Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Morcheeba concertează în iunie la Arenele Romane din București

Morcheeba revine în România. Skye Edwards și Ross Godfrey vor concerta la Arenele Romane din București în luna iunie. Show-ul va fi deschis de Golan.

Publicat

pe

Concert Skye | Ross (Morcheeba) la Sala Palatului 2016 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

Skye Edwards și Ross Godfrey se întorc anul acesta în România cu un show de promovare a celui de-al zecelea album de studio Morcheeba - "Blackest Blue", compus în pandemie și lansat în primăvara lui 2021. Albumul explorează soundurile experimentale cu care duoul londonez ne-a obișnuit de-a lungul celor aproape trei decenii de carieră, continuând călătoria muzicală ce i-a consacrat ca pionieri ai scenei muzicale britanice și i-a făcut cunoscuți în toate colțurile lumii, cu vânzări de milioane de albume. ""Blackest Blue" este despre găsirea unei căi de a ieși la lumină în timpurile cele mai întunecate, schimbat, dar intact".

Pe 24 iunie, pe scena Arenelor Romane din București, se vor auzi în premieră piesele de pe "Blackest Blue", precum și piese Morcheeba deja foarte cunoscute și iubite de public. Înaintea showului Morcheeba duo-ului i se va alătura special guest GOLAN, care au lansat recent cel de-al doilea material discografic, intitulat "I".

Prețuri bilete la concertul Morcheeba de la Arenele Romane:

Primele 500 de bilete early bird pentru concertul MORCHEEBA de la Arenele Romane pot fi achizitionate online, la următoarele categorii:

  • PREMIUM SEATED (loc pe scaun în sectoarele E si K din apropierea scenei): 235 lei
  • GOLDEN STANDING (loc în picioare, în fața scenei): 160 lei
  • GENERAL ACCESS (cu loc în picioare sau pe scaun, în spatele zonei Golden): 115 lei

După epuizarea primelor 500 de bilete early bird, prețurile biletelor în presale vor fi:

  • PREMIUM SEATED (loc pe scaun în sectoarele E si K din apropierea scenei): 265 lei
  • GOLDEN STANDING (loc în picioare, în fața scenei): 195 lei
  • GENERAL ACCESS (cu loc în picioare sau pe scaun, în spatele zonei Golden): 145 lei

Biletele pot fi achiziționate și de deținătorii unui voucher sau ai unui pachet reSTARt Emagic.

Accesul la concertul Morcheeba

Intrarea la eveniment se face în baza regulamentului organizatorului și include respectarea tuturor restricțiilor și ale posibilelor condiții suplimentare impuse de autoritățile locale înainte de eveniment și în timpul desfășurării evenimentului.

Cu scopul de a asigura sănătatea și siguranța participanților, a staffului și a artiștilor, evenimentul se va desfășura cu respectarea măsurilor legale locale impuse de autorități la dată desfășurării evenimentului. Organizatorul își rezervă dreptul de a impune oricare sau toate dintre măsurile următoare pentru participanți: prezentarea certificatului verde, prezentarea dovezii vaccinării și/ sau dovezii testării și/ sau dovezii prezenței anticorpilor pentru SARS-CoV2, păstrarea distanței sociale față de alți participanți, minimizarea aglomerării de oameni prin acceptarea sosirii la locație la orele comunicate și/ sau purtarea măștii.

Mai multe detalii privind regulamentul de acces vor fi comunicate în zilele din apropierea evenimentului.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte vineri, 24 iunie 2022

Morcheeba

Loc
Arenele Romane

Concerte & turnee

Faithless, Morcheeba și Goran Bregovic deschid festivalul Sziget 2026

Sziget Festival revine în 2026 cu o ediție extinsă. Programat între 11 și 15 august 2026, evenimentul va avea o zi suplimentară, Day Zero, pe 10 august, în care Faithless, Morcheeba și Goran Bregovic vor urca pe scenă.

Publicat

pe

Sziget Festival
Sziget Festival │ FOTO: PR

Anunțul privind această zi suplimentară a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă la Budapesta, unde organizatorii au prezentat principalele noutăți ale ediției 2026. Festivalul va avea anul acesta un program artistic extins și headlineri precum Twenty One Pilots, Florence + the Machine, Lewis Capaldi și Sombr.

Ediția 2026 vine cu vești bune și pe partea de costuri pentru festivalieri: băuturile vor fi vândute la prețurile de anul trecut până la ora 18:00 în fiecare zi, iar berea va fi oferită la prețurile din 2024 în același interval. Inițiativa Budget-Friendly continuă, cu opțiuni de masă accesibile la aproape fiecare stand de mâncare.

