Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Scorpions a lansat albumul "Rock Believer"

Trupa Scorpions a lansat cel de-al 19-lea material de studio, "Rock Believer". Albumul conține 16 piese și a fost produs de trupă, împreună cu Hans-Martin Buff.

Publicat

pe

Concert Scorpions la Romexpo pe 12 iunie 2018 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Binele care se găsește în rău, precum susținea filosoful și profesorul de la Stanford, Paul Watzlawic, a fost subiectul care a stat la baza noului album Scorpions, "Rock Believer". Procesul de creare al acestui material discografic a pornit de la un experiment: "Pentru prima dată, am primit versurile de la Klaus și a trebuit să compun muzica pentru ele", a spus Rudolf Schenker. "Întotdeauna fusese invers până atunci, mai întâi muzica, apoi versurile".

Probabil cel mai important moment în inițiativa înregistrării unui nou album a fost transpus de către Klaus Meine în piesa "Gas In The Tank".

"Înainte să începem să lucrăm la noul album, ne-am întrebat: "Mai este suficientă benzină în rezervor?". Oare mai este posibil ca o trupă, a cărei carieră muzicală va număra cincizeci de ani de la lansarea primului album fenomenal, "Lonesome Crow", până la materialul discografic "Rock Believer", să aibă aceeași forță brută, care este necesară pentru a crea și înregistra atâtea piese noi?

Nu sunt oare de ajuns cele 18 albume până în prezent și nenumăratele premii câștigate pe tot mapamondul pentru acești muzicieni neobosiți? Mai este suficientă "benzină" în rezervor pentru a continua drumul? Unul dintre cântecele noastre oferă răspunsul la toate aceste întrebări: "Let's play it louder play it hard, Laid back and a little dark, Give me a dirty riff my friend, There's gotta be more gas in the tank", a declarat Meine.

Klaus Meine: "Noul material discografic ne surprinde întoarcerea la origini"

Albumul "Rock Believer" include 16 piese, versurile fiecărei melodii în parte redând o mică poveste. Poveștile sunt prezentate într-un mod inedit, îmbinând amprentă inconfundabilă a trupei SCORPIONS de la începutul anilor 1980 cu producții care țin pasul cu trendurile actuale. Resursele inepuizabile de inspirație ale trupei de-a lungul carierei reprezintă o comoară neprețuită, construind o legătură indestructibilă între trecut și prezent. Comentariile lui Klaus Meine referitoare la piesa "Roots In My Boots" pot fi generalizate pentru întregul album:

"Noul material discografic ne surprinde întoarcerea la origini. Noi doar am vrut să readucem la suprafață ADN-ul SCORPIONS originar – linii melodice puternice și riff-uri surprinzătoare. Am încercat să îmbuteliem acel sentiment și să-l aducem în studio, când, în sfârșit, am reușit să cântăm împreună, toți cinci în aceeași încăpere. Mikkey Dee aduce în trupă multă energie și distracție."

Scorpions pleacă în turneu în martie 2022

"Rock Believer", crezul noului album, va fi și motto-ul turneului din 2022. În martie și aprilie 2022, trupa va cânta la Planet Hollywood Resorts & Casino în Las Vegas, iar în iunie va începe turneul în Europa, cu câteva spectacole în Germania, urmate de alte concerte pe tot mapamondul, care urmează să fie anunțate curând.

SCORPIONS este una dintre cele mai importante trupe rock din ultimele decenii. Grupul a înregistrat vânzări de peste 120 de milioane de albume până în prezent, a avut peste 5.000 de concerte și a lansat legendara piesă "Wind Of Change", care a dominat topurile internaționale și care este, și în ziua de astăzi, cel mai bine vândut single la nivel global al unui act muzical german.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Lifestyle

Francis Buchholz, fostul basist Scorpions, a murit la 71 de ani

Francis Buchholz, basistul care a definit epoca de aur a Scorpions și unul dintre muzicienii responsabili pentru ascensiunea globală a trupei în anii 80 și începutul anilor 90, a murit joi, 22 ianuarie, la vârsta de 71 de ani, după o luptă cu cancerul. Anunțul a fost făcut de familia muzicianului printr-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook, unde a fost menționat că Francis s-a stins în liniște, înconjurat de cei dragi.

Publicat

pe

Francis Buchholz basist Scorpions
Francis Buchholz basist Scorpions │ FOTO: Dieter Roosen / DPA / Picture Alliance www.facebook.com

Familia a transmis un mesaj emoționant, mulțumind fanilor pentru loialitatea din ultimele decenii și subliniind că, deși corzile basului au amuțit, spiritul artistului rămâne în fiecare piesă înregistrată și în fiecare scenă pe care a urcat. Hella, Sebastian, Louisa și Marietta au scris că au stat alături de Francis în fiecare etapă a bolii, exact așa cum muzicianul i-a învățat să rămână uniți.

Scorpions au reacționat rapid, publicând un mesaj de condoleanțe în numele lui Klaus Meine, Rudolf Schenker și Matthias Jabs. Cei trei au vorbit despre prietenia de decenii cu Francis Buchholz și despre rolul său în formarea identității sonore a trupei, afirmând că moștenirea lui va rămâne definitiv în istoria Scorpions.

Cariera lui Buchholz acoperă cea mai importantă perioadă a formației. După debutul în Dawn Road alături de Uli Jon Roth, Francis s-a alăturat Scorpions în 1973, înregistrând albume esențiale pentru hard rock: Virgin Killer, Animal Magnetism, Blackout, Love at First Sting și Crazy World. A contribuit la lansarea a zece albume de studio și două discuri live, inclusiv Tokyo Tapes și World Wide Live, materiale care au cimentat succesul global al trupei și au vândut milioane de exemplare.

Buchholz a părăsit Scorpions după Crazy World, dar și-a continuat activitatea în anii 2000, reunindu-se cu Roth și ulterior alăturându-se proiectului Temple of Rock condus de Michael Schenker, cu care a și înregistrat. În interviuri, Francis amintea frecvent momentul din 1990 când trupa a fost invitată la Kremlin de Mikhail Gorbaciov, considerând acea vizită o confirmare a impactului pe care muzica îl poate avea într-o perioadă tensionată istoric.

Pe lângă activitatea muzicală, Buchholz a fondat o companie de sonorizare și iluminat de scenă și a publicat volumul Bass Magic, continuând să fie implicat în industrie ca producător și consultant.

Citește în continuare

Trending