Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit în Las Vegas; "Am făcut-o. Iubirea este frumoasă"

Povestea de iubire dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck a fost oficializată în Las Vegas. Cei doi s-au căsătorit la câteva luni de la reluarea relației încheiate în anii 2000. Ceremonia a fost intimă, iar Jennifer Lopez a purtat "o rochie dintr-un vechi film".

Publicat

pe

Jennifer Lopez în trailerul "Marry Me"
Jennifer Lopez în trailerul "Marry Me" │ FOTO: YouTube / Universal Pictures

Jennifer Lopez va deveni în curând Jennifer Affleck. Potrivit BBC, care citează drept sursă The Clerk's Office din Nevada, J.Lo intenționează să ia numele soțului ei, Ben Affleck, dorind să sugereze, poate, că și-a găsit adevărata iubire și că vrea să-și petreacă tot restul vieții alături de cel pe care l-a ales.

"Am făcut-o. Iubirea este frumoasă. Iubirea este îngăduitoare. Și se pare că iubirea este răbdătoare. 20 de ani mai târziu are încă răbdare", a scris Jennifer Lopez pe site-ul ei, OntheJLo, unde a publicat și primele poze de la nuntă.

Ceremonia a avut loc în Las Vegas, alături de Ben și J.Lo fiind copiii acestora din celelalte căsnicii.

Ce rochii a purtat Jennifer Lopez

Potrivit pozelor pe care J.Lo le-a publicat pe site-ul ei, artista a purtat două rochii. Una "dintr-un vechi film" și o alta, tot albă, pe care o putem vedea într-o postare de pe Instagram a lui Chris Appleton, cel care a coafat-o pe Jennifer înainte de nuntă.

"Având alături cei mai buni martori pe care vi-i puteți imagina, purtând o rochie dintr-un vechi film și o jachetă din dulapul lui Ben, ne-am citit jurămintele în micuța capelă și ne-am dăruit unul celuilalt inelele pe care le vom purta pentru tot restul vieții", a scris Jennifer Lopez în newsletter-ul OntheJLo.

Cealaltă rochie purtată de artistă a fost ceva mai decoltată, dar la fel de elegantă. O puteți vedea aici.

Jennifer Lopez (52 de ani) și Ben Affleck (49 de ani) au format un cuplu și la începutul anilor 2000. În 2002 s-au logodit, însă relația lor s-a încheiat înainte ca cei doi să ajungă în fața altarului.

Jennifer Lopez a început să se vadă din nou cu Ben Affleck în mai 2021, la câteva săptămâni de la ruperea relației cu fostul logodnic, Alex Rodriguez. Deși în declarația dată presei, cei doi dădeau de înțeles că despărțirea a fost hotărâtă de comun acord, pentru că se înțeleg mai bine ca prieteni, tabloidele au indicat că Rodriguez ar fi înșelat-o pe J.Lo cu Madison LeCroy, o vedetă a reality show-ului "Southern Charm".

La momentul recuplării cu J.Lo, Ben Affleck era și el proaspăt ieșit dintr-o relație. Acesta se despărțise la începutul anului 2021 de actrița Ana de Armas, anterior fiind căsătorit cu Jennifer Garner.

PUBLICITATE
Comentează

Albume noi

Jennifer Lopez anunţă primul album în 8 ani, "This is Me... Now"

Fanii lui Jennifer Lopez au fost intrigaţi pe final de noiembrie 2022 de faptul că artista părea să îşi fi închis pagina de Instagram. A şters toate fotografiile şi totul era compus doar din cadre negre. După câteva zile am aflat motivul: artista anunţă un nou album, primul în 8 ani, "This is Me... Now".

Publicat

pe

Coperta album Jennifer Lopez This is Me Now
Coperta album Jennifer Lopez This is Me Now │ FOTO: Jennifer Lopez

Practic J. Lo şi-a curăţat Instagram-ul pentru a se întoarce în anul 2002, cu 20 de ani în urmă. Apoi s-a retransformat în cea din ziua de azi. La aniversarea cu numărul 20 a albumului "This is Me... Then" avem parte de un album nou, "This is Me... Now". Noile track-uri vor reflecta schimbările din viaţa artistei, inclusiv reluarea legăturii amoroase cu Ben Affleck. Spre exemplu piesa 7, "Dear Ben pt. II" este un tribut pentru melodia "Dear Ben" din 2002, despre relaţia cu acelaşi om.

