Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Două actrițe, din "Vikings" și "Lucifer", vin la Comic Con 2022

Două actriţe se alătură lineup-ului invitaţilor de la East European Comic Con 2022. Este vorba despre Lavi Inbar, cunoscută pentru rolurile din "Lucifer" și "Prison Break" şi Lucy Martin, interpreta lui Ingrid din serialul fenomen "Vikings".

Publicat

pe

Lavi Inbar și Lucy Martin vin la Comic Con 2022
Lavi Inbar și Lucy Martin vin la Comic Con 2022 │ FOTO: Comic Con

Lavi Inbar și-a făcut debutul în teatrele din New York la doar 17 ani. Actrița a reuşit să obțină curând şi câteva apariții episodice în seriale precum Criminal Minds, Entourage sau CSI: Miami. În 2016 s-a alăturat distribuției seriei "Prison Break" în rolul lui Sheba, iar începând cu sezonul al patrulea, a interpretat-o pe Eve în "Lucifer", serialul fenomen care a reușit sa se salveze de la anulare datorită petițiilor și reacțiilor fanilor din toată lumea.

De origine britanică, Lucy Martin și-a făcut debutul pe micul ecran în 2017, odată cu producția "Riviera". Ulterior, actrița a primit rolul lui Ingrid, personaj care şi-a depășit condiția de sclav și a reușit să domnească pe tron, în urma căsătoriei cu Bjorn. Lucy s-a remarcat și în domeniul muzical grație vocii sale de mezzosoprană şi a talentului de a cânta la pian. Mai mult, actrița este și o bună dansatoare de balet, swing şi alte stiluri muzicale contemporane.

Fanii vor avea ocazia să se fotografieze, să obțină un autograf sau să interacționeze cu cele două actrițe în perioada 26 - 28 augustact la Romexpo.

Lavi Inbar şi Lucy Martin se alătură invitaților de anul acesta de la East European Comic Con 2022:

Din păcate, Sebastian Roche (Supernatural, The Originals) a fost nevoit să îşi amâne prezenţa la Comic Con din cauza unui proiect nou al cărui start se suprapune cu evenimentul de la București. Sebastian Roche le-a cerut scuze fanilor din România şi le-a promis că se va întâlni cu ei la ediția de anul viitor.

Au mai rămas câteva zile până la startul Comic Con din București. Pe lângă întâlnirile cu cei 6 actori invitați, vizitatorii vor mai putea explora zona de gaming, Aleea Artiștilor, zona de târg, zona de board games, cosplay sau zona de street food.

East European Comic Con, cel mai mare eveniment dedicat pasionaților de filme, seriale, jocuri video, benzi desenate și nu numai, atinge anul acesta borna celei de-a zecea ediții. Aceasta va avea loc în perioada 26 - 28 august la complexul Romexpo din București.

Bilete East European Comic Con 2022

  • Abonament - 150 lei
  • Bilet vineri - 40 lei
  • Bilet sâmbătă - 65 lei
  • Bilet duminică - 55 lei

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri vineri, 26 august 2022

East European Comic Con 2022

Loc
Romexpo
Comentează

Trending