Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Concerte & turnee

Organizatorii UNTOLD se așteaptă la un număr record de participanți la ediția din 2022

UNTOLD 2022, prima ediție post-pandemie a festivalului, va aduce la Cluj zeci de mii de fani din întreaga lume. Organizatorii se așteaptă la un număr record de participanți, mai mare chiar decât cel înregistrat la ediția aniversară din 2019.

Publicat

pe

David Guetta Concert UNTOLD 2021
David Guetta Concert UNTOLD 2021 │ FOTO: Foto PR

Mai sunt mai puțin de trei luni până se vor deschide din nou porțile unuia dintre cele mai mari festivaluri din lume, UNTOLD. Organizatorii festivalului lucrează intens pentru pregătirea celei de-a șaptea ediții, care va avea loc între 4 și 7 august.

Pentru o organizare impecabilă, ca în fiecare an, organizatorii UNTOLD au avut astăzi, 10 mai, o întâlnire de lucru, găzduită de Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj, la care au participat autoritățile locale și naționale implicate în buna desfășurare a evenimentului. La ședință au fost prezenți reprezentanți ai Jandarmeriei Române, ai Prefecturii județului Cluj, Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, ai Oficiului Român pentru Imigrări, Poliției de Frontieră Cluj-Napoca și ai Primăriei Cluj-Napoca.

Edy Chereji: "În acest an, pentru că nu mai sunt restricții, ne așteptăm să depășim recordurile pe care le-am stabilit în 2019"

Organizatorii spun că în această vară așteaptă un număr record de participanți, ca la ediția aniversară din 2019, când 372.000 de oameni au pășit în tărâmul UNTOLD în cele 4 zile și 4 nopți de festival.

"E o bucurie mare că suntem într-o situație atât de mult așteptată, aceea de a face festivalurile fără restricții.

E adevărat, încă din 2021 am făcut o ediție care a însemnat o oarecare speranță și a fost printre puținele festivaluri din întreaga lume care s-au întâmplat în 2021. E adevărat și că a fost poate cea mai emoționantă ediție de până acum, oamenii chiar au fost dornici să se revadă, am văzut cei mai mulți oameni plângând atunci când intrau în festival.

Ne vor rămâne pentru totdeauna în minte acele momente, dar sperăm să nu mai avem parte de asemenea situații. În acest an, pentru că nu mai sunt restricții, ne așteptăm să depășim recordurile pe care le-am stabilit în 2019", a declarat Edy Chereji, directorul de comunicare UNTOLD, pentru Cultură la dubă.

Lineup-ul UNTOLD 2022

Ediția 2022 va fi una memorabilă și emoționantă, la care vor veni artiști în premieră în România, precum și artiști dornici să revină la unul dintre festivalurile lor preferate. Above & Beyond, Alok, Anne-Marie, David Guetta, Don Diablo, G-Eazy, Hardwell, Kygo, Lost Frequencies, Major Lazer Soundsystem, Morten, Oliver Heldens, Paul Kalkbrenner Live, Steve Aoki, Tujamo și Vini Vici fac parte din lineup-ul primei ediții post-pandemie.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri joi, 4 august 2022

UNTOLD 2022

Loc
Cluj Arena
Comentează

Concerte & turnee

Scena principală de la Tomorrowland 2025 a luat foc; Se mai ține festivalul?

Cu doar două zile înainte de deschiderea oficială a celui mai cunoscut festival de muzică electronică din lume, Tomorrowland, un incendiu de proporții a distrus aproape complet scena principală a evenimentului din Boom, Belgia. Incidentul a avut loc miercuri, 16 iulie, iar flăcările uriașe au fost surprinse de localnici și angajați ai festivalului, fiind urmate de nori groși de fum și explozii, posibil cauzate de testele pirotehnice desfășurate în acel moment. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, potrivit unui comunicat oficial al organizatorilor.

Publicat

pe

│ FOTO: PopCrave x.com

La momentul izbucnirii incendiului de la Tomorrowland, pe terenul festivalului nu se aflau participanți, ci aproximativ 1.000 de angajați și tehnicieni, care au fost evacuați în siguranță. Serviciile de intervenție au acționat rapid, dar pagubele sunt semnificative. Potrivit postului public belgian VRT, peste 75% din scenă a fost afectată.

Poliția a emis un avertisment pentru locuitorii din zonă să evite fumul și să permită accesul echipelor de intervenție. De asemenea, a fost deschisă o anchetă pentru a stabili cauza exactă a incendiului, însă primele informații indică un incident accidental.

În ciuda dezastrului, Tomorrowland 2025 va avea loc conform programului, au confirmat organizatorii într-un mesaj publicat pe rețelele sociale. Zona DreamVille, unde sunt cazați mii de participanți, se va deschide joi, 17 iulie, conform planificării, iar activitățile din Bruxelles și Antwerp (parte din pachetul Global Journey) nu sunt afectate. Organizatorii spun că sunt „concentrați pe găsirea unor soluții pentru weekendul festivalului” și vor reveni cu detalii privind reconfigurarea scenelor.

Evenimentul din acest an ar fi marcat a 19-a ediție a festivalului, cu tema „The World of Orbyz”, o lume imaginară acoperită de gheață și zăpadă, în care scena principală reprezenta un castel fantastic cu un leu uriaș în centru. Artiști de renume mondial sunt programați să performeze în fața a sute de mii de fani, printre care David Guetta, Armin van Buuren, Martin Garrix, Charlotte de Witte, Alok, Swedish House Mafia, Amelie Lens și Hardwell.

Aceștia vor urma să cânte pe cele 16 scene ale festivalului, două dintre ele fiind scena principală și Freedom Stage, care acum va prelua o parte din program.

Festivalul va rula in două weekenduri consecutive: între 18–20 iulie și 25–27 iulie, iar organizatorii estimează participarea a peste 400.000 de oameni din întreaga lume. În acest context, refacerea scenei principale în doar două zile pare puțin probabilă, ceea ce înseamnă că unele prestații vor fi mutate sau reconfigurate pe alte scene. Autoritățile locale, inclusiv primarul orașului Boom, și-au anulat concediile pentru a gestiona situația și pentru a garanta că siguranța publicului nu va fi compromisă.

Sursa foto

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending