Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Sting şi-a vândut toată discografia către Universal Music pentru 300 milioane de dolari

Artiştii au devenit mai precauţi în a îşi ceda drepturile asupra discografiei marilor case de discuri, mai ales după problemele lui Taylor Swift. Ei bine Sting nu se teme de astfel de probleme, iar britanicul şi-a vândut catalogul întreg de piese către Universal Music contra sumei de 300 de milioane de dolari.

Publicat

pe

Sting în concert la Cluj-Napoca pe 17 octombrie 2017
Sting în concert la Cluj-Napoca pe 17 octombrie 2017 │ FOTO: Stefan Fekete / InfoMusic.ro

Câştigător a 17 premii Grammy, Sting a făcut o mutare istorică, care cimentează poziţionarea Universal Music pe piaţă drept una dintre marile case de discuri. Suma de 300 de milioane de dolari este vehiculată de The New York Times, nu a fost confirmată de artist sau de Universal. Opera lui Sting include piesele sale solo, dar şi pe cele create alături de The Police, precum "Roxanne", "Every Breath You Take", "Shape of My Heart".

Mega hitul "Englishman In New York" face parte de asemenea din această înţelegere. UMPG devine acum continuatorul moştenirii muzicale a lui Sting, unind catalogul său de muzică cu cel deja prezent pe UMG (Universal Music Group). Într-un mod sau altul UMG a fost mereu alături de Sting, prin ramuri că A&M, Interscope şi Cherrytree Records. Actor (deşi mulţi am dori să uităm prestaţia din "Dune"), compozitor, filantrop, scriitor, basistul The Police şi unul dintre cei mai mari creatori de hituri, Sting a vândut peste 100 de milioane de albume în cariera sa.

Pe numele său real Gordon Summer, artistul este cofondatorul, liderul şi basistul The Police, alături de Stewart Copeland şi Andy Summers. Trupa a lansat 5 albume de studio între anii 1978 şi 1983, obţinând 6 premii Grammy şi 2 premii Brit Awards. Grupul a fost introdus în Rock and Roll Hall of Fame în 2003. Sting are de asemenea o carieră solo bogată, care include 19 albume de studio. Primul a fost "The Dream of Blue Turtles" din 1985, iar ultimul a fost "The Bridge" din noiembrie 2021.

Se întâmplă mutări tectonice în industria muzicală, iar în ultimele luni Bob Dylan, Paul Simon, Bruce Springsteen, Stevie Nicks şi Neil Young şi-au mutat discografiile de pe o reţea de streaming pe alta şi de la o casă de discuri la alta. Cel care face achiziţia are drepturi permanente asupra înregistrărilor şi pieselor artistului, inclusiv în reclame, filme, seriale şi alte formaturi.

Catalogul lui Springsteen ajuns la Sony Music în decembrie 2021 este evaluat la 550 de milioane de dolari, iar cel al lui Bob Dylan între 300 şi 500 de milioane (ajuns tot la Universal Music).

Comentează

Trending