Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

A opta gală "Te Cunosc de Undeva" ne-a prins emoţional între Edith Piaf şi Prince

Sâmbătă, pe 25 iunie 2022, Antena 1 a difuzat a opta gală "Te Cunosc de Undeva", sezonul 17. Am avut transformări complexe în Prince, Edith Piaf şi evident şi Elvis Presley. De această dată nu au câştigat lacrimile, ci atitudinea suavă şi de rockstar, a doi super artişti, foşti componenţi LaLa Band. Cele mai tari momente ale serii se văd mai jos.

Publicat

pe

Te Cunosc de Undeva Gala 8 Sezonul 17
Te Cunosc de Undeva Gala 8 Sezonul 17 │ FOTO: Antena 1

A opta ediţie a show-ului "Te Cunosc de Undeva" a fost lider de audienţă la nivel urban şi naţional, cu cota de piaţă de 20.1%. E un moment important, ultimul episod înainte de semifinală, un episod spectaculos, cu emoţii vizibile. Surorile Odagiu au spart gheaţa şi au ridicat lumea la dans cu "Umbrella", piesa Rihannei, care a primit deja zeci de coveruri din toate genurile. Diferenţa e că noi am primit o reinterpretare a băieţilor de la The Baseball, ceva mai funky şi lounge, cu elemente de rock 'n roll.

Emi şi Cuza au avut poate cea mai grea provocare, să interpreteze piesa "Human" a lui Rag'n'Bone Man, un personaj atipic, nu foarte expresiv, greu de imitat. Ce e drept prestaţia artiştilor a fost mai degrabă statică, matură, conţinută şi nu exteriorizată.

Bonnie Tyler a urcat apoi pe scenă, sub forma duo-ului Maria Buză şi Paula Chirilă, cu "Holding Out for a Hero". Amintirile multora au plecat mai degrabă spre scenă legendară din "Shrek" decât spre originalul din epoca glam.

Shawn Mendes şi Camila, pardon Anisia Gafton şi Ionuţ Rusu au surprins perfect energia originalului, cu mult romantism. Pentru doi artişti de standup, au făcut o treabă foarte bună, inclusiv vocal.

Au urmat Ilona Brezoianu şi Florin Ristei, care ne-au ridicat la un square dance, prin piesa "Man! I Feel Like a Woman" semnată Shanya Twain. Cu un twist totuşi: Florin devenise Harry Styles dintr-un motiv sau altul.

Şi pentru că tot a apărut noul film biografic despre Elvis, Romică Tociu şi Carmen Chindriş l-au dus pe scenă pe "Rege", cu piesa "Suspicious Minds". A fost o alegere destul de light, mai soft, din partea a doua a carierei legendei din Memphis. Carmen a fost o surpriză plăcută la nivel vocal.

Cei din urmă au fost totuşi cei dintâi: Alexia Ţalavutis şi Dima Trofim au şocat prin intepretarea lui Prince, în piesa "Kiss". S-a dansat la bustul gol şi atitudinea de rockstar a fost din plin. Ei au câştigat de altfel acest episod.

Seara s-a încheiat cu lacrimi, odată cu transformarea în Edith Piaf a lui Zarug şi Jazzy Jo. Dicţia a fost perfectă, iar machiajul a fost 1 la 1 cu al lui Edith. Am văzut şi secvenţe din interpretarea artistei pentru comparaţie.

După opt transformări spectaculoase, a venit momentul juraţilor să puncteze concurenții. Cea mai bună transformare a serii a câștigat detașat, atât jurații cât și concurenții considerând că Alexia și Dima merită să câştige. Cu câte două gale câştigate, Alexia şi Dima şi Emi şi Cuza sunt cei care vor debuta cu un duel în semifinala difuzată sâmbăta viitoare, de la 20:00, la Antena 1, pentru că la finalul duelului să se decidă primul cuplu care va intra în marea finală, care aduce un jurat nou.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Concerte & turnee

A apărut un nou "festival": Neversea Nights 2026 - Vezi programul

În perioada 4 iulie - 15 august, fiecare weekend aduce muzică live la Neversea Nights 2026. Artiști români îndrăgiți de public, precum Cargo, Vița de Vie, Mira, Vunk și Andrei Bănuță urcă pe scena de la Neversea Beach. Programul concertelor a fost dezvăluit de organizatori.

Publicat

pe

Plaja Neversea Beach
Plaja Neversea Beach

Vara aceasta, scena de la Neversea Beach aduce pe nisip artiști populari, muzică live, apusuri spectaculoase și nopți care se trăiesc aproape de mare. Zdob și Zdub, Damian Brothers, Acoustic Boyz, Cargo, Florin Ristei, Orchestra Simfonică Vivaldi Rocks, Lupii lui Calancea, VUNK, The Motans, Irina Rimes și mulți alții pregătesc un sezon complet de experiențe live.

Neversea Nights 2026 se desfășoară în perioada 4 iulie - 15 august, weekend de weekend publicul având ocazia de a asista la câte 2 sau 3 concerte live. Programul concertelor este disponibil mai jos.

Programul concertelor la Neversea Nights 2026:

  • Zdob și Zdub (Sâmbătă, 4 iulie)
  • Damian Brothers (Vineri, 10 iulie)
  • Acoustic Boyz (Sâmbătă, 11 iulie)
  • Cargo (Duminică, 12 iulie)
  • Florin Ristei (Vineri, 17 iulie)
  • Orchestra Simfonică Vivaldi Rocks (Sâmbătă, 18 iulie)
  • Lupii lui Calancea (Vineri, 24 iulie)
  • Trupa lui Smoothie (Sâmbătă, 25 iulie)
  • Vița de Vie Acu2tic (Duminică, 26 iulie)
  • Mira (Vineri, 31 iulie)
  • Ștefan Știucă (Sâmbătă, 1 august)
  • Vunk (Duminică, 2 august)
  • Andrei Bănuță (Vineri, 7 august)
  • Mihai Mărgineanu (Duminică, 9 august)
  • The Motans (Vineri, 14 august)
  • Irina Rimes (Duminică, 15 august)

Transport gratuit la Neversea Beach

Organizatorii Neversea Nights pun la dispoziția publicului mijloace de transport gratuite:

"Ajungi în parcarea Modern, ne suni de la pick-up point, iar noi te aducem direct pe plajă cu mașinuțele Neversea Beach. Pick-up point: 0723 034 341."

Bilete la Neversea Nights 2026

  • Prețurile biletelor vor fi dezvăluite în curând. Biletele vor fi puse în vânzare online.

Neversea Kapital a fost reprogramat în 2027

Cea de-a doua ediție Kapital Festival, ce ar fi trebuit să aibă loc în perioada 3 - 5 iulie la Arena Națională, a fost anulată.  Potrivit organizatorilor, "din cauza unui cumul complex de factori externi, (festivalul) se reprogramează pentru 2027". Organizatorii promit că ediția din 2027va fi spectaculoasă și va continua povestea începută în 2025.

Kapital Festival a fost gândit ca primul eveniment de anvergură organizat de UNTOLD Universe în capitala României. La prima ediție, din lineup au făcut parte artiști renumiți ai genului EDM și tehno, precum Axwell, Paul Kalkbrenner, Alok, Salvatore Ganacci,

Citește în continuare

Muzică nouă

Trăim în "Plastic"? Află ce crede Florin Ristei urmărindu-i videoclipul

Trăim vremuri ciudate, observă Florin Ristei. Vremuri în care perfecțiunea este confundată cu șabloane din "Plastic". Dar fericirea poate și ea să fie plastifiată, sau e nevoie de ceva mai mult? Noua piesă a artistului ridică niște întrebări pentru noi toți, iar videoclipul surprinde foarte bine senzația unui trai superficial și finalmente trist.

Publicat

pe

Imagine din videoclipul lui Florin Ristei, "Plastic"
Imagine din videoclipul lui Florin Ristei, "Plastic" │ FOTO: Captură YouTube

Când Aqua lansa în anii '90 piesa "Barbie Girl" și ne spunea că "Life in plastic is fantastic", nu era departe de realitate. Așa era atunci la Hollywood, chiar dacă piesa a fost considerată inofensivă și hazlie și mai puțin văzută ca un pamflet, deși probabil așa a fost gândită. Ani mai târziu, valul de plastic a ajuns și la noi. Fantastic, pentru unii, după cum observă și Florin Ristei. Deja face parte din cotidian să camuflezi totul într-un adevăr plăcut privirii obișnuite cu plastic. Dar ce se întâmplă când nu mai e fantastic? Mai rămâne ceva din viața fără plastic? Aceasta este una dintre întrebările artistului, care pare că și-ar dori să avem ceva mai multă umanitate.

"Zâmbești în ecran, dar zâmbetu-i filtru

Buzele ca balonul, umflate un mililitru

Forme din vitrină și privire de "sireni"

Poze din Maldive, pe terasa din Berceni

Genți cu logo mare, toate la reduceri.

Hashtag fără machiaj, cu trei straturi pe piele

Comentarii cu inimă, dolari, totul e lux,

Toți par milionari, dar cardul nu-i pe plus,

Totul e făcut din plastic - și tu, și eu, același plastic

De la buze până la hituri clasice

Râdem, plângem, e tragic", spune Florin Ristei în versurile noii sale piese.

Muzica, textul și producția piesei "Plastic" sunt semnate de Florin Ristei. Videoclipul este realizat de Drago Dumi.

VIDEOCLIP: Florin Ristei - "Plastic"

Personalitatea energică și talentul muzical sunt cele două ingrediente care l-au propulsat pe Florin Ristei în atenția publicului. Artistul și-a început cariera la începutul anilor 2000, ca membru al trupei Amicii, iar piesa care l-a consacrat este "Dana". Câștigarea competiției de talente X Factor Romania i-a adus și mai multă popularitate, iar cariera lui Florin se bucură de succes, numeroase lansări muzicale și concerte pe multe scene din țară. Printre cele mai noi piese create de artist menționăm "Înainte de timp", "Fără Sunete" sau "Mândria".

Citește în continuare

Muzică nouă

Andreea Bălan celebrează nunta alături de Victor Cornea cu piesa "Nopți albe" - VIDEO

Andreea Bălan lansează "Nopți albe", o piesă dedicată iubirii autentice, care surprinde nu doar o poveste universală, ci chiar propria experiență de dragoste trăită alături de tenismenul Victor Cornea. Cei doi s-au căsătorit religios duminică, 10 mai, pe malul lacului Buftea.

Publicat

pe

Andreea Bălan și Victor Cornea în videoclipul piesei "Nopți Albe"
Andreea Bălan și Victor Cornea în videoclipul piesei "Nopți Albe" │ FOTO: captură YouTube

Prin lansarea piesei "Nopți albe", Andreea Bălan oferă publicului mai mult decât un single nou; dezvăluie o poveste reală, transpusă în versuri și imagini, care vorbește despre emoție, destin și iubirea pe care cu toții o căutăm. Videoclipul oficial combină imagini filmate special pentru această piesă cu momente reale din noaptea nunții artistei cu Victor Cornea, ceea ce îl face cu atât mai personal. Cadrele de la nuntă apar ca niște fragmente autentice din povestea lor și dau clipului o emoție sinceră, care se simte, nu doar se vede.

În același timp, clipul merge pe ideea celor două lumi care îi definesc: pe de o parte, universul Andreei, elegant și artistic, iar pe de altă parte, lumea lui Victor, surprinsă pe terenul de tenis. Împreună, toate aceste imagini conturează simbolic parcursul lor ca și cuplu, două lumi diferite care se întâlnesc, se echilibrează și devin una.

"<<Nopți albe>> celebrează iubirea și faptul că în viață cel mai frumos este să iubești și să fii iubit. Este o piesă specială, pe care se poate dansa valsul mirilor. Și eu, în noaptea nunții, am decis să dansez cu Victor pe această piesă și sper ca mulți dintre voi, cei îndrăgostiți, să vă regăsiți în ea. Versurile spun exact cum ne-am cunoscut într-o lună de mai și cum, pas cu pas, ne-am găsit unul pe celălalt", a declarat Andreea Bălan.

Andreea și Victor și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu pe 10 mai, apoi au celebrat fericitul eveniment alături de familie și prieteni pe malul lacului Buftea. Petrecerea a reunit aproximativ 250 de invitați și s-a desfășurat într-o locație exclusivistă, iar mireasa a schimbat patru ținute. În urmă cu câteva săptămâni, cei doi s-au căsătorit civil în cadrul unei ceremonii intime.

Andreea Bălan și Victor Cornea formează un cuplu din 2023, totul începând cu un schimb de mesaje pe Instagram. Artista a confirmat relația pe 23 iunie, de ziua ei de naștere. S-au logodit la sfârșitul lui 2024 într-un avion care se deplasa spre Laponia, țara lui Moș Crăciun. Victor a îngenuncheat și i-a oferit inelul Andreei care, vizibil emoționată, l-a acceptat cu bucurie. Întregul moment a fost celebrat și de colegii de zbor care au aplaudat, ovaționat și filmat cererea în căsătorie.

VIDEOCLIP: Andreea Bălan - Nopți albe

Citește în continuare

Trending