Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Muzică nouă

Ascultă piesa lui Machine Gun Kelly cu Bring Me the Horizon, "Maybe" - AUDIO

Machine Gun Kelly se tot chinuie să scape de etichetele care i se pun, în special de către veteranii rock-ului şi colaborează cu cei de la Bring Me the Horizon pe cel mai nou single al său. Piesa se numeşte "Maybe" şi e despre regrete şi "ce ar fi dacă".

Publicat

pe

Coperta single Machine Gun Kelly Bring Me the Horizon Maybe
Coperta single Machine Gun Kelly Bring Me the Horizon Maybe │ FOTO: MGK

"Maybe" este o piesă pop punk care aminteşte puţin de Paramore şi mega hitul "Misery Business", doar că în a doua parte auzim un spirit de rock alternativ de ani 2020 mai puternic. Este insuflat de Bring Me the Horizon mai degrabă decât de Machine Gun Kelly, care pare blocat în sound-ul celor de la Blink-182, injectat de prietenul şi colaboratorul său, toboşarul Travis Barker. Nu e prima colaborare atipică a începutului de an pentru Bring Me the Horizon.

Trupa britanică a refăcut alături de Ed Sheeran piesa "Bad Habits", dându-i o tuşă ceva mai dură, în special spre final. MGK a mai cântat live cu Oli Sykes, solistul Bring Me the Horizon în cadrul evenimentului Emo Nite din Los Angeles, care a avut loc la începutul lunii. Iubitul lui Megan Fox a mai lansat în acest an single-ul "Emo Girl", alături de fiica lui Will Smith, Willow Smith, apoi a colaborare cu Lil Wayne pe piesa "Ay!".

E tot mai clar că omul care acum câţiva ani avea un beef cu Eminem nu mai este "doar un rapper", ci se transformă într-un rockstar. El a lansat deja 4 single-uri de pe viitorul album, intitulat "Mainstream Sellout" şi care va debuta pe 25 martie prin Bad Boy Records şi Interscope. Primul single lansat de pe LP a fost "Papercuts" în august 2021, apoi "Emo Girl" cu Willow în februarie 2022 şi apoi "Ay!".

Noul LP a avut şi numele neoficial "Born With Horns", luat atât de mult în serios de artist încât MGK îşi făcuse tatuaj cu el. Până la urmă a decis să îl schimbe în ceva mai ironic. Include 16 piese, are versuri profunde şi inspirate de viaţă personală a lui Kelly, dar şi părţi de chitară mai dură. Printre artiştii şi vedetele ce mai apar pe album se numără comediantul Pete Davidson de la SNL, Blackbear, Gunna, iann dior şi Young Thug.

Comentează

Lifestyle

Oli Sykes (Bring Me the Horizon) a devenit tată de gemeni – Grey și Zélia

Solistul trupei Bring Me the Horizon, Oli Sykes, și soția sa, artista și modelul Alissic, au devenit părinți de gemeni! Cei doi au anunțat în mai că așteaptă doi copii, iar acum, vestea cea mare s-a concretizat: Grey și Zélia sunt deja în brațele părinților lor.

Publicat

pe

│ FOTO: Alissic www.instagram.com

Pe 16 iulie, Alissic – pe numele real Victoria Alissa Salles Silva – a postat pe Instagram prima fotografie cu gemenii, însoțită de mesajul scurt și emoționant „Infinite love, Grey & Zélia”. Postarea a devenit rapid virală, strângând peste 165.000 de aprecieri și comentarii de la fani și colegi de breaslă. Yungblud i-a felicitat cu un mesaj plin de căldură, în timp ce Nova Twins, Frank Carter și Lucas Silveira s-au alăturat valului de urări.

Oli Sykes nu a comentat încă public vestea pe conturile sale, dar momentul e deja celebrat în comunitatea rock și alternativă. Cei doi s-au cunoscut în cadrul unei colaborări pentru linia de haine Drop Dead a lui Oli, s-au căsătorit în 2017, iar Alissic a debutat muzical cu single-ul „Like”, co-scris de Sykes, în 2020.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by ALISSIC (@alissic)

Nașterea celor doi copii vine într-o perioadă agitată pentru BMTH, care au în plan concerte la festivaluri mari precum Aftershock și Louder Than Life, dar și lansarea proiectului Lo-files, cu remixuri lo-fi după piesele trupei. În plus, BMTH a obținut trei nominalizări la Heavy Music Awards 2025, inclusiv pentru cel mai bun album și cel mai bun act live din UK.

Bring Me the Horizon a fost în România ultimă dată în vara lui 2024, la Electric Castle 2024. Show-ul a durat 90 de minute şi a inclus piese din ultimele 5 albume, printre care DArkSide, Empire (Let Them Sing), MANTRA, Teardrops și Throne. Interpretarea vocale a lui Oli Sykes a fost impecabilă, dar și energică – salturi, curse pe scenă și multă interacțiune cu publicul. Show‑ul a fost unul vizual spectaculos: pirotehnie, lasere și decor high-tech, cu fundaluri inspirate din universuri gen Final Fantasy.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending