Enola Holmes are un nou mister de rezolvat - TRAILER
Enola Holmes revine pe Netflix cu un nou film, ce beneficiază deja de un trailer oficial, dar și de o dată de lansare. Te invităm să afli mai multe detalii.
Millie Bobby Brown intră din nou în pielea personajului Enola Holmes, sora mai mică a faimosului Sherlock Holmes. Tânăra se va vedea din nou în situația de a rezolva un nou mister și de a dovedi că este un detectiv mai mult decât capabil. Încă o dată, Sherlock îi "complică" existența, iar cei doi frați se vor bate cap în cap de-a lungul desfășurării acțiunii.
Filmele "Enola Holmes" sunt bazate pe seria de cărți de ficțiune "The Enola Holmes Mysteries", creată de Nancy Springer. Prima peliculă a relatat încercările Enolei de a-și găsi mama - Eudoria Holmes - interpretată de Helena Bonham Carter. Continuarea promite să fie una de "proporții istorice", unde este nevoie de prezența a doi Holmes.
Harry Bradbeer revine în funcția de regizor, iar distribuția îi va readuce pe Henry Cavill și Helena Bonham Carter. Alături de aceștia, "Enola Holmes 2" îi mai prezintă pe Louis Partridge, Adeel Akhtar, Susie Wokoma, Sharon Duncan-Brewster și David Thewlis în roluri secundare.
Pelicula "Enola Holmes 2" va fi disponibilă pe Netflix începând cu 4 noiembrie.
Guy Ritchie e departe de perioada când ne făcea pe toţi să râdem cu umor specific britanic şi s-a apucat de filme ceva mai serioase. Asta dacă nu punem la socoteală Aladdin din 2019... Am văzut o dramă militară în 2023, "The Covenant", iar "The Gentlemen" din 2020 a prins aşa bine că a devenit şi serial între timp. Noul Ritchie, cel serios ne oferă în 2026 filmul "In The Grey", care e mai mult video educaţional pentru operaţiuni militare, decât un film-film.
Poster Film In The Grey 2026 │ FOTO: Vertical Entertainment
Om ancorat serios în gaming, eu am văzut acest film mai mult ca un soi de joc Far Cry pus pe ecran. Fix ca în Far Cry implica o "echipă mică şi inimoasă", cum ar spune comentatorii sportivi care dă de pământ cu o întreagă insulă de mercenari, poliţişti, forţe speciale. Cred că o replică din film defineşte toată acţiunea "ei sunt 6, noi 70, ce şanse au?".
Povestea sună aşa: o avocată specializată în recuperarea datoriilor pentru clienţi bogaţi are de recuperat un miliard de dolari. Banii au ajuns la mafiot cunoscut drept Carlos, care s-a retras pe o insulă fortificată. Ce urmează? Avocata Rachel Wild (Eiza Gonzalez) contractează o echipă de şoc, care să îngheţe bunurile mafiotului şi să îi paralizeze activitatea. Apoi ea se duce în cuibul viperei pentru a negocia returnarea banilor.
Jake Gyllenhaal şi Henry Cavill fac echipă in In The Grey, specializaţi în... orice, de la demolări, ţepi care sparg cauciucuri, pilotat de BMX-uri, avioane, tras cu rachete, atacuri în flanc, aruncat cu grenade, practic ORICE. Cavill şi Gyllenhaal au o chimie bunicică, dar glumele făcute de ei şi mai ales cele îndreptate spre acoliţi sunt doar o tentativă de a americaniza umorul tipic britanic, sec al lui Ritchie. Fix ca în Gentlemen, unde i s-a dat lui Mcconaughey sarcina asta... nu le iese.
Iar Cavill e prea domn şi lord (că aer şi că aura) pentru a fi un golan veritabil din Snatch sau Lock Stock. Nu mai zic de Rocknrolla, care l-a făcut mare pe Tom Hardy.
70% din "In The Grey" e pregătire, setup, simulare, evaluare a şanselor şi vreo 30% este execuţia în sine. Echipa de şoc nu se ocupă doar de planul A, B, C şi D, ci ajunge chiar la.... X.
Trăim în epoca în care jocuri video ajung la forţele armate pentru a exersa diferite scenarii. Mă refer Door Kickers sau Rainbow Six Siege. Iar din lumea cinematografiei, felul în care Val Kilmer schimba încărcătoarea în "Heat" e predat la orice academie militară care se respectă.
Ei bine, acum "In The Grey" poate fi lejer adus în fata răcanilor, pentru a pregăti o operaţiune de extragere, sabotaj, răpire şi distragere a atenţiei. Cavill beat de la vodcă cu sombrero e aur curat, "interfaţa" ce apare pe ecran când se dă mită şi ramificațiile momentului sunt... altceva.
Trebuie să recunosc, cei răi nu au părut să aibă vreo şansă în fața personajelor pozitive. De la capcane în plantaţia de banane, la distrugerea unui elicopter în stil Metal Gear Solid, Bronco şi Sid par gata să termine cu o insulă întreagă, plină de zeci sau chiar sute de răufăcători.
Nu am văzut măcar o zgârietură, un glonţ ratat, un eşec al echipei. E drept, sunt şi vreo 2 sacrificii şi un plan B ratat, dar asta nu a adus broboane în plus de sudoare pe cei doi experţi.
În fundal se dă o altă bătălie, a lui Rosamund Pike, o şefă ceva mai sus de Rachel cu Salazar şi cu organizaţii rivale. Şi când înţelegi că Salazar e doar un peşte mic, te va speria amploarea acestor organizaţii.
Verdict
Ca să fie clar, acesta nu e un film despre actorie. Nimeni nu străluceşte deosebit, poate doar Salazar şi Rachel jucată de Eiza, care mai arăta oareşcare urmă de umanitate. În rest AI-ul putea la fel de bine să creeze militarii perfecţi şi să îi paraşuteze pe orice insulă şi ar fi ieşit fix la fel filmul. Talentul lui Cavill şi Gyllenhaal e cumva risipit pe un video instructiv cu privire la invadarea unei insule şi lupta de 6 contra 70.
E satisfăcător pentru a balota popcorn la cinema, a consuma Pepsi şi a îţi creşte puţin adrenalina, trăind prin ei. Dar când înţelegi că nu au ce să păţească, îţi pierzi puţin din interes... Cumva îmi pare şi puţin rău că Ritchie a devenit aşa serios, operaţional şi ancorat în realitate.
FOTO: Enola Holmes se căsătorește în cel de-al treilea film din serie; află când apare pe Netflix
De îndată ce rezolvă un mister, un altul se ivește. Enola Holmes va apărea din nou pe micile ecrane cu probleme de rezolvat, dar și cu o ceremonie nupțială. Cum arată sora lui Sherlock Holmes în rochie de mireasă poți vedea în articol.
Enola Holmes în cel de-al treilea film │ FOTO: Netflix www.facebook.com
Netflix a lansat imagini în premieră din cel de-al treilea film al francizei de acțiune-aventură, care o are în rolul principal pe Millie Bobby Brown, și a confirmat că pelicula va fi lansată la nivel global pe 1 iulie. În cel de-al treilea capitol, Enola și partenerul său, Lordul Tewkesbury, interpretat de Louis Partridge, își unesc destinele. Sau cel puțin așa dă de înțeles una dintre fotografiile publicate în mediul online.
În cea de-a treia parte a poveștii, tânăra pornește într-o aventuă în Malta, unde idealuri personale și profesionale se vor ciocni într-un caz mai încâlcit și mai periculos decât oricare altul cu care s-a confruntat până acum. Protagonista se vede nevoită să jongleze cu succes noul caz cu relația amoroasă.
Distribuția filmului "Enola Holmes 3" este completată de Henry Cavill (Sherlock Holmes), Helena Bonham Carter (Eudoria Holmes), Himesh Patel (Dr. John Watson) și Sharon Duncan-Brewster (Moriarty). Scenariul este scris de Jack Thorne, iar regizor este Philip Baranti, care a preluat funcția de la Harry Bradbeer, acesta din urmă regizând primele două filme din serie.
Dacă în primul film, Enola pornește inițial în căutarea mamei sale dispărute, descoperind pe parcurs o conspirație politică și ajutând un tânăr lord fugar (Tewkesbury), în cel de-al doilea ea își deschide propria agenție de detectivi și se confruntă cu primul său caz oficial, dispariția unei muncitoare, care o conduce spre o investigație complexă legată de corupție și nedreptăți sociale.