Harry Styles a lansat primul său album solo în 2017, el purtându-i numele, apoi în 2019 ne-a oferit "Fine Line". De această dată a profitat de perioada pandemică şi de emoţii intense pentru a crea 13 piese noi, care vor sosi global pe 20 mai pe discul "Harry's House". Pentru a îşi promova discul Harry a început să plaseze diferite reclame misterioase în ziare din toată lumea. A fost înfiinţat şi un website "You Are Home", tot cu rol de teaser.
Cat despre teaserul video proaspăt postat online, el îl prezintă pe Harry urcând pe scenă într-o sală de spectacole goală, în vreme ce un decor cu o casă galbenă este ridicat în spatele său. Apar şi cadre din natură, cu oraşe şi foarte mulţi fani, în vreme ce în fundal se aude un crâmpei de instrumental. Este o colecţie eclectică de cadre, una în succesiune rapidă, iar casa cea galbenă are toate şansele să apară în materialul promoţional al noului LP.
Încă nu avem tracklist şi detalii despre vreun single. Harry se pregăteşte de un amplu turneu european şi britanic în această vară, cu două opriri pe Wembley, pentru concerte sold out. În plus, tânărul va fi headliner la Coachella Festival 2022 în Indio, California în aprilie, alături de Kanye West şi Billie Eilish. În ultimul an Styles a fost subiect de ştiri din motive "extra curiculare", precum deghizarea sa în Dorothy din Vrăjitorul din Oz pentru un show special de Halloween, dar şi prin vestea că formează un cuplu cu Olivia Wilde.
Ultimele sale single-uri au fost "Treat People With Kindness", lansat la început de 2021, dar şi "Golden" şi mega hitul "Watermelon Sugar". În vârstă de 28 de ani, britanicul a cochetat cu actoria, apărând atât în "Dunkirk" al lui Christopher Nolan, cât şi în "Eternals" ca fratele lui Thanos, Eros/Starfox. În 2022 îl vom găsi în producţia "Don't Worry Darling", în rolul lui Jack.
Va fi interesant de auzit în ce măsură se reflectă angoasa pandemiei şi relaţia cu Olivia în noul material muzical.