Day Zero: întoarcerea la spiritul original Sziget Festival

Day Zero marchează un nou capitol pentru festival, care își reafirmă valorile fondatoare – libertatea de expresie, deschiderea culturală și independența artistică. Pe 10 august, vizitatorii sunt invitați într-o călătorie nostalgică prin cei 33 de ani de istorie ai festivalului, cu artiști legendari din edițiile anterioare și prețuri ale biletelor care reflectă spiritul trecutului. Faithless, Morcheeba și Goran Bregović cu Wedding and Funeral Orchestra sunt confirmați pentru această zi specială.

Headlinerii ediției 2026: Twenty One Pilots, Florence + the Machine, Lewis Capaldi și Sombr

Programul muzical al ediției 11–15 august îi aduce la Budapesta pe Twenty One Pilots, Florence + the Machine, Lewis Capaldi și Sombr, alături de o gamă largă de artiști din zona electronică și alternativă:

  • Peggy Gou, Underworld, Black Country, New Road, Richie Hawtin, Dom Dolla, Wolf Alice, Tash Sultana, Charlotte Cardin, Loyle Carner, Chet Faker, Boys Noize, Sub Focus, Soulwax și mulți alții.

Fundația Sziget SZociety: sprijin pentru sănătatea mintală a tinerilor

Organizatorii au anunțat și lansarea Fundației Sziget SZociety, o inițiativă dedicată sprijinirii organizațiilor și comunităților care lucrează cu tinerii care se confruntă cu probleme de sănătate mintală. În cadrul programului, premiile SZuper SZociety vor fi decernate în acest an pe Main Stage-ul festivalului.

Districte noi și un layout fresh

CEO-ul Sziget, Tamás Kádár, a anunțat schimbări importante în layout-ul festivalului. În nordul insulei, Wonderland va reuni Magic Mirror, Lightstage și Art Garden, iar dropYard devine un district dedicat culturii hip-hop și rap. Alături, Delta District formează un triunghi al muzicii electronice împreună cu Yettel Colosseum, BOLT Night Stage și Arzenál x Turbina Der Klub.

Jardin des Arts și Le Grand Theatre: circ contemporan, dans și performance

În 2026, Sziget își consolidează programul artistic prin Jardin des Arts, un district complex care reunește circ contemporan, dans, experiențe audiovizuale și spectacole interdisciplinare. Noul spațiu de mari dimensiuni, Le Grand Theatre, va găzdui producții pentru peste 1.500 de spectatori în fiecare seară. Printre numele confirmate se numără compania franceză Collective XY cu spectacolul Möbius, compania olandeză Club Guy & Roni, Australasian Dance Collective și coproducția HIIIT și Boris Acket – Bad Nature.

Sustenabilitate și camping

Sustenabilitatea rămâne o prioritate prin programul Green Sziget. Printre noutăți se numără un farmers' market cu produse locale de sezon, iar sistemul de garanție pentru corturi introdus în 2025 va continua, după ce a redus semnificativ numărul corturilor abandonate.

Camparea rămâne una dintre experiențele definitorii Sziget, vizitatorii având libertatea să își monteze corturile pe insulă. Pentru cei care caută mai mult confort, sunt disponibile și opțiuni de cazare upgradate și campinguri cu facilități extinse.

Informații utile pentru fanii din România

  • Perioadă: 10 - 15 august 2026 (Day Zero pe 10 august cu Faithless, Morcheeba și Goran Bregovic)
  • Locație: Óbudai-sziget (Insula Óbuda), Budapesta, Ungaria
  • Cum ajungi din România: Budapesta este accesibilă din toate orașele mari din România prin avion (zboruri directe din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și alte orașe), tren sau cu mașina.

Prețurile biletelor la Sziget Festival 2026:

  • Full Festival Pass  - 379 euro + 25 euro handling fee
  • VIP Full Festival Pass - 599 euro + 39 euro handling fee
  • 21& Under Full Pass  - 309 euro + 20 euro handling fee
  • 3 Day Passes - 269 euro + 17 euro handling fee
  • 1 Day Ticket - 99 euro + 6 euro handling fee
  • Day 0 Ticket - 59 euro + 4 euro handling fee

Despre Sziget

Lansat în 1993, Sziget Festival s-a transformat dintr-un eveniment studențesc local într-unul dintre cele mai importante festivaluri din Europa, găzduind de-a lungul timpului artiști iconici precum Prince, David Bowie, Radiohead, Arctic Monkeys, Billie Eilish, Charli XCX, Foo Fighters și Stromae.

Dincolo de muzică, Sziget oferă instalații artistice de mari dimensiuni, spectacole de circ și teatru, dans contemporan, ateliere și performance-uri care țin insula vie zi și noapte. În fiecare august, Insula Libertății îi reunește pe Szitizens din întreaga lume într-o sărbătoare a creativității, diversității și libertății.

Citește în continuare

Trending