Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Will Smith are interdicţie la Oscaruri timp de 10 ani

La două săptămâni după incidentul de la Premiile Oscar, când Will Smith l-a pălmuit pe Chris Rock, încep să apară şi consecinţele. Academia Americană de Film a anunţat că Will Smith va primi o interdicţie de 10 ani la Oscaruri.

Publicat

pe

Will Smith la Premiile Oscar 2022
Will Smith la Premiile Oscar 2022 │ FOTO: Captură YouTube

Actorul din "Men In Black" şi "Wild Wild West" nu mai are voie să participe la Premiile Oscar în următorii 10 ani. Totul din cauza palmei date de starul din "Fresh Prince of Bel Air" comediantului Chris Rock, după o glumă la adresa soţiei lui Will Smith. Se discuta la un moment dat chiar despre retragerea trofeului primit pentru prestaţia din filmul "King Richard", dar această decizie fără precedent a fost considerată excesivă. Will Smith nu mai poate participa la Oscaruri nici fizic şi nici virtual, dar nici la alte evenimente conexe cu Academia de Film.

Will Smith îşi anunţa retragerea din Academie la începutul lunii aprilie. Actorul i-a cerut deja scuze lui Chris Rock pentru palmă, momentul care a marcat ediţia cu numărul 94 a Oscarurilor. Între timp Netflix a pus în standby un film de acţiune cu Will Smith ("Fast and Loose"), iar proiectul "Bad Boys 4" a fost blocat de Sony Pictures. Apple TV+ a refuzat să comenteze pe seama unei producţii noi despre sclavie, în care Will Smith are rol important şi care trebuia să vină în 2022.

Între timp actriţa Jada Pinkett Smith, cea pe seama căruia a glumit Chris Rock şi soţia lui Will Smith a declarat că gestul de pălmuire a fost unul exagerat şi că nu avea nevoie să fie protejată astfel.

Actriţa are o căsnicie deschisă cu Will Smith, cei doi fiind căsătoriţi de 25 de ani. După momentul de la Oscar, Will Smith s-a internat într-o clinică pentru gestionarea stresului. Cei doi au avut o dispută pe Instagram pe 8 aprilie, când Will Smith a certat-o pe Jada pe un live că îl foloseşte pentru a îşi promova emisiunea Red Table Talk. În cadrul acelei emisiuni a avut loc un episod în care Jada a recunoscut că are o relaţie deschisă cu Will şi că ea a avut relaţii şi cu alte persoane pe durata căsniciei.

Comentează

Trending