Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Jack Savoretti vine în România în 2022; Artistul va susține două concerte, la București și Cluj-Napoca

Jack Savoretti va susține toamna aceasta două concerte în România. În luna octombrie, artistul britanic va concerta la Fratelli Studios din București și în FORM Space din Cluj-Napoca.

Publicat

pe

Jack Savoretti - Too Much History
Jack Savoretti - Too Much History │ FOTO: Captură YouTube

Jack Savoretti este un artist britanic a cărui muzică poartă ascultătorul printr-un amalgam de folk, indie și alternativ. A avut de mic o latură artistică. În adolescență singurul lucru care îi trezea interesul era poezia. Asta, însă, până când mama lui i-a cumpărat prima chitară.

"Scriam tot timpul. Era cel mai plăcut lucru pe care îl puteam face: să stau sub un copac cu un carnet de notițe și să mă fac pierdut undeva, în gândurile mele. (...) După ce am început să cânt la chitară am fost surprins să observ cât de mulți oameni devin interesați de ceea ce ai de spus, comparativ cu situația în care ai recita, pur și simplu, o poezie. Apoi nu m-am mai putut opri. Scriam constant, în fiecare zi, a devenit pentru mine o formă de conversație, un mod de a interacționa cu lumea", povestea Jack Savoretti în unul dintre interviurile sale.

Primul album al artisului a apărut pe piață în 2007. "Between the Minds" a debutat pe locul 5 în UK Indie Charts, în 2009 apărând albumul "Harder Than Easy", înregistrat în legendarul studio al lui Jackson Browne împreună cu membri ai trupei lui Tom Waits. Au urmat discurile "Before the Storm" (2012), "Written in Scars" (2014), "Sleep No More" (2016), "Singing to Strangers" (2019) și "Europiana" (2021). Ultimele două materiale au debutat pe prima poziție în topul discurilor din UK, artistul bifând în 2019 și o colaborare cu Kylie Minogue, pentru piesa "Music's Too Sad Without You".

"Europiana", albumul lui Jack Savoretti care a marcat o colaborare cu Nile Rodgers

Cel mai recent album, "Europiana", a inclus un featuring cu Nile Rodgers, colaborarea cu reputatul muzician și producător punându-și puternic amprenta stilistică.

"Nile aduce groove-ul, strălucirea și eleganța, exact elementele care definesc Europiana. Fără Nile Rodgers, Europiana nu ar exista!", a declarat Jack Savoretti.

În luna octombrie, Jack Savoretti va aduce și în România acest album, cu prilejul turneului "Europiana". Artistul va concerta pe 21 octombrie la Fratelli Studios din București și pe 22 octombrie la FORM Space din Cluj-Napoca.

Prețuri bilete la concertele lui Jack Savoretti din București și Cluj-Napoca:

  • Evenimentul va respecta toate normele în vigoare la data desfășurării acestuia. Fiecare bilet include o donatie de o liră pentru War Child (www.warchild.org).
  • Primele 100 de bilete din fiecare categorie au preț earlybird. Biletele se pun în vânzare miercuri, pe 23 februarie, la ora 11:00.

Bilete la concertul din București:

  • earlybird, primele 100 de bilete: 119 lei Acces General (fără loc) și 139 lei VIP (cu loc la masă)
  • presale: 129 lei Acces General (fără loc) și 159 lei VIP (cu loc la masă)
  • la acces: 156 lei Acces General (fără loc) și 206 lei VIP (cu loc la masă)

Bilete la concertul din Cluj-Napoca:

  • earlybird - primele 100 de bilete - 119 lei
  • presale - următoarele 100 de bilete - 129 lei
  • sale - 139 lei
  • la acces - 166 lei

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Jack Savoretti revine la București în septembrie 2026

Jack Savoretti se întoarce în România la un an de la ultimul său concert în țara noastră. Artistul britanic va urca din nou pe scena Arenelelor Romane din București pe 29 septembrie 2026. Concertul face parte din turneul de promovare a albumului "We Will Always Be The Way We Were".

Publicat

pe

Jack Savoretti la Arenele Romane pe 21 octombrie 2022
Jack Savoretti la Arenele Romane pe 21 octombrie 2022 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / Infomusic.ro

După primul său eveniment la Sala Palatului, susținut în iulie 2025, Jack Savoretti revine anul acesta la Arenele Romane. Artistul a anunțat datele turneului mondial "We Will Always Be The Way We Were", iar România apare pe afiș. Artistul se oprește la București pe 29 septembrie 2026, publicul urmând să asculte piese de pe noul său album, care denumește actualul turneu.

Cel de-al nouălea material de studio al lui Jack Savoretti, "We Will Always Be The Way We Were", este o întoarcere la rădăcinile sale muzicale. Marcând 20 de ani de la albumul său de debut, "Between the Minds", noul LP este scris și înregistrat alături de trupa sa de turneu. Materialul celebrează măiestria, camaraderia și libertatea creativă.

"Acesta este un album complet. Este o întoarcere la rădăcinile mele, la cartierul unde am început să fac muzică - cu aceiași prieteni și muzicieni pe care i-am întâlnit în jurul Ladbroke Grove și Portobello Road. Este albumul pe care am vrut dintotdeauna să-l fac când am început, dar nu aveam încă curajul sau experiența să-l fac. Acum o fac", spune Jack Savoretti.

Prețurile biletelor la concertul Jack Savoretii de la Arenele Romane din București:

  • Premium (cu loc în sectoarele K si E) - 339 lei în earlybird, 359 lei în presale și 400 la intrare
  • Teren (fără loc, în fața scenei) - 249 lei în earlybird, 269 în presale și 300 la intrare
  • Acces General (cu loc în Arenă) - 179 lei în earlybird, 199 lei în presale și 250 lei la intrare.

*Copiii sub 10 ani au acces gratuit doar în zona Teren (nu și pe scaune) și însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.

Jack Savoretti este un artist britanic a cărui muzică poartă ascultătorul printr-un amalgam de folk, indie și alternativ. A avut de mic o latură artistică. În adolescență singurul lucru care îi trezea interesul era poezia. Asta, însă, până când mama lui i-a cumpărat prima chitară.

Primul album al artisului a apărut pe piață în 2007. "Between the Minds" a debutat pe locul 5 în UK Indie Charts, în 2009 apărând albumul "Harder Than Easy", înregistrat în legendarul studio al lui Jackson Browne împreună cu membri ai trupei lui Tom Waits. Au urmat discurile "Before the Storm" (2012), "Written in Scars" (2014), "Sleep No More" (2016), "Singing to Strangers" (2019) și "Europiana" (2021). Ultimele două materiale au debutat pe prima poziție în topul discurilor din UK, artistul bifând în 2019 și o colaborare cu Kylie Minogue, pentru piesa "Music's Too Sad Without You".

Citește în continuare

Trending