Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Serialul "Obi-Wan Kenobi" are premiera în mai pe Disney+ | Data oficială

Un nou spin-off Star Wars îi readuce pe micile ecrane pe actorii Ewan McGregor și Hayden Christensen, a.k.a Obi-Wan Kenobi și Anakin Skywalker. Serialul se numește "Obi-Wan Kenobi" și va putea fi urmărit pe Disney+ începând din luna mai.

Publicat

pe

Obi-Wan Kenobi în ”Revenge Of The Sith”
Obi-Wan Kenobi în ”Revenge Of The Sith” │ FOTO: Captură YouTube

"Obi-Wan Kenobi" va fi o serie limitată, acțiunea fiind plasată la 10 ani de la evenimentele petrecute în filmul "Revenge Of The Sith". Pelicula a apărut în 2005 și încheie povestea lui Anakin Skywalker, jedi-ul care s-a lăsat sedus de partea întunecată a forței, devenind Lord Darth Vader.

Spre încântarea fanilor Star Wars, atât Ewan McGregor, cât și Hayden Christensen își vor relua rolurile în serialul "Obi-Wan Kenobi". Data oficială a premierei este 25 mai, seria urmând a fi difuzată de Disney Plus, platformă ce va deveni disponibilă vara acesta și în România.

Data premierei a fost dezvăluită pe canalul oficial de Twitter Star Wars, alături de un poster cu Obi-Wan Kenobi în deșert, cel mai probabil aflat pe Tatooine, planeta unde a copilărit Anakin.

Posterul serialului "Obi-Wan Kenobi"

Anul trecut, președinta Lucasfilm, Kathleen Kennedy, povestea într-un interviu pentru revista Empire cât de entuziasmați au fost Ewan și Hayden să se revadă.

"Partea cea mai emoționantă a fost să fiu pe platou și să-i văd pe cei doi exprimându-și entuziasmul. Nu se mai văzuseră de foarte multă vreme. Am fost surprinsă să observ cât de emoționant a fost pentru amândoi să reintre în vechile roluri, realizând acum cât de important a fost Star Wars pentru fiecare dintre ei. A fost începutul carierelor lor", povestea Kathleen.

Din distribuția serialului fac parte și Moses Ingram, Joel Edgerton, Bonnie Piesse, Kumail Nanjiani, Indira Varma, Rupert Friend, O’Shea Jackson Jr., Simone Kessell, Benny Safdie și Sung Kang.

Data premierei pentru "Obi-Wan Kenobi" nu a fost aleasă întâmplător. Pe 25 mai se împlinesc 45 de ani de la lansarea primului film din seria Star Wars, "A New Hope" (1977).

Se lucrează, totodată, și la un nou film Star Wars. Direcția firului narativ va fi dată de Taika Waititi, cineastul neozeelandez premiat cu Oscar pentru "Jojo Rabbit". Acesta va lucra la scenariu împreună cu Krysty Wilson-Cairns.

Trending