Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Urmărește "Regii Pandemiei", documentarul VAMA filmat în 2020 - VIDEO

La aproape doi ani de la filmarea concertului care a născut filmul documentar "Regii Pandemiei", Vama lansează în online producția regizată de Mihai Dragolea. Cele 30 de minute documentate în acest film prezintă imagini de la concertul susținut de VAMA la Arenele Romane în iulie 2020, în plină pandemie.

Publicat

pe

Vama - "Regii Pandemiei" (imagine din documentar)
Vama - "Regii Pandemiei" (imagine din documentar) │ FOTO: Captură YouTube

"Pe 29 iulie 2020 Vama a cântat la Arenele Romane în ceea ce avea să fie singurul concert din acea vară. Au fost admiși 350 de oameni care au purtat măști și au stat la distanță de 2 metri unii de alții, în afara cazului când reprezentau un cuplu. A fost un concert foarte special pe care nu-l vom uita prea ușor. Și credem că nici cei 350 de oameni care au fost în seara aia acolo cu noi. Am încercat și am reușit să ne apropiem cât mai mult de normalitate, dar imaginea Arenelor aproape goale populate cu 350 de chipuri cu mască n-o să ne părăsească prea ușor.

Lăsăm mai jos documentarul "Regii Pandemiei" făcut după concertul din 2020. Hai că o să râdeți." - Vama

Povestea acestui concert a fost surprinsă în imagini de către Mihai Dragolea, regizorul filmului documentar "Regii pandemiei". Producția a putut fi urmărită în exclusivitate pe VOYO, recent fiind lansată și pe YouTube.

"Așa cum privim noi documentarul sunt multe momente emoționante în cele treizeci de minute și cred că filmul mai vorbește despre ceva: indiferent de condiții raportul artistului cu publicul său nu se va schimba. Poate ăsta este cel mai mare câștig imortalizat în Regii Pandemiei", declara Tudor Chirilă anul trecut, la momentul lansării filmului pe Voyo.

VIDEO: VAMA - "Regii Pandemiei" (Film documentar)

Vama a fost fondată de Tudor Chirilă și Eugen Caminschi, care au decis în 2006, după 10 ani de activitate alături de Vama Veche, să se reinventeze și să ducă mai departe ideea de spirit mereu tânăr. Trupa are la activ trei albume, cel mai recent fiind "Better" (2017). Materialul discografic este rezultatul colaborării dintre Vama și producătorul muzical englez James Lewis.

Vara aceasta, Vama revine la Arenele Romane, pentru a concerta fără restricții. Evenimentul va avea loc pe 29 iulie 2022, la exact doi ani de la filmarea documentarului "Regii Pandemiei".

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte vineri, 18 noiembrie 2022

Vama

Loc
Sala Polivalentă
Comentează

Concerte & turnee

Află cine sunt invitații speciali ai concertului Vama de la Arenele Romane

Vama revine și anul acesta la Arenele Romane cu un concert spectaculos, devenit deja tradiție atât pentru trupă, cât și pentru fani. Tudor Chirilă și colegii săi au dezvăluit cine sunt invitații surpriză care vor urca pe scenă alături de ei. Te invităm să afli despre cine e vorba.

Publicat

pe

VAMA în concertul About Us de la Arenele Romane pe 21 septembrie 2018 │ FOTO: Alexandru Drăgoi / InfoMusic.ro

Pe 27 iulie, Vama va urca pe scena Arenelor Romane cu un show complex. Pe participați îi vor așteaptă hit-uri îndrăgite, piese pline de energie, dar și momente emoționante. Mai mult, trupa a invitat o serie de colegi de breaslă pentru niște reprezentații muzicale memorabile.

Cine sunt invitații speciali ai concertului Vama de la Arenele Romane?

Delia

Primul invitat anunțat a fost Delia Matache, care promite să aducă o energie debordantă la Arenele Romane. Artista a fost surprinsă la repetiții cântând la flaut, în timp ce Chirilă exersa la clarinet.

Una din cele mai emblematice artiste din România, Delia se află constant pe cele mai înalte poziții din topurile muzicale datorită hit-urilor pe care le lansează. Universul ei artistic este într-o continuă dezvoltare, iar acest lucru este cel mai vizibil în show-urile ei sold-out de la Sala Palatului: "Deliria", "Psihedelia", "Acadelia", show-urile în aer liber de la Verde Stop Arena: "Cum era" și "Rockadelia", "Flex" sau evenimentul excusivist "Delia's Winter Wonderland" de la Teatrul Național din București.

Smiley

Coleg în industrie și camarad la Vocea României cu Tudor Chirilă, Smiley a acceptat invitația de a împărtăși cu Vama cele mai frumoase momente muzicale.

"Dacă tot a fost Campionatul European de Fotbal, l-am provocat pe Smiley la un joc. Reguli simple: Pierzi, cânți la Arenele Romane. Câștigi, tot cânți la Arene! Așa că, Smiley, așteptăm revanșa pe 27.07", a transmis trupa Vama.

Artiștii din deschidere

Concertul Vama de la Arenele Romane va fi deschis de două artiste fresh, care promit multe din punct de vedere muzical.

IOVA

IOVA este artista alături de care trupa a lansat recent piesa "Ești sigură că vrei".Solistă și compozitoare, tânăra a încântat lumea cu talentul ei. Pasiunea pentru muzică a început la vârsta de 11 ani, când a început să ia lecții de chitară și pian. Doi ani mai târziu, și-a format propria trupă rock. IOVA s-a afirmat ca artist solo după ce a fost membru LaLa Band.

Drumul ei în industria muzicală a început după ce a trimis un demo la HaHaHa Production în toamna lui 2015, ca mai apoi să își lanseze primul single - "Be like water" în 2018. De-a lungul carierei, IOVA s-a ridicat mereu la un nou nivel. A acceptat provocarea label-ului ei de a crea 26 de piese ceea ce a dus la apariția conceptului "Bi-Polar: Why tf am I like this?!", o poveste împărțită în 4 acte (PEOPLE, SEARCHING, HER și SELF), fiecare reprezentând o parte din călătoria artistei.

Alexandra Căpitănescu

Alexandra Căpitănescu, câștigătoarea Vocea României 2023 și cea care a adus din nou victoria în echipa lui Tudor Chirilă, va aduce rock-ul la Arenele Romane. Maestrul și ucenicul vor cânta pe aceeași scenă și vor retrăi momente pline de emoție așa cum au făcut-o în timpul emisiunii.

Alexandra Căpitănescu este un artist unic, cu autenticitate, originalitate, trăire și o voce cameleonică. Are potențialul de a susține un concert live cu intensitate de la început până la sfârșit. Are ușurința de a-și construi momente muzicale memorabile și să facă un show exploziv. Recent, Alexandra a lansat "Căpitanu", primul EP din carieră.

Prețuri bilete concert Vama la Arenele Romane

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețul de 149 lei (+comision) - Acces General. Copiii cu vârsta între 7-14 ani beneficiază de reducere - 49 lei (+comision).
Citește în continuare

Concerte & turnee

UNTOLD 2024: Descoperă lineup-ul complet

Cea de-a noua ediție UNTOLD se apropie cu pași repezi, iar organizatorii au anunțat lineup-ul complet. În perioada 8-11 august, festivalul își va redeschide porțile pentru fani și pentru cei peste 250 de artiști naționali și internaționali.

Publicat

pe

Concert VAMA la UNTOLD 2023
Concert VAMA la UNTOLD 2023 │ FOTO: YouTube VAMA

Cei mai mari artiști și cei mai cunoscuți DJ din lume, nume în premieră pregătite de creatorii UNTOLD, vor transforma Cluj-Arena într-un paradis al muzicii. Cu o combinație variate de genuri, artiștii de la Mainstage vor electriza atmosfera celor patru zile și patru nopți de festival: Lenny Kravitz, Sam Smith, Burna Boy, Louis Tomlinson, Tom Grennan, Milky Chance, Irina Rimes, Vama, Swedish House Mafia, Martin Garrix, Dimitri Vegas & Like Mike, Alok, Timmy Trumpet, Steve Aoki, Lost Frequencies, Purple Disco Machine, Salvatore Ganacci, Mahmut Orhan, Nicky Romero, Tujamo, Blasterjaxx, Jaxomi, Zerb, Jax Jones, DJ Bliss,  Partydul Kiss FM, Almud.

