Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Finala sezonului 17 "Te Cunosc de Undeva" ne-a adus câştigători talentaţi şi o transformare de musical a echipei

Pe 9 iulie 2022 Antena 1 a difuzat finala sezonului 17 al emisiunii "Te Cunosc de Undeva", în care s-a schimbat juriul. Andreea Bălan a plecat în America Express alături de Andreea Antonescu şi a fost înlocuită de Mihai Petre. Câştigătorii îi aflaţi în rândurile următoare, unde vedeţi şi cele mai tari momente ale serii.

Publicat

pe

Te Cunosc de Undeva Finala Sezonului 17
Te Cunosc de Undeva Finala Sezonului 17 │ FOTO: Antena 1

Încă de la începutul serii am văzut că la masa venise un jurat noi, în locul Andreei Bălan, celebrul coregraf Mihai Petre. Era cunoscut şi că jurat Dancing on Ice, a fost jurat şi la finala iUmor şi îl ştim şi din sezoanele de jurat la Românii au Talent. Cele patru cupluri de concurenţi care au ajuns în finală au fost Emi & Cuza, Carmen Chindriş şi Romică Ţociu, Ilona Brezoianu şi Florin Ristei şi Alexia Ţalavutis şi Dima Trofim.

Punctajul lor a început de la zero, iar cele 4 echipe de finalişti au primit puncte de la juraţii Te Cunosc de Undeva!, dar şi de la echipele care nu au intrat în marea finală, plus de la publicul prezent în sală. Deşi era finala, toate cele 8 echipe au pregătit câte un moment special, ba chiar au făcut şi un moment la comun, inspirat de filmul musical "The Greatest Showman".

Seara a început cu un show semnat Anisia Gafton şi Ionuţ Rusu, care au interpretat plini de viaţă hitul lui PSY, "Gangnam Style". Ionuţ Rusu a părut născut pentru asta, iar interpretările ar fi trecut mai departe inclusiv la un concurs de talente muzicale.

A intrat în scenă apoi prima echipă finalistă, formată din Ilona Brezoianu şi Florin Ristei, care au interpretat "The Prayer", piesa lui Celine Dion şi Andrea Bocelli. A fost un moment emoţionant, cu coregrafie minimă, cu orchestra pe scenă şi cu o profunzime şi emoţie deosebită. Italiana lui Ristei a fost impecabilă.

Am revenit pe plaiurile mioritice, cu Maria Buză şi Paula Chirilă, care au intrat în pielea a două legende ale muzicii populare: Maria Lătărețu şi Maria Dragomiroiu. Taraful George Pătraşcu le-a acompaniat şi a făcut momentul unul autentic. S-au încins hore pe scenă şi în public şi momentul a fost foarte apreciat de Pepe şi de concurenţii rivali.

Apoi a venit rândul unui alt cuplu de finalişti, Alexia şi Dima, care au interpretat hitul regretatului Meat Loaf, "I Would Do Anything For Love". Au pus în scena momentul ca în videoclipul legendar, iar Alexia a devenit Patti Russo. Sincronizarea vocilor nu a fost perfectă, dar Dima a fost o "bestie" convingătoare.

Au urmat Jazzy Jo şi Zarug, care ne-au dus în vacanţă prin hitul "Boys Boys Boys" de la Sabrina. Mihai Petre a părut a îşi aminti de perioada când era la modă piesa şi a intrat pe ritm. Fustele de un mov orbitor ale concurenţilor au rămas pe retina privitorilor. Voia bună nu a lipsit şi vibe-ul de petrecere la piscină.

Al treilea moment pregătit de finalişti a fost cel al lui Romică Ţociu şi Carmen Chindriş. Ei au devenit Ștefan Bănică şi Andra cu piesa "Prosop". Romică a fost convingător cu vocea şi frazarea sa, iar chimia celor doi a fost excelentă. Un moment rock 'n roll reuşit.

Chiar dacă nu s-au calificat în finală, surorile Odagiu au pregătit un moment special, interpretând piesa "Bella Ciao", cu un moment inspirat de "Casa de Papel". Au şocat machiajele tip “Two Face” ale celor două surori şi modul în care au făcut piesă din una înălţătoare mai degrabă una cu tentă întunecată. Au fost acompaniate de Mahala Rai Banda.

