Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Charlize Theron devine Clea, un supererou Marvel - FOTO

Universul Cinematic Marvel îi urează bun venit lui Charlize Theron și personajului său - Clea. Actrița a confirmat pe pagina sa de Instagram rolul acestui intrigant supererou. Detalii și foto în articol.

Publicat

pe

Charlize Theron la Kimmy Kimmel Live
Charlize Theron la Kimmy Kimmel Live │ FOTO: captură YouTube / Jimmy Kimmel Live

SPOILER ALERT pentru cei care nu au văzut încă "Doctor Strange in the Multiverse of Madness"!

La câteva zile după debutul filmului "Doctor Strange in the Multiverse of Madness", Charlize Theron a postat pe Instagram prima imagine oficială în rolul lui Clea. Personajul a fost prezentat la finalului peliculei "Doctor Strange in the Multiverse of Madness", în secvențele de end credits. Zvonuri că Charlize Theron o va interpreta pe Clea au tot circulat pe internet în ultimele săptămâni, iar acum actrița a confirmat că devine parte a Universului Marvel.

În film, Charlize Theron apare în costum de vrăjitoare în timp ce Stephen Strange (Benedict Cumberbatch) merge pe stradă. Ea îi spune că deplasările lui în multivers (prezentate în recentul film "Doctor Strange") au provocat complicații între universuri. Astfel, după ce a fracturat realitatea pentru a dezvălui un portal către Dimensiunea Întunecată (casa lui Clea), ea îi cere lui Strange să o ajute să repare daunele. Doctor Strange acceptă propunerea.

În benzile desenate Marvel, Clea este o vrăjitoare cu o genealogie ce se extinde până la Dormammu, stăpânul Dimensiunii Întunecate care s-a confruntat cu Strange în timpul peliculei "Doctor Strange" din 2016. În cele din urmă, Clea și Strange se căsătoresc, dar Clea trebuie să facă "naveta" între Dimensiunea Întunecată și realitatea lui Strange, lucru care pune o oarecare presiune asupra relației lor.

În acest moment, Marvel nu a oferit mai multe detalii despre evoluția acestui personaj. Însă, având în vedere indiciile oferite de scena end credits, este de așteptat ca Theron și Cumberbatch să fie (amândoi) protagoniștii viitorul film "Doctor Strange". Mai mult, notorietatea actriței poate fi o mărturie că prezența lui Clea în Universul Marvel ar putea fi de lungă durată.

FOTO: Charlize Theron o interpretează pe Clea

 

Comentează

Trending