Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

În contextul războiului din Ucraina, John Legend lansează piesa "Free" - AUDIO

Într-un an în care John Legend nu a fost nominalizat la un premiu Grammy, câștigătorul EGOT (Emmy, Grammy, Oscar și Tony) și-a făcut simțită prezența la ediția din 2022 a galei interpretând noua sa melodie "Free". Piesa a fost cântată în premieră la ceremonia premiilor Grammy 2022, versurile fiind inspirate de războiul din Ucraina.

Publicat

pe

John Legend
John Legend │ FOTO: Universal Music

John Legend a onorat Ucraina cu spectacolul său live, apărând pe scenă la pian, imediat după declarația făcută de președintele Volodymyr Zelensky. Artistul a interpretat emoționanta piesă "Free", pe care a lansat-o chiar duminică, în cadrul galei Grammy 2022, alături de cântăreața ucraineană Mika Newtown și poetul Lyuba Yakimchuk.

Președintele Ucrainei a folosit prilejul apariției sale video în cadrul galei Grammy pentru a încerca să combată propaganda rusească, potrivit căreia războiul declanșat de ruși în țara sa ar fi doar "o operațiune specială".

"Războiul - ce poate fi într-o mai mare contradicție cu muzica? (..) Ne apărăm libertatea. De a trăi. De a iubi. De a auzi. În țara noastră, ne luptăm cu Rusia, care lasă în urmă o tăcere oribilă cu bombele ei. Tăcerea morții. Umpleți această tăcere cu muzica voastră! Umpleți-o astăzi. Pentru a spune povestea noastră. Pentru a spune adevărul despre război", a declarat Zelensky în mesajul său video pregătit pentru gala Grammy.

AUDIO: John Legend - "Free"

Câștigător de 12 ori al premiilor Grammy, Legend a primit cel mai recent premiu, pentru Cel mai bun album R&B, în 2021, pentru "Bigger Love", a treia oară când a câștigat la acea categorie.
Urcând pe scena de la MGM Grand Garden Arena, spectacolul Grammy a fost un fel de avanpremieră pentru viitoarea rezidență a lui Legend Love in Las Vegas, programată să înceapă la sfârșitul acestei luni la Zappos Theatre din Planet Hollywood Resort & Casino. Cântărețul a programat până acum 24 de concerte in locație, în perioada 22 aprilie - 29 octombrie.

În noaptea dinaintea premiilor Grammy, Legend a fost, de asemenea, onorat la un eveniment pre-gală Black Music Collective.

Trending