Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Lineup-ul Electric Castle 2022 a fost completat cu artiști trap; Vezi lista noilor confirmări

Nane și Killa Fonic au fost confirmați la Electric Castle 2022, alături de alți artiști trap din România. Festivalul va avea loc în luna iulie, la Castelul Banffy din Cluj-Napoca.

Publicat

pe

Killa Fonic în videoclipul ”Doar O Bârfă”
Killa Fonic în videoclipul ”Doar O Bârfă” │ FOTO: Captură YouTube

Alături de headlinerii Twenty One Pilots, Gorillaz, Disclosure și Deftones, din lineup-ul Electric Castle 2022 vor face parte și o serie de artiști trap locali. Printre numele anunțate se numără Nane, Killa Fonic, Amuly și Bruja. Lista completă este disponibilă mai jos.

Artiștii trap confirmați la Electric Castle 2022:

  • Nane
  • Killa Fonic
  • Azteca
  • Amuly
  • Albert NBN
  • Bruja
  • Rava
  • Mobtrap
  • Tussin
  • Xeno
  • Young G
  • LU-K Beats
  • PRNY
  • Sauce
  • Ciupe

Electric Castle 2022 va avea loc în perioada 13 - 17 iulie, la Castelul Banffy din Cluj-Napoca. Cinci zile, 10 scene pregătite, peste 250 de artiști din toate zonele muzicale - a opta ediție Electric Castle readuce festivalul în formatul consacrat, dar cu multe noutăți ce așteaptă să fie descoperite. Organizatorii promit un festival extins ca suprafață și experiențe noi pentru cei 30.000 de fani care au achiziționat deja abonamente și pentru cei care decid să li se alăture.

 Bilete Electric Castle Festival 2022:

  • Premium FlexiPass - 1618,92 lei
  • Premium FlexiPass + Camping - 1770,12 lei
  • General Access FlexiPass - 700,92 lei
  • General Access Pass + Camping - 852,12 lei

Despre Electric Castle

Electric Castle este primul festival din România care a mutat muzica electronică și sunetele live ale concertelor pe scenele indoor sau în aer liber ale unui castel. Încă de la prima ediție, din 2013, festivalul a fost nominalizat în fiecare an în finala European Festival Awards la categoria “Cel mai bun festival de mărime medie”, alături de nume cu tradiție în Europa.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri miercuri, 13 iulie 2022

Electric Castle 2022

Loc
Castelul Banffy
Comentează

Muzică nouă

Vița de Vie a lansat "On And On", o colaborare cu NANE - AUDIO

Vița de Vie și NANE le prezintă ascultătorilor o colaborare muzicală neașteptată. Este vorba de piesa "On And On", disponibilă de ascultat în articol.

Publicat

pe

│ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Nu foarte mulți ar fi asociat Vița de Vie cu NANE, dar iată că artiștii au dovedit că, atâta vreme cât ai inspirație și creativitate, totul este posibil. "On And On" este o piesă distractivă, cu un ritm energic. Versurile sale spun povestea întâlnirii dintre Vița de Vie și NANE - într-un apartament la etajul 9, alături de pizza și vin, unde vecinii ar putea suna poliția.

Vița de Vie este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite formații de rock alternativ din România. Caracterizată de un amestec unic de profesionalism, sinceritate, emoție și energie, Vița de Vie este una dintre cele mai premiate trupe românești, fiind răsplătită de-a lungul carierei cu numeroase premii din partea industriei de specialitate.

Mereu în căutare de noi modalități de expresie, Vița de Vie și-a dezvoltat în decursul celor 27 de ani de existență mai multe personalități muzicale. ELECTRIC - formula de bază și epicentrul energiei recunoscute a trupei, ACUSTIC - o incursiune muzical eclectică către emoție, pe ritmuri care ajung uneori până la swing și bossa nova, făcută exclusiv prin intermediul instrumentelor naturale, ACU2TIC - varianta minimală, folk, susținută sincer în doar doua voci și două chitare, și SIMFONIC - cheia de boltă a trupei și colaborarea cu o orchestră simfonică.

Vița de Vie se pregătește pentru lansarea unui nou material discografic intitulat "Lacrimă și Fier". Prima audiție va avea loc pe 10 aprilie, în cadrul unui eveniment în Expirat.

NANE este unul din cei mai importanți rapperi din România, cu o serie impresionantă de piese din zona hip-hop, rap, trap și r&b. Pasiunea sa pentru muzică a început încă din copilărie, fiind puternic influențat de muzica rock a anilor '90, dar mai ales de melodiile lui MC HAMMER. Nane a început să aibă colaborări importante încă din 2008, însă anul cheie pentru cariera sa rămâne 2015, atunci când și-a schimbat stilul spre trap.

A lucrat cu artiști renumiți din România, atât din zona pop, cât și din cea urbană. Stilul său muzical se caracterizează prin versuri inteligente, flow distinctiv și abilitatea de a transmite emoție prin muzică, de aceea, lansările sale au succes imediat, cucerind fanii de pe platformele de streaming și nu numai.

AUDIO: Vița de Vie feat. NANE - On And On

Citește în continuare

Concerte & turnee

Află lineup-ul complet al festivalului Massif 2024

Festivalul Massif se pregătește de o nouă ediție de neratat pentru iubitorii de muzică și activități montane. Organizatorii au completat lineup-ul și te invităm să-l afli și tu în articol.