Mai sunt şi alte indicii presărate pe disc, precum piesa "Midnight Trip to Vegas", care face aluzie la nunta-surpriză a celor doi din Las Vegas, în august 2022. Jennifer Lopez a abordat un interviu celor de la Deadline, în care a vorbit despre temele abordate pe album, menţionând speranţa, credinţa şi "dragostea adevărată care nu moare niciodată".

Iată tracklist-ul noului album:

01 This Is Me … Now
02 To Be Yours
03 Mad în Love
04 Can’t Get Enough
05 Rebound
06 Not. Going. Anywhere.
07 Dear Ben Pt. II
08 Hummingbird
09 Hearts and Flowers
10 Broken Like Me
11 This Time Around
12 Midnight Trip to Vegas
13 Greatest Love Story Never Told

Mai mult de atât, acesta ar fi doar unul dintre multiplele proiecte pe care J. Lo le are în dezvoltare. Încă nu ştim când va sosi totuşi "This is Me... Now", dar cel mai probabil apare prin 2023. Ultimul album lansat de artistă a fost "A.K.A", lansat în 2014. Între timp a mai lansat single-uri şi coloana sonoră a filmului "Marry Me". Muziciana are la activ 8 albume de studio, unul de remixuri, 3 compilaţii şi o coloană sonoră.

Are şi un EP, 65 de single-uri, 5 single-uri caritabile şi 12 promoţionale. A adunat peste 80 de milioane de discuri vândute şi 15 miliarde de stream-uri globale.

Citește în continuare

Muzică și film

Jennifer Lopez are parte de o nuntă de coșmar în "Shotgun Wedding" - TRAILER

Jennifer Lopez îmbracă încă o dată rochia de mireasă, de data aceasta pentru filmul "Shotgun Wedding". Pelicula va fi disponibilă pe Prime Video la începutul anului viitor. Te invităm să afli mai multe detalii și să urmărești trailerul.

Publicat

pe

Jennifer Lopez în "Shotgun Wedding"
Jennifer Lopez în "Shotgun Wedding" │ FOTO: captură YouTube / Prime Video

"Shotgun Wedding" este regizat de Jason Moore, și îmbină thrillerul, romantismul și comedia în 100 de minute de pline de acțiune. Pelicula îi are ca protagoniști pe Jennifer Lopez și Josh Duhamel, în rolul cuplului Darcy și Tom. Aceștia sunt în toiul pregătirilor pentru nuntă. La început, lucrurile par să meargă bine, în ciuda cadoului bizar oferit de soacra mare interpretată de Jennifer Coolidge și prezenței fostului iubit al lui Darcy interpretat de Lenny Kravitz.

În scurt timp însă Darcy simte că ceva nu este în regulă cu frumoasa ceremonie. Ea ajunge să aibă dreptate, deoarece invitații la nuntă sunt brusc luați ostatici sub amenințarea armei de niște mascați. Darcy și Tom pornesc apoi într-o călătorie haotică printr-o junglă tropicală pentru a-și salva invitații, în timp ce sunt încătușați unul de celălalt.

"Shotgun Wedding" va fi disponibil pe Prime Video începând cu 27 ianuarie 2023. Alături de Lopez, Coolidge, Kravitz și Duhamel, filmul îi mai are în distribuție pe Sônia Braga, Cheech Marin, Selena Tan, D’Arcy Carden, Callie Hernandez, Desmin Borges, Steve Coulter și Alberto Isaac.

Anterior, Jennifer Lopez a jucat în "Marry Me", o comedie-romantică concentrată tot în jurul căsătoriei. Artista a interpretat rolul de mireasă și în viața reală, măritându-se cu actorul Ben Affleck în urmă cu câteva săptămâni.

TRAILER "Shotgun Wedding":

Citește în continuare

Trending