Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Phil Collins şi-a luat adio de la fani la ultimul concert live Genesis

Phil Collins a ţinut pe 26 martie 2022 ultimul său concert, o reprezentaţie alături de trupa Genesis la O2 Arena din Londra. Motivul pentru care muzicianul renunţă la concerte este sănătatea să fragilă, în urma unei operaţii la spate, care nu îi mai permite să ţină beţele de tobe în mâini.

Publicat

pe

În vârstă de 71 de ani, artistul şi-a anunţat retragerea din activitatea muzicală live alături de trupa Genesis şi probabil şi din cariera solo. Phil Collins a glumit în dialogul cu publicul, afirmând că acum că renunţă la muzică va trebui să "îşi ia o slujbă reală". Concertul Genesis de la O2 Arena a fost ultima oprire a turneului global "Last Domino?". Acest concert de reuniune a trupei Genesis a avut câteva gig-uri amânate anul trecut din cauza pandemiei.

Fiica lui Phil Collins, Lily Collins a oferit un tribut pentru tatăl său cu ocazia acestui concert, scriind următoarele pe Instagram:

Astăzi este finalul unei ere. Să fii martor la ultimul show este o amintire de neuitat şi un eveniment pe care îl voi ţine în inima mea mereu. Sunt etern recunoscătoare... puţin spus. Atât de multă dragoste a fost lăsată pe acea scenă O2 şi o cantitate şi mai mare împărţită cu publicul care nu dorea să se mai termine. Vă mulţumesc trupa Genesis pentru amintiri, mulţumesc tată pentru că ai fost o inspiraţie şi mulţumesc Nic Collins pentru că mă faci cea mai mândră soră.

50 de ani de melodii mai târziu şi încă sunt multe generaţii care vă vor sărbători după ce acest turneu s-a încheiat.

În ultimii ani Phil Collins a apărut la concerte aşezat pe un scaun sau chiar în scaun cu rotile din cauza problemelor cu spatele. La concertul de pe 26 martie a cântat alături de Tony Banks şi Mike Rutherford în cadrul reuniunii după 14 ani de pauză. În ultimii 15 ani artistul s-a confruntat atât cu o problemă cu o vertebră, cât şi cu pancreatita acută. În anul 2000 şi-a pierdut auzul la urechea stângă, iar în 2007 a fost diagnosticat cu hernie cervicală. Foloseşte un baston pentru a merge din 2015.

Trupa Genesis lua naştere în 1967 şi devenea un nume important în anii '70, cu peste 100 de milioane de albume vândute. Phil Collins este bateristul formaţiei şi a fost al doilea vocalist din 1970, până în 1975 când devenea cel principal. Fiul său, Nic Collins a cântat la tobe la ultimele concerte Genesis, Phil axându-se pe reprezentaţia vocală.

În 2010 Genesis era introdusă în Rock and Roll Hall of Fame. Printre marile sale hituri se număra "I Can't Dance", "That's All", "Mama", "În Too Deep", "Follow You Follow Me" şi "Invisible Touch".

Comentează

Trending