Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Ascultă noua piesă Direcția 5, "Un adăpost" - AUDIO

Direcția 5 pregătește lansarea unui nou album, până atunci dezvăluind publicului o baladă pop-rock intitulată "Un adăpost". Melodia este acompaniată de un video cu versuri.

Publicat

pe

Direcția 5, concert special 17 noeimbrie
Direcția 5, concert special 17 noeimbrie │ FOTO: Captură YouTube

Piesa "Un adăpost" este compusă de Marian Ionescu, versurile fiind semnate de Dinu Olărașu. Melodia va fi inclusă pe viitorul album Direcția 5, "Minimal", pe care trupa îl va lansa pe 21 mai. Piese noi de pe acest album vor fi prezentate publicului în cadrul unui concert la Sala Palatului, ce va cuprinde în setlist și hiturile formației.

"Ne propunem să aducem cântecele noastre din perioada 1991 - 2022 și câteva cântece de pe noul nostru album "Minimal", pe care îl lansăm pe 21 mai 2022 la Sala Palatului. Va fi o premieră pentru publicul din București. Așteptăm cu mare emoție reîntâlnirea cu voi și ne bucurăm că putem fi aici", a transmis formația.

Lyric Video: Direcția 5 - "Un adăpost"

Cu mii de concerte la activ, Direcţia 5 este o prezenţă consecventă şi foarte iubită pe scenele din România. Trupa a lansat primul album din carieră în 1991, iar, de atunci, în fiecare an a lansat câte un material discografic ce îi poartă amprenta. Background-ul muzical colosal face ca trupa să fie recunoscută și apreciată chiar și peste hotare, lansând peste 20 de albume și peste 400 de piese, printre care și colaborări cu nume de referință din muzica românească – Lidia Buble, Delia, Andra, Nicoleta Nucă, Loredana Groza și Paula Seling.

În luna aprilie a anului trecut, trupa a lansat "Am să te am", un single romantic, plin de sensibilitate, iar în septembrie a lansat "E un ecou", o piesă emoționantă, despre agitația și constrângerile vieții cotidiene, însoțită de un videoclip filmat pe străzile din București.

Direcția 5 a spus şi continuă să spună, nenumărate poveşti de viaţă şi iubire, prin versurile sale și prin interpretările live de excepție. În luna noiembrie, trupa a susținut un concert la Teatrul de pe Lipscani, în Sala Rapsodia, iar întregul show a fost transmis online. Îl puteți urmări aici.

Concerte & turnee

Direcția 5, Șuie Paparude, Andia cântă la West Side Christmas Market - PROGRAM

Concertele se țin lanț pe scena West Side Christmas Market, Târgul de Crăciun organizat de UNTOLD UNIVERSE în Parcul Drumul Taberei. Direcția 5, Andia, Alexandra Ungureanu și Șuie Paparude sunt câțiva dintre artiștii care vor urca pe scenă săptămâna aceasta.

Publicat

pe

Concert Directia 5 la Sala Palatului pe 7 martie 2017

Săptămâna aceasta, târgul de Crăciun West Side Christmas Market propune șapte zile de spectacole. Concertele se vor desfășura în fiecare zi, începând cu ora 19:30. Intrarea este gratuită.

"Perioada sărbătorilor este una dintre cele mai speciale din an. Este un moment în care putem să ne apropiem mai mult, să fim mai atenți și mai sensibili unii față de ceilalți. Vă așteptăm cu inimile deschise, pe 13 decembrie, la West Side Christmas Market să cântăm și să petrecem împreună o seară magică de iarnă", a declarat Marian Ionescu, liderul trupei Direcția 5.

Direcția 5 a cucerit inimile a milioane de fani cu melodiile sale și a lansat până în prezent peste 20 de albume.

Pe 14 decembrie, Andia va concerta la Târgul de Crăciun din Drumul Taberei. Artista, cu o prezență constantă în topurile radiourilor românești, a câștigat în 2022 distincția "Cel mai bun cântec pop", în cadrul Romanian Music Awards, pentru piesa "Sfârșitul lumii".

Pe 15 decembrie, Alexandra Ungureanu va aduce emoția sărbătorilor de iarnă cu piesele sale care i-au adus celebritatea, iar pentru iubitorii de muzică electronică, pe 16 decembrie, Șuie Paparude va susține un concert plin de energie.

Program muzical West Side Christmas Market (11-17 decembrie 2023)

  • Pixar Stelar - luni, 11 decembrie
  • DJ Jiji - marți, 12 decembrie
  • Direcția 5 - miercuri, 13 decembrie
  • Andia - joi, 14 decembrie
  • Alexandra Ungureanu - vineri, 15 decembrie
  • Șuie Paparude - sâmbătă. 16 decembrie
  • Adi Istrate - duminică, 17 decembrie

Program general West Side Christmas Market 2023

Târgul de Crăciun și caruselul, patinoarul, trenulețul, roata sau atelierele pentru copii care se vor desfășura în Căsuța Lui Moș Crăciun și în Atelierul Spiridușilor vor rămâne deschise până pe 27 decembrie 2023. West Side Christmas Market va funcționa conform programului:

  • Luni - Vineri - 12:30-22:30
  • Sâmbătă - Duminică - 11:00-22:30
Citește în continuare

Trending