Scena Galaxy aduce patru titani ai stilului techno

Scena Galaxy, casa techno a festivalului UNTOLD, va oferi fanilor set-urile celor mai mari DJ din cultura underground: Black Coffee, Carl Cox (Hybrid Live Set), FISHER, Solomun, Stephan Bodzin, Sara Bluma, Nusha, Cezar, Prâslea, Mihigh, Priku b2b Arapu, SIT, Gordo, Deaf Jules, Mahony, Persic, Grigoré, Charlie, Peredel, Marwan Dua, Akos și brazilianul Alok cu un Special Show.

Cei mai așteptați artiști de hip hop, drum'n'bass și dubstep pe scena Alchemy

De la trap, hip-hop, drum’n’bass sau dubstep, până la genuri experimentale, scena Alchemy este pregătită pentru cei mai cunoscuți artiști naționali și internaționali: Aerozen, Alex Super Beats, Andy C, Azteca, Bad & Boujee, Calinacho, Candyboii X Solomon, Deliric X Silent Strike With Muse Orchestra, Doc, Dub Fx feat. Woodnote, Faust, Funky Drop, Grasu XXL, Guess Who,  Hvnds,  Ian,  Idk,  Jeru The Damaja, Killa Fonic, K-LU b2b Zo, Macanache, Macky Gee,  Marko Glass ft. Bvcovia,  M.G.L., Netsky, Og Eastbull,  Oscar,  Phunk B, Puya, Rava, Satoshi, Șatra B.E.N.Z., Ștefan Costea x George Pitariu, Tussin,  Vlad Flueraru, Vescan, Yny Sebi.

Scena Fortune este destinația perfectă pentru toți fanii stilului trance

Pe festivalierii care doresc să se bucure de o experiență uplifting în cadrul festivalului UNTOLD îi așteaptă Scena Fortune, alături de: Ahmed Helmy, Ahmed Romel, Airwave, Alex M.O.R.P.H., Artento Divini, Asteroid, Avao, Ben Gold, Bogdan Vix, Cold Blue, D-Block & S-Te-Fan, Daxson, Dim3nsion, Dj T.H., Exolight, Factor B, Giuseppe Ottaviani, Hel:Sløwed, Indecent Noise, John O'Callaghan, Laura Van Dam, Luke Bond, Maddix, Markus Schulz, Nifra, Nikolauss, Omar Sherif, Ontune, Paul Denton, Philippe El Sisi, Ram & Richard Durand Pres. Digital Culture, Roger Shah, Ruben De Ronde, Somna, Suncatcher, Sunny Lax, Talla 2xlc Pres. Rraw!, Tekno, The WLT, Tim Clark, Xijaro & Pitch.

Scena Daydreaming - show-uri de deep, tech și chill house

Amatorii de deep house, tech house și chill house se vor bucura de show-uri magice la scena Daydreaming, alături de: Arapu b2b Priku, Bora Uzer, Day Dreamers (Marwan Dua, Dub Fx, Woodnote), Giz, Glauco Di Mambro, Guy Gerber, Henrik Schwarz Live, Hraach Live, Igor Marijuan, Jan Blomqvist, Julian M, Maga, Marwan Dua, Mihai Popoviciu, Oceanvs Orientalis, Paax (Tulum), Powel, Rampue Live, Rhem, Rodriguez Jr. Live, Sarah Kreis, Satori, Sébastien Léger b2b Tim Green, Sarah Kreis, Seen Vybe, Shimza,  Stavroz Dj Set, Three Less One, Tooker Live, Viken Arman b2b Matthew Dekay, Vizan, Yokoo b2b Nico Stojan. 

Andreea Esca, Otrava și Laura Giurcanu pe Scena Time

Un concept imersiv unde nu există noțiunea de spațiu ori timp, scena Time este locul care te invită la o călătorie printre clepsidre și hărți stelare, este tărâmul minunilor atemporale. Anul acesta la această scenă vor ajunge: Aaron Sevilla, Adrian Eftimie & Dj Optick, Adrien b2b Imen, Alex Twin, Alexandru Demeter (Untold Creators), Alb Who b2b Du Mad, Andor Gabriel b2b Arias, Andre Rizo, Andreea Esca & Otrava, Andrew Dum, Andrew Maze b2b Belle, Chapter 47, Dj Dark & Mentol, Hvmza, Jay Ko b2b Mike Kross, John Trend, Karol Diac, Laura Giurcanu b2b 4awl, Mademoiselle Sabah, Manuel Riva b2b Dj Andi, Marius Onuc b2b Elchinsoul, Marko Di b2b Sasu, Pascal Junior, Paul Damixie b2b Moonsound, Peppe Citarella, Rbor b2b Adrian Saguna, Rhum G b2b Deny, Sezer Uysal, Simone Vitullo, Vladimir.

Bobonete,  Fly Project, Shurubel la Scena Retro

Scena Retro Fantesia este locul unde viitorul face o călătorie nostalgică, dedicată fanilor care găsesc bucurie în amintiri împreună cu: Aurik & Pelin, Bobonete, Dan T & MC Zedho, DJ Cosmin Nadasan, Fly Project, Gringo, Pappa M & Mc Dylma, Pixar Stelar, Shurubel.

 Scena Tramvai - atmosferă intimă și plină de energie

Aflată în inima festivalului, Scena Tramvai oferă o platformă pentru artiști locali și internaționali. Cu o atmosferă intimă și plină de energie, această scenă atrage mii de fani care se bucură de muzică de calitate și de o experiență unică în fiecare seară alături de:  AWL, Albin Kaczka, Alex Tripon & Mc Shuthy, Andrew Ickx, Aurik & Pelin, BIPOLVR, Candino D, CDJ Cristian-Daniel, Celavi, Cristian B, Dacian T., DJ Fo-K, Dj Junior, DJ Mă-Ta, DJ Pici, Draos, Eddy Ianceu, Graziano, Kamil, Los Vagabondos, Marc Rayen, Mircea Ivan, NRB b2b BRN, Puri, Serginio & Lucas, Simea, Underr, Villain, Yoyo.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Calum Scott, Editors, Faithless urcă pe scena CODRU Festival 2024

Calum Scott, Editors și Faithless sunt cei mai noi artiști care completează lineup-ul CODRU Festival, eveniment ce va avea loc între 30 august și 1 septembrie la Timișoara. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Tom Smith în concertul Editors de la București pe 19 august 2023
Tom Smith în concertul Editors de la București pe 19 august 2023 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

CODRU, festivalul care plantează, aduce la Timișoara și anul acesta trei zile de muzică, artă și sustenabilitate. Ediția de anul acesta vine cu o altă surpriză pentru fani - CODRU Festival se mută din Pădurea Bistra în inima Timișoarei, în Parcul Central din oraș. Aflat la cea de-a patra ediție, CODRU a fost inclus de două ori în top 10 festivaluri din Europa la categoria Best Medium Festival în cadrul European Festival Awards. Peste 100.000 de persoane sunt așteptate la Timișoara între 30 august și 1 septembrie.

Concept nou la CODRU Festival 2024

Festivalul CODRU revine în 2024 cu surprize pentru fanii festivalului. Despre vorba de un nou concept de festival, care aduce farmecul naturii în centrul orașului. Conceptul creativ de anul acesta promite să aducă "Inima CODRULUI în inima orașului". Ediția de anul acesta, care va avea loc la kilometrul 0 al Timișoarei, în Parcul Central, pregătește multe activități pentru întreaga familie.

Ce artiști internaționali vin la CODRU Festival?

Ca în fiecare an, CODRU promite să fie o experiență multiculturală vibrantă. Programul va cuprinde două scene principale, concerte live, DJ set-uri, instalații artistice (land art), performance-uri și zone special amenajate pentru copii. Organizatorii au pregătit anul acesta o selecție a unora dintre cei mai îndrăgiți artiști de renume internațional din diferite genuri muzicale. Calum Scott revine în România, alături de Editors, Faithless, Patrice și Wilkinson.

Ce artiști români vin la CODRU Festival?

Încă de la început, festivalul CODRU și-a dorit să promoveze artiștii autohtoni. Pe lângă trupe deja consacrate, CODRU a lăsat scena deschisă și pentru artiștii locali. Lineup-ul internațional este completat de o serie de artiști îndrăgiți de la noi precum Vița de Vie, Vama, Erika Isac, Ian, Nane, Nouă Unșpe, Oscar, Puya, Rava care vor electriza atmosfera în cele trei zile de festival.

Bilete CODRU Festival 2024

  • Abonamentele pentru CODRU Festival 2024 sunt disponibile online, la prețul de 281,75 lei, în perioada earlybird. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending