Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Ce artiști cântă la Jazz in the Park 2022 - PROGRAM PE ZILE

52 de trupe din 14 țări vor concerta la cea de-a 10-a ediție Jazz in the Park, eveniment ce are loc în perioada 1-4 septembrie în Cluj-Napoca. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Shay Hazan / Avishai Cohen / The Comet is Coming
Shay Hazan / Avishai Cohen / The Comet is Coming │ FOTO: PR

Organizatorii au încheiat seria anunțurilor despre lineup-ul festivalului cu 26 de artiști noi, dublând astfel numărul trupelor prezente pe scenele din Parcul Etnografic Cluj. Cei care se alătură lineup-ului deja anunțat sunt Skalpel (PL), Shay Hazan (IL), Guts (FR), Andi Moisescu (RO), Anna Hauss (DE), Koszika Jazz Folk Duo (RO), Edina & Friends (RO), Alex Cos & Alex Munte Duo (RO), Purple Jam (RO), Sidewalk Troubadours (RO), Yesterdays (RO), Iulian Matei (RO), Bogdan Vaida (RO), Funk You! (RO), precum și artiștii VRTW: Ezirk, Iorga, Bully, UFe, Karak, Puiu, Socol, împreună cu Dodo, The Electors, Lazy Boys (Dubase & Rogvaiv) și DJ Klaus EB.

"Am ajuns la forma finală de festival și sunt foarte optimist de ce-a ieșit. Este probabil cel mai complex lineup pe care l-am realizat până acum. De asemenea, vom folosi în festival fiecare colțișor din Parcul Etnografic. Publicul să se aștepte la un eveniment simplu, frumos, îngrijit și relaxant. Îmi doresc foarte mult să iasă bine, cu atât mai mult cu cât toți din echipă vedem acest eveniment drept revenirea la normal. Sperăm să vină cât mai multă lume și abia așteptăm să vă fim gazde", a spus Alin Vaida, directorul festivalului.

Odată cu finalizarea lineup-ului, organizatorii Jazz in the Park prezintă publicului și programul pe zile.

Joi, 1 septembrie:

  • The Comet is Coming
  • Mircea Tiberian Trio
  • Shay Hazan
  • Trigon
  • Bogdan Vaida
  • Răzvan Petrache Trio
  • Andrei Petrache Trio
  • Dodo
  • Ezrik
  • Iorga

Vineri, 2 septembrie:

  • Yussef Dayes
  • Erik Truffaz Quartet
  • Amadou&Mariam
  • Luiza Zan Duo
  • Marta Popovici
  • Anna Hauss
  • Jazzbois
  • Purple Jam
  • Sidewalk Troubadours
  • Guts
  • The Electors
  • Bully

Sâmbătă, 3 septembrie:

  • Asaf Avidan
  • Avishai Cohen Quartet
  • Skalpel
  • Apifera
  • Mădălina Pavăl Orchestra
  • Ganna
  • 7th Sense
  • Alex Cos & Alex Munte Duo
  • Zaharenco
  • Funk You!
  • Lazy Boys
  • UFe
  • Karak

Duminică, 4 septembrie:

  • Dhafer Youssef
  • Roberto Fonseca Trio
  • Teodora Enache-Brody
  • Elena Mîndru Quartet
  • London Afrobeat Collective
  • Blazzaj
  • Koszika Jazz Folk Duo
  • Edina & Friends
  • Maria Șimandi
  • Andi Moisescu
  • Iulian Matei
  • DJ Klaus EB
  • Puiu
  • Socol

Scene și bilete

Toți acești artiști vor concerta pe cele cinci scene ale festivalului, dintre care patru - Church Stage, Backyard Stage, Young Stage și Vinyl Stage - se găsesc în perimetrul Parcului Etnografic, iar cea de-a cincea - Night Stage - se află în exterior, în imediata apropiere a intrării laterale în Parc. Această scenă este dedicată mai ales artiștilor DJ.

Accesul la festival se face pe baza biletelor și abonamentelor puse în vânzare online. Biletele de o zi și abonamentele acoperă participarea și la concertele de pe Night Stage, chiar dacă scena nu este în interiorul Parcului. Cei care doresc să participe doar la concertele de la această scenă o pot face pe baza unui bilet de o zi. Biletele se vor putea cumpăra și de la fața locului, însă pentru evitarea cozilor, organizatorii recomandă cumpărarea lor din timp.

Acces Jazz in the Park 2022

Pentru ca publicul să se poată bucura la maximum de experiența Jazz in the Park așa cum și-o doresc organizatorii, capacitatea Parcului Etnografic a fost limitată la 5.000 persoane. Copiii sub 14 ani pot intra gratuit, dar trebuie să fie însoțiți de minimum un adult posesor al unui abonament sau al unui bilet valabil pentru ziua respectivă.

Despre Jazz in the Park

Jazz in the Park este un festival de jazz contemporan fondat în 2013 și care a adus până acum la Cluj peste 300 de concerte de jazz cu artiști de pe aproape toate continentele, devenind foarte repede unul dintre cele mai importante festivaluri europene de gen. În 2019, Jazz in the Park a câștigat trofeul categoriei "Best Small European Festival" la cea de-a XI-a ediție a prestigioasei competiții European Festival Awards, devenind astfel primul festival de jazz din Europa (și implicit din România) care a obținut o distincție la acest eveniment.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Emisiuni radio-tv

Trupa Re-Born a câștigat trofeul Românii au talent 2026 și premiul de 120.000 de euro

Trupa Re-Born este marea câștigătoare a celui de-al 16-lea sezon Românii au talent și a premiului de 120.000 de euro. Descoperă cine sunt ceilalți doi concurenți care completează podiumul.

Publicat

pe

Trupa Re-Born a câștigat Românii au talent 2026
Trupa Re-Born a câștigat Românii au talent 2026 │ FOTO: PRO TV

Marea finală Românii au talent 2026 a avut loc pe 29 mai, pe scenă urcând pentru o ultima prestație 10 finaliști: Iosif Mândru, Lucas Moroșan, Bianca Muntean, Alexis Stan, trupa Re-Born, Rebeca Tomescu, Eric și Eduard, Mikhail Ermakov, Albert Oprea și Antonia Voroneanu. Aceștia s-au luptat pentru titlul de "cel mai talentat român", dar și pentru marele premiu în valoare de 120.000 de euro. Totuși, după votul publicului, doar unul dintre ei a ajuns să ridice trofeul deasupra capului.

Trupa de fete Re-Born a primit cea mai mare susținere de la cei de acasă și a fost declarată marea câștigătoare. Mai mult, cele 12 membre au fost onorate și cu Premiul de Originalitate în valoare de 10.000 de euro. La această categorie au fost nominalizate alături de Albert Oprea și Rebeca Tomescu.

Trupa Re-Born: "Cu premiul promitem să deschidem noi uși copiilor care vor veni la Palatul Copiilor din Târgu Mureș"

În spatele succesului stau de cele mai multe ori sacrificii și dificultăți. Pentru tinerele dansatoare, repetițiile desfășurate la Palatului Copiilor din Târgu Mureș nu beneficiază de cele mai bune condiții: clădirea este veche, camerele sunt reci, iar oglinzile ciobite. Fetele din Re-Born au de gând să rezolve aceste probleme:

"Ne simțim extraordinar! Nu ne așteptam nici măcar o secundă. Am fost, puțin spus, surprinse. Chiar nu ne așteptam, dar suntem extraordinar de recunoscătoare. Cu premiul promitem să deschidem noi uși copiilor care vor veni la Palatul Copiilor din Târgu Mureș, să-l renovăm și să continuăm cu ceea ce am promis publicului. Le mulțumim din tot sufletul celor de acasă pentru susținere. Dacă nu erau ei, nu ne gândeam că suntem atât de apreciate și, datorită lor, ne recunoaștem valoarea adevărată acum."

Trupa Re-Born a cucerit publicul și jurații încă din audiții:

"E un moment de dans pe care îl ții minte tocmai pentru că e altfel. Întotdeauna asta este o mare problemă. După ce v-ați definit, e foarte important cum vă diferențiați. Cum ține lumea minte momentul ăsta? După ce a văzut 14 momente de dans, pe care îl ține minte? Pe ăla care e diferit, care e deosebit. Iar momentul vostru e deosebit", le spunea Andi Moisescu fetelor după prima apariție pe scena Românii au talent.

VIDEO: Trupa Re-Born în finala Românii au talent 2026

Podiumul Românii au talent 2026 a fost completat de Albert Oprea și Antonia Voroneanu

Pe locurile 2 și 3, în preferințele publicului, s-au clasat Albert Oprea, care a plecat acasă cu un premiu în valoare de 20.000 de euro, și Antonia Voroneanu, câștigătoarea premiului în valoare de 10.000 de euro.

VIDEO: Albert Oprea în finala Românii au talent 2026

VIDEO: Antonia Voroneanu în finala Românii au talent 2026

Marea finală Românii au talent a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 - 24:24. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV a avut 5,8 puncte de rating și 24,2% cotă de piață, față de locul 2, care a avut doar 3,4 puncte de audiență și 14,1% share. De-a lungul difuzării, peste 1,1 milioane de români au trăit cu sufletul la gură alături de concurenții care urcau pe scenă, iar în minutul de aur, la ora 21:36, aproape 1,6 milioane de telespectatori erau cu ochii pe finalul sezonului.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Finala Românii au talent 2026: 10 concurenți intră în cursa pentru premiul de 120.000 euro

După un sezon plin de emoție, momente spectaculoase și povești care au cucerit publicul, Românii au talent ajunge la momentul decisiv. Pe 29 mai, de la ora 20:30, marea finală aduce pe scena talentului cei mai apreciați 10 concurenți ai celui de-al 16-lea sezon, într-un show live în care telespectatorii vor decide cine câștigă premiul de 120.000 de euro și titlul de cel mai talentat român din 2026.

Publicat

pe

Românii au Talent 2026
Românii au Talent 2026 │ FOTO: PRO TV

Andi Moisescu, Andra, Carmen Tănase și Mihai Bobonete, alături de Pavel Bartoș și Smiley, sunt pregătiți să le aducă celor de acasă ultimele reprezentații live ale celui de-al 16-lea sezon Românii au talent.

Iosif Mândru, Lucas Moroșan, Bianca Muntean, Alexis Stan, trupa Re-Born, Rebeca Tomescu, Eric și Eduard, Mikhail Ermakov, Albert Oprea și Antonia Voroneanu sunt finaliștii care vor urca pe cea mai mare scenă pentru a-i convinge pe cei de acasă că merită trofeul sezonului 16. În această seară, Albert Oprea, Rebeca Tomescu și trupa Re-Born se luptă și pentru Premiul de Originalitate, în valoare de 10.000 de euro.

Fiecare finalist vine cu o poveste diferită, cu un talent aparte și cu dorința de a transforma momentul final al acestui sezon într-unul de neuitat. În doar câteva ore, telespectatorii vor avea parte de energie, emoție, momente spectaculoase, curaj și expresie artistică, într-o seară în care fiecare detaliu poate conta, iar fiecare vot poate schimba destinul unuia dintre concurenți.

Telespectatorii își vor putea susține favoriții prin SMS, de pe teritoriul României, la numărul 1444, folosind codul dedicat fiecărui concurent, sau online, din orice colț al lumii, pe voteaza.protv.ro.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Eric și Eduard, Rebeca Tomescu, Iosif Mândru și Mikhail Ermakov completează lista finaliștilor Românii au talent 2026

Cel de-al 16-lea sezon Românii au talent și-a ales toți finaliștii, în urma unei ultime confruntări live. Pe 23 mai, 12 semifinaliști au revenit în fața juraților și a publicului, pregătiți să demonstreze că merită un loc în marea finală de vineri, 29 mai. 

Publicat

pe

Eric și Eduard, Rebeca Tomescu, Iosif Mândru și Mikhail Ermakov, finaliști Românii au talent 2026
Eric și Eduard, Rebeca Tomescu, Iosif Mândru și Mikhail Ermakov, finaliști Românii au talent 2026 │ FOTO: PRO TV

În urma votului publicului, Eric și Eduard, Rebeca Tomescu și Iosif Mândru s-au calificat în marea finală Românii au talent. Seara a adus și o surpriză din partea juraților, care au acordat wild card-ul concurentului Mikhail Ermakov, oferindu-i astfel șansa de a urca încă o dată, alături de cățeii lui, vinerea viitoare, pe scena talentului.

La finalul ediției, jurații au avut de luat o nouă decizie importantă. După o seară în care concurenții au arătat că pasiunea, munca și curajul pot transforma orice moment într-unul memorabil, Andi Moisescu, Andra, Carmen Tănase și Mihai Bobonete au nominalizat încă un nou concurent care intră în cursa pentru Premiul de Originalitate, în valoare de 10.000 de euro. În urma deliberării, Rebeca Tomescu a fost propusă pentru acest premiu și se alătură celorlalți concurenți nominalizați în edițiile trecute: Albert Oprea și trupa Re-born.

Toți finaliștii Românii au talent 2026

Eric și Eduard Radu în semifinala Românii au talent 2026

Rebeca Tomescu în semifinala Românii au talent 2026

Iosif Mândru în semifinala Românii au talent 2026

Mikhail Ermakov în semifinala Românii au talent 2026

Ultima semifinală live a show-ului Românii au talent a fost lider absolut de audiență. În intervalul orar 20:28 - 24:21, emisiunea a ocupat prima poziție în clasamentul audiențelor TV. Pe segmentul publicului național, format din persoane cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV a înregistrat 6,3 puncte de rating și 26,6% cotă de piață, în timp ce televiziunea aflată pe locul al doilea avea 3,6 puncte de rating și 15,3% share.

La nivel național, peste 1,2 milioane de români au urmărit, în medie, cea de-a treia semifinală live. În minutul de aur, la ora 21:26, peste 1,7 milioane de telespectatori, la nivel national, erau cu ochii pe Românii au talent.

Vinerea viitoare, pe 29 mai, scena Românii au talent va găzdui spectacolul suprem, în care cei mai apreciați concurenți ai sezonului vor lupta pentru marele premiu de 120.000 de euro și titlul de cel mai talentat român. Show-ul poate fi urmărit vineri, de la ora 20:30, la PRO TV și pe VOYO.

Citește în continuare

Trending