Cum se întâmplă des la "Te Cunosc de Undeva", ultimii au fost cei dintâi, iar Emi şi Cuza s-au transformat în Robbie Williams, interpretând piesa "My Way". O melodie legendară a lui Frank Sinatra, care a trecut şi prin ograda "Sex Pistols", ajungând şi la Robbie. Interpretarea a fost aici una sensibilă, cu acompaniament orchestral. Până la urmă vocea şi crescendo-ul excelent al băieţilor i-a dus spre câştigarea marii finale a sezonului 17, în aplauzele juriului. Aurelian Temişan s-a ridicat în picioare şi toţi concurenţii au fost cuceriţi de moment.

În timp ce publicul vota, Pepe şi concurenţii emisiunii au avut un moment special din musicalul "The Greatest Showman". Emi şi Cuza au fost declaraţi câştigători ai sezonului 17, ei donând premiul de 15.000 de euro pentru o cauză nobilă.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Concerte & turnee

A apărut un nou "festival": Neversea Nights 2026 - Vezi programul

În perioada 4 iulie - 15 august, fiecare weekend aduce muzică live la Neversea Nights 2026. Artiști români îndrăgiți de public, precum Cargo, Vița de Vie, Mira, Vunk și Andrei Bănuță urcă pe scena de la Neversea Beach. Programul concertelor a fost dezvăluit de organizatori.

Publicat

pe

Plaja Neversea Beach
Plaja Neversea Beach

Vara aceasta, scena de la Neversea Beach aduce pe nisip artiști populari, muzică live, apusuri spectaculoase și nopți care se trăiesc aproape de mare. Zdob și Zdub, Damian Brothers, Acoustic Boyz, Cargo, Florin Ristei, Orchestra Simfonică Vivaldi Rocks, Lupii lui Calancea, VUNK, The Motans, Irina Rimes și mulți alții pregătesc un sezon complet de experiențe live.

Neversea Nights 2026 se desfășoară în perioada 4 iulie - 15 august, weekend de weekend publicul având ocazia de a asista la câte 2 sau 3 concerte live. Programul concertelor este disponibil mai jos.

Programul concertelor la Neversea Nights 2026:

  • Zdob și Zdub (Sâmbătă, 4 iulie)
  • Damian Brothers (Vineri, 10 iulie)
  • Acoustic Boyz (Sâmbătă, 11 iulie)
  • Cargo (Duminică, 12 iulie)
  • Florin Ristei (Vineri, 17 iulie)
  • Orchestra Simfonică Vivaldi Rocks (Sâmbătă, 18 iulie)
  • Lupii lui Calancea (Vineri, 24 iulie)
  • Trupa lui Smoothie (Sâmbătă, 25 iulie)
  • Vița de Vie Acu2tic (Duminică, 26 iulie)
  • Mira (Vineri, 31 iulie)
  • Ștefan Știucă (Sâmbătă, 1 august)
  • Vunk (Duminică, 2 august)
  • Andrei Bănuță (Vineri, 7 august)
  • Mihai Mărgineanu (Duminică, 9 august)
  • The Motans (Vineri, 14 august)
  • Irina Rimes (Duminică, 15 august)

Transport gratuit la Neversea Beach

Organizatorii Neversea Nights pun la dispoziția publicului mijloace de transport gratuite:

"Ajungi în parcarea Modern, ne suni de la pick-up point, iar noi te aducem direct pe plajă cu mașinuțele Neversea Beach. Pick-up point: 0723 034 341."

Bilete la Neversea Nights 2026

  • Prețurile biletelor vor fi dezvăluite în curând. Biletele vor fi puse în vânzare online.

Neversea Kapital a fost reprogramat în 2027

Cea de-a doua ediție Kapital Festival, ce ar fi trebuit să aibă loc în perioada 3 - 5 iulie la Arena Națională, a fost anulată.  Potrivit organizatorilor, "din cauza unui cumul complex de factori externi, (festivalul) se reprogramează pentru 2027". Organizatorii promit că ediția din 2027va fi spectaculoasă și va continua povestea începută în 2025.

Kapital Festival a fost gândit ca primul eveniment de anvergură organizat de UNTOLD Universe în capitala României. La prima ediție, din lineup au făcut parte artiști renumiți ai genului EDM și tehno, precum Axwell, Paul Kalkbrenner, Alok, Salvatore Ganacci,

Citește în continuare

Muzică nouă

Trăim în "Plastic"? Află ce crede Florin Ristei urmărindu-i videoclipul

Trăim vremuri ciudate, observă Florin Ristei. Vremuri în care perfecțiunea este confundată cu șabloane din "Plastic". Dar fericirea poate și ea să fie plastifiată, sau e nevoie de ceva mai mult? Noua piesă a artistului ridică niște întrebări pentru noi toți, iar videoclipul surprinde foarte bine senzația unui trai superficial și finalmente trist.

Publicat

pe

Imagine din videoclipul lui Florin Ristei, "Plastic"
Imagine din videoclipul lui Florin Ristei, "Plastic" │ FOTO: Captură YouTube

Când Aqua lansa în anii '90 piesa "Barbie Girl" și ne spunea că "Life in plastic is fantastic", nu era departe de realitate. Așa era atunci la Hollywood, chiar dacă piesa a fost considerată inofensivă și hazlie și mai puțin văzută ca un pamflet, deși probabil așa a fost gândită. Ani mai târziu, valul de plastic a ajuns și la noi. Fantastic, pentru unii, după cum observă și Florin Ristei. Deja face parte din cotidian să camuflezi totul într-un adevăr plăcut privirii obișnuite cu plastic. Dar ce se întâmplă când nu mai e fantastic? Mai rămâne ceva din viața fără plastic? Aceasta este una dintre întrebările artistului, care pare că și-ar dori să avem ceva mai multă umanitate.

"Zâmbești în ecran, dar zâmbetu-i filtru

Buzele ca balonul, umflate un mililitru

Forme din vitrină și privire de "sireni"

Poze din Maldive, pe terasa din Berceni

Genți cu logo mare, toate la reduceri.

Hashtag fără machiaj, cu trei straturi pe piele

Comentarii cu inimă, dolari, totul e lux,

Toți par milionari, dar cardul nu-i pe plus,

Totul e făcut din plastic - și tu, și eu, același plastic

De la buze până la hituri clasice

Râdem, plângem, e tragic", spune Florin Ristei în versurile noii sale piese.

Muzica, textul și producția piesei "Plastic" sunt semnate de Florin Ristei. Videoclipul este realizat de Drago Dumi.

VIDEOCLIP: Florin Ristei - "Plastic"

Personalitatea energică și talentul muzical sunt cele două ingrediente care l-au propulsat pe Florin Ristei în atenția publicului. Artistul și-a început cariera la începutul anilor 2000, ca membru al trupei Amicii, iar piesa care l-a consacrat este "Dana". Câștigarea competiției de talente X Factor Romania i-a adus și mai multă popularitate, iar cariera lui Florin se bucură de succes, numeroase lansări muzicale și concerte pe multe scene din țară. Printre cele mai noi piese create de artist menționăm "Înainte de timp", "Fără Sunete" sau "Mândria".

Citește în continuare

Muzică nouă

Florin Ristei lansează piesa "Plastic" și ridică un semn de întrebare

Florin Ristei a pus în noua sa piesă, "Plastic", viziunea sa asupra vieții mercantile de capitalist. Artistul descrie o realitate tristă, de care mulți dintre noi suntem conștienți.

Publicat

pe

Florin Ristei
Florin Ristei │ FOTO: Antena 1

A trecut ceva timp de la ultima lansare a lui Florin Ristei, dar se pare că așteptarea a avut motiv. Artistul a hotărât să-și exprime frustrările cu privire la superficialitatea vieții moderne într-o piesă cu un titlu sugestiv pentru ideea transmisă. "Plastic" se numește noul său single și apare pe 8 mai.

"Depun și eu o moțiune de plastic. Pe 8 mai. Vă rog să o ascultați", a anunțat artistul într-o postare recentă.

Și pentru ca publicul să înțeleagă mai bine care este mesajul, Florin Ristei a explicat intenția sa într-o declarație.

Florin Ristei: "Întrebarea e: viața noastră e tot de plastic?"

"Totul e făcut din plastic în jurul nostru. De la noi și corpul, ce mâncăm, mașina, cardurile, banii, totul în jurul nostru, totul e plastic. Dar întrebarea e: viața noastră e tot de plastic? În spatele personajului ăsta de plastic, de fapt, cine ești?"

Personalitatea energică și talentul muzical sunt cele două ingrediente care l-au propulsat pe Florin Ristei în atenția publicului. Artistul și-a început cariera la începutul anilor 2000, ca membru al trupei Amicii, iar piesa care l-a consacrat este "Dana". Câștigarea competiției de talente X Factor Romania i-a adus și mai multă popularitate, iar cariera lui Florin se bucură de succes, numeroase lansări muzicale și concerte pe multe scene din țară. Printre cele mai noi piese create de artist menționăm "Înainte de timp", "Fără Sunete" sau "Mândria".

Citește în continuare

Trending