Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Tom Cruise revine ca pilot în "Top Gun: Maverick" - TRAILER

Cel mai nou film "Top Gun" este în sfârșit gata de "decolare". Tom Cruise pregătește câțiva tineri piloți pentru o misiune specială în noul trailer al filmului ce va fi lansat pe 27 mai. Te invităm să citești mai multe detalii.

Publicat

pe

Tom Cruise în "Top Gun: Maverick"
Tom Cruise în "Top Gun: Maverick" │ FOTO: captură YouTube / Paramount Pictures

"Top Gun: Maverick" sosește la aproximativ 36 de ani după "Top Gun", Cruise reluând rolul lui Pete "Maverick" Mitchell. Pelicula ar fi trebuit să ajungă în cinematografe în 2019, dar a întâmpinat întârzieri normale, apoi pandemia de COVID-19 a schimbat peisajul cinematografiei. Astfel, producătorii s-au văzut nevoiți să continue amânarea până când "Top Gun" ar putea avea un box office de succes.

Problematica abordată în film se resimte cumva diferit dat fiind contextul actual, invazia Rusiei asupra Ucrainei făcând ca întregul glob să fie precaut față de orice ar putea escalada la un conflict mondial. Rachetele ce aruncă în aer avioane în noul trailer "Top Gun: Maverick" trezesc o senzație zguduitoare și anulează orice sentiment de pace. Cu toate acestea, este important să rămânem prinși în magia filmelor, oricât de dură sau reală ar fi tema peliculei.

Privind trailerul, se pot observa o mulțime de elemente care fac ca noul "Top Gun" să se simtă familiar. Maverick se ia la întrecere cu un avion în timp ce conduce o motocicletă, și nu uită să se răzvrătească în fața autorităților. Sentimentul este, însă, reciproc, potrivit viceamiralului Cyclone (Jon Hamm), care îi spune lui Maverick: "Nu ai fost prima mea alegere. Ești aici la cererea amiralului Kazansky, alias <<Omul de gheață>>". În acest moment, trailerul arată o fotografie cu Val Kilmer, lăsând deschisă o portiță pentru o eventuală apariție a actorului în noul film.

De asemenea, trailerul explorează disputa dintre Maverick și Lt. Bradley "Rooster" Bradshaw (Miles Teller), un pilot stagiar și fiul regretatului prieten al lui Maverick, Nick "Goose" Bradshaw. În mod evident, Rooster îl consideră responsabil pe Maverick pentru moartea tatălui său, care a avut loc în primul film, lansat în 1986.

Top Gun: Maverick - TRAILER

Trending