wolverine?, întreabă Reynolds în timp ce Jackman se plimbă în fundal.

- Da, sigur, Ryan, răspunde Jackman".

Videoclipul se termină cu piesa "I Will Always Love You" a lui Whitney Houston modificată ca "I will always love Hugh". Apare sigla Deadpool, apoi este tăiată de ghearele de adamantium ale lui Wolverine.

"Deadpool 3" se va alătura oficial Universul Cinematic Marvel, după ce Disney a cumpărat 20th Century Fox (compania care a distribuit primele filme "Deadpool" și "X-Men"). Fanii au anticipat, de asemenea, apariția în MCU unui număr mai mare de mutanți. Această idee a prins contur odată cu prezența lui Evan Peters (Quicksilver) în "WandaVision" și a lui Patrick Stewart ca profesorului Xavier în "Doctor Strange in the Multiverse of Madness".

Ultima dată când fanii X-Men l-au văzut pe Jackman în rolul lui Wolverine a fost în filmul "Logan" din 2016, regizat de James Mangold. Wolverine a murit la sfârșitul filmului, iar Jackman a declarat în repetate rânduri că acel film a fost cântecul de lebădă al personajului. Rămâne, deci, de văzut cum va apărea Wolverine în viitorul film "Deadpool".

VIDEO: Ryan Reynolds despre "Deadpool 3"

Trending