Publicat

pe

Poze Massif 2023 in Poiana Brasov

În Poiana Brașov, în perioada 14-17 martie, fanii se vor bucura de cele mai tari petreceri alături de artiștii prezenți în festival pe scena principală, G.O.A.T. (Greatest Of All Time), Massif x Nuba VIP Afterparty, George Music Hideout și la apres-ski-urile partenere, Nuba Chalet Stage și Yager Chalet Stage.

Mainstage

Mahmut Orhan, Claptone, maestrul afro-tech Shimza, unul dintre cei mai frumoși nebuni ai scenei electronice, GORDO, la care se adaugă producătorul deep house, Grigoré, sunt artiștii care vor ajunge la scena principală Massif, în cele patru zile de festival, alături de Dirty Nano, Mahony, HVMZA, Valeron, Sezer Uysal, Adrian Șaguna, Arias, Dark & Menthol, Day Dreamers (Marwan Dua, Dub Fx, Woodnote), Akos.

G.O.A.T. Stage

Chase & Status, Netsky, Wilkinson, Dub FX feat. Woodnote, Villain, DWLS, HVNDS, Grasu XXL, Șuie Paparude, CTC, Puya, Aurik & Pelin, 4AWL, Andi Moisescu, The Hollygood Gang, Killa Fonic, Deliric x Silent Strike, Cucugram b2b Deny, Memphis and Blocksberg, Pappa M & Mc Dylma și Hip-Hop Takeovers vor genera euforie la scena G.O.A.T.

Iubitorii de drum and bass și dubstep au toate motivele să-vină la Massif. Anul acesta, în Poiana Brașov, vor ajunge Saul Milton și Will Kennard, membrii legendarului proiect Chase & Status.

Scenele Massif x Nuba VIP Afterparty și La Yager Chalet

Scena Massif x Nuba VIP Afterparty asigură distracția de seară cu The Hollygood Gang, Deny, Poltom, Grigoré și Dirty Nano.

Cele mai cunoscute apres-ski-uri din România vor găzdui petreceri unice pentru fanii festivalului Massif, pe timp de zi. La Yager Chalet Stage fanii vor petrece alături de 4AWL, Adrian Șaguna, Andi Moisescu, Andrew Maze, Deny, Fogoros & Modoi, HVMZA, Just Eddie & Norris Gabriel, Marinesc Who, MC Răzvan Stroe, Paul Damixie, Rux, Poltom, Sezer Uysal și Shaun Warner.

Ce artiști români cântă la Massif 2024

Cele mai cunoscute nume din muzica românească Killa Fonic, Puya, CTC, Deliric x Silent Strike, Dirty Nano, Grasu XXL, HVNDS, Șuie Paparude, alături de artiști consacrați din dubstep, grime, trap, hip-hop și dance, vor ajunge în luna martie în Poiana Brașov pentru cea de-a doua experiență Massif.

Organizatorii promit o producție care va duce entertainment-ul de iarnă din România la un alt nivel, iar festivalul Massif va transforma, pentru al doilea an la rând, stațiunea Poiana Brașov în cea mai dorită și căutată destinație montană de către tinerii din Europa.

Prețuri bilete Massif 2024

  • Abonamentele și biletele de o zi pentru ediția din acest an a festivalului Massif se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 39 de euro + taxe. Pentru mai multe detalii, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Concerte & turnee

Claptone și Killa Fonic urcă pe scena festivalului Massif 2024

Claptone, unul dintre cei mai apreciați DJi din zona muzicii house și tech house, vine pentru prima dată la festivalul Massif. Evenimentul are loc în perioada 14-17 martie la Poiana Brașov.

Publicat

pe

Claptone la Massif 2024
Claptone la Massif 2024 │ FOTO: Massif

Germanul Claptone este unul dintre headlinerii celei de-a doua ediții a festivalului Massif. DJ-ul și producătorul a captivat inimile ascultătorilor prin piesele sale house și tech house, iar aparițiile lui live sunt îmbrăcate în mister, fiind mereu protejat de celebra mască aurie.

Killa Fonic se alătură lineup-ului Massif 2024

Creativitatea artistică și stilul lui inconfundabil îl fac pe Killa Fonic un trapper unic în România. Killa și-a început cariera muzicală în proiectul Șatra B.E.N.Z., iar în 2019 a început cariera solo. A colaborat cu nume sonore din industria muzicală românească, iar piesele sale s-au bucurat de un succes răsunător pe plan local, dar și internațional.

La cea de-a doua ediție a festivalului Massif, fanii se vor bucura alături de Chase & Status, Mahmut Orhan, Netsky, Shimza, GORDO, Valeron, Wilkinson, Dub FX feat. Woodnote și Grigoré. Artiști apreciați la nivel național completează lineup-ul, precum Puya, CTC, Deliric x Silent Strike, Dirty Nano, Grasu XXL, HVNDS, Șuie Paparude și The Hollygood Gang.

Abonamente disponibile pentru Massif 2024

  • Cei care doresc să trăiască cea mai intensă experiență de la munte și să descopere ce înseamnă lumea sălbatică a celui mai nou festival montan din Europa pot achiziționa de azi pachetele cu abonamente VIP, disponibile online. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending