Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Venitul garantat de stat pentru artişti inaugurat într-o ţară din UE: 325 euro pe săptămână

Pandemia a afectat grav domenii precum HoReCa, dar şi cel cultural şi artistic. Artiştii nu au putut concerta şi juca în piese de teatru, nu au putut pleca în turneu şi să îşi câştige pâinea, alături de echipele lor de angajaţi. Au fost puse la punct fonduri pentru a îi ajuta, dar insuficiente. Acum Guvernul irlandez a găsit o soluţie: venit minim garantat de stat pentru artişti.

Publicat

pe

Tom Odell la Arenele Romane │ FOTO: Ștefan Sandu / InfoMusic.ro

Ştim că unele ţări din UE testau aşa ceva, precum Spania sau Finlanda, dar acolo se vorbea despre venit minim garantat pentru toată populaţia. Ei bine Irlanda a pus la punct un program pilot Basic Income for Arts, care va alege la întâmplare 2000 de artişti. Ei vor primi 325 de euro pe săptămână timp de 3 ani. Programul a fost deja aprobat de Guvern pe 5 aprilie 2022. Iniţiativa costă statul irlandez 35 de milioane de euro pe an, pentru un total de 105 milioane de euro pe 3 ani.

Motivaţia acestui program vine de la oficiali: aparent însăşi noţiunea de a fi irlandez e profund legată de tradiţiile artistice ale povestitului şi muzicii. Este cea mai puternică intervenţie a statului în comunitatea creativă, amintind de Consiliul de Arte din anii 1950. E mai degrabă vorba despre a garanta un trai sigur pentru artişti, pentru ca ei să îşi urmeze menirea şi să nu fie nevoiţi să lucreze 2 joburi: cel principal şi muzica.

Dacă proiectul va avea succes, atunci el ar putea fi adoptat şi de alte ţări din UE, la fel ca săptămâna lucrătoare de 4 zile. Cei responsabili cu acest proiect subliniază că nu e vorba despre "ajutor social pentru artişti", ci mai degrabă plata pentru recunoaşterea meritelor creative şi a muncii artistice. Este amintit în proiect faptul că oamenii se sprijină pe opere de artă în momente de restrişte şi în pandemie s-a consumat o cantitate imensă de muzică, filme, cărţi, realizate de artişti.

Schema de plăţi este non competitivă şi dacă cineva este eligibil el va fi introdus într-un sistem de selecţie la întâmplare. Sumele vor fi taxabile, dar taxele vor depinde de veniturile fiecărui individ. Muzicienii pot aplica pentru fonduri începând cu data de 12 aprilie. Între timp în noiembrie 2021 un studiu din UK a arătat că 1 din 3 muzicieni au avut zero venituri vara trecută, chiar şi cu restricţii Covid ridicate.

Mai trist e că studiul a arătat şi că 22% din muzicieni doreau să renunţe la pasiunea lor.

PUBLICITATE
Comentează

AGENDA DE CONCERTE

<< mai 2022 >>
lmmjvsd
25 26 27 28 29 30 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31 1 2 3 4 5

Trending