De la bun început, tonul e diferit. Serialul nu are răbdarea filmelor clasice de a construi suspansul lent, ci aruncă în fața publicului spectacolul întreg: xenomorphi, facehuggeri, cadavre, sânge și chiar noi specii de creaturi. Regizorii nu îți dau timp să respiri, iar asta îl apropie mai mult de adrenalina explozivă din Aliens (1986) decât de thrillerul claustrofobic al originalului. Asta înseamnă, pentru unii, mai puțină subtilitate, dar pentru alții – inclusiv pentru mine – o șansă de a vedea universul Alien filtrat prin ritmul alert al serialelor moderne.

Cinematografia: între realism și grotesc stilizat

E de apreciat atenția pentru decoruri și efecte speciale. Coridoarele navelor, lumina rece, modul în care camera insistă pe textura metalică sau pe fluidele organice care însoțesc fiecare atac al creaturilor – toate trimit direct la ADN-ul vizual al francizei. Niciun cadru nu pare ieftin sau reciclat, iar investițiile se simt. Mai mult, modul în care este filmată prăbușirea navei pe Terra aduce un aer de blockbuster hollywoodian, dar păstrează acea estetică industrială care a consacrat saga.

Serialul are însă și un aer mai “curat” decât filmele vechi. Dacă în 1979 Alien-ul se ascundea în umbre, aici monștrii sunt expuși, lumina îi dezvăluie în toată grotesca lor splendoare. Rezultatul este o experiență vizuală mai directă, mai crudă, dar care poate diminua misterul pentru cei obișnuiți cu suspansul clasic.

Actorii și personajele: copii în corpuri adulte și androizi cu suflet

Distribuția e variată, dar două personaje domină: Wendy, primul hibrid – copil transformat într-un corp sintetic adult – și androidul Kirsh, mentorul său rece, interpretat excelent de Timothy Olyphant. Olyphant are o autoritate naturală pe ecran, un amestec de carismă și rigiditate care îl face să fie memorabil chiar și în scenele mai puțin tensionate.

Wendy este cheia emoțională a poveștii. Serialul îți arată grozăviile prin ochii ei, prin inocența și fragilitatea unui copil prins într-un corp artificial. Asta dă serialului o notă de tragedie și de poezie sumbră, contrastând cu brutalitatea scenelor de acțiune. Tot aici apar și fricțiunile: mulți dintre cei aflați în poziții de putere – CEO adolescenți, echipe de salvare cu figuri tinere – pot părea neverosimili. Personal, îmi e greu să cred că un xenomorph ar putea fi intimidat de niște “liceeni” în armură, după ce am crescut cu Ripley și cu veteranii din filmele originale.

Sunetul și coloana sonoră: adevăratul motor al serialului

Dacă imaginea livrează spectacol, sunetul îl ridică la rang de experiență totală. Aici Alien: Earth își arată cel mai clar valoarea. Jeff Russo, cunoscut pentru Fargo și Star Trek: Discovery, semnează un soundtrack de aproape 90 de minute, împărțit în 27 de piese. E o muzică ce respiră universul Alien: teme atmosferice, corzi tensionate, bătăi metalice care amintesc de sunete mecanice, totul construit să creeze disconfort și anticipație. Piese precum “Wendy” sau “Xenomorph” nu sunt doar fundal, ci parte din poveste, amplificând frica și izolarea.

Dar adevărata lovitură o dau așa-numitele “needle-drops” – melodii iconice inserate strategic. Primul episod se încheie cu Black Sabbath – The Mob Rules, iar al doilea cu Tool – Stinkfist. Recunosc, aici sunt subiectiv: Tool e trupa mea preferată și apariția lor în universul Alien mi-a dat senzația că serialul respiră cu adevărat cultura rock, nu doar horrorul. Alegerea unor piese de la Nina Simone sau TV on the Radio arată că showrunnerii nu vor doar să bifeze scene șocante, ci să creeze o identitate sonoră diversă și puternică.

Sunetul ambiental e și el un personaj. Țiuiturile sintetice, respirația înfundată a soldaților în costume, ecoul coridoarelor metalice, toate sunt mixate la perfecție. De multe ori, am simțit că audio-ul transmite mai multă groază decât efectele vizuale. E acel tip de sound design care te face să tresari chiar și atunci când nu se întâmplă nimic pe ecran.

Episodul 3? Metallica cu "Wherever I May Roam"...

Un univers care respiră prin haos

Pe lângă spectacolul horror și intrigile corporatiste (cu adolescenți genii care controlează imperii tehnologice), serialul ridică întrebări despre identitate, conștiință și moralitate. Ce înseamnă să fii uman când corpul tău e artificial? Merită să supraviețuim cu orice preț? Și cât de departe pot merge corporațiile pentru profit? Toate acestea sunt teme recurente, dar filtrate aici prin energia și ritmul unui serial care nu are timp de filosofie lungă, ci aruncă repede întrebările și lasă spectatorul să le rumineze.

Pentru mine, Alien: Earth funcționează. Da, poate nu are suspansul lui Ridley Scott și nici umanitatea lui Ripley, dar oferă o experiență nouă: un SF de acțiune cu accente filosofice, un mix între Aliens și Westworld. E spectaculos vizual, are actori care se ridică peste așteptări și o coloană sonoră care merită ascultată și separat, pe Spotify.

Ediția din 2026 a finala Ligii Naționale de Fotbal American se anunță incitantă. Deși artistul care va cânta în pauza de la Super Bowl nu a fost încă anunțat, zvonurile de pe internet l-au determinat pe Howard Stern să verifice scenariul în care Metallica ar fi trupa aleasă. Lars Ulrich spune că nu au primit încă nicio propunere, dar că ar accepta-o imediat dacă aceasta ar veni.

"În primul rând, am spune da. În al doilea rând, să ținem acest show în San Francisco ar fi un vis împlinit și ni s-ar potrivi mănușă...Cu siguranță, după ce am reprezentat San Francisco în întreaga lume și am susținut timp de decenii acest oraș, fiind cunoscută dragostea noastră pentru Bay Area, din acest punct de vedere suntem compatibili. În cele din urmă, însă, nu este decizia noastră", a declarat toboșarul Metallica la The Howard Stern Show.

Super Bowl 2026 va avea loc pe 8 februarie, pe Levi's Stadium din Santa Clara, California. Alături de Metallica, pe lista artiștilor vehiculați în online că s-ar afla în atenția celor de la Super Bowl se numără și Jay-Z, Miley Cyrus, Chappell Roan, Oasis, Sabrina Carpenter, Christina Aguilera și Dua Lipa.

Va avea Metallica rezidență în Las Vegas Sphere în 2026?

Howard Stern a verificat cu Lars Ulrich și zvonul privind o viitoare rezidență Metallica în Las Vegas. Toboșarul nici nu a confirmat, dar nici nu a negat.

"Nu voi confirma nimic, pentru că nu există nimic de confirmat. Dar nu voi nega, pentru că suntem cu toții fani ai acestei locații.

Toți managerii și oamenii noștri de producție au fost acolo și s-au uitat la această arenă. Este ceva ce luăm în considerare, (dar) nimic nu este bătut în cuie sau aprobat. Este ceva ce vom analiza la un moment dat, când se va termina turneul din 2026", a detaliat Lars.

Turneul Metallica include și un concert în România. Pe 13 mai 2026, Arena Națională va fi zguduită de cele mai tari piese din discografia trupei. Concertul de la București va beneficia de o producție spectaculoasă, cu o scenă circulară amplasată în centrul terenului de pe Arena Națională. Gojira și Knocked Loose vor cânta în deschidere.

În 2009, Rock and Roll Hall of Fame aniversa 25 de ani de la înființare. Două concerte legendare au avut loc pe 29 și 30 octombrie la Madison Square Garden din New York pentru a marca evenimentul. David Crosby and Graham Nash, Paul Simon, Simon and Garfunkel, Stevie Wonder, Bruce Springsteen, Aretha Franklin, Jeff Beck, Metallica și U2 au urcat pe scenă în cadrul celor două concerte istorice. Fiecare dintre artiștii menționați au avut invitați speciali, Metallica nefăcând excepție. Și pentru că Ozzy Osbourne este prietenul lui Hetfield, nu putea lipsi de la eveniment.

"Cel care va urca acum pe scenă nu are nevoie de nicio introducere, dar trebuie să spun ceva. Unii îl știu ca fiind un tip nebun, este definiția unui vocalist dintr-o trupă heavy metal, face toate lucrurile nebunești pe care ar trebui să le facă.

Cel mai important lucru este că e încă aici și că încă iubește ceea ce face. Și noi îl iubim pe el. Îl cunoaștem de multă vreme. Vă rog, salutați-l pe prietenul meu, Ozzy", îl auzim pe James Hetfield spunând la începutul clipului, mulțimea izbucnind imediat în urale.

Ozzy a întâmpinat publicul în stilul clasic:

"I can't fu**ing hear you! (Nu pot să vă aud!) Mai tare!"

Au urmat "Iron Man" și "Paranoid", două dintre piesele emblemă ale trupei Black Sabbath. Înregistrarea oficială a fost publicată de pe 30 iulie, chiar în ziua în care Ozzy Osbourne a fost înmormântat.

VIDEO: Ozzy Osbourne cântând alături de Metallica "Iron Man" și "Paranoid" în 2009, la Madison Square Garden

Pe 22 iulie Ozzy Osbourne a murit, lăsând în urma sa o colecție impresionantă de piese, albume și concerte memorabile. Vocalistul Black Sabbath avea 76 de ani, boala Parkinson şi o serie de alte afecţiuni cauzând tragicul eveniment.

Ozzy a fost condus pe ultimul său drum în Birmingham, orașul său natal. Înmormântarea a avut loc pe 30 iulie. Ceremonia privată a fost precedată de o procesiune publică, care le-a oferit fanilor ocazia de a-și lua rămas-bun.