Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Hărțuit la școală, DJ Hugo Arthur și-a găsit locul la Românii au talent 2022

În spatele fiecărui concurent de la Românii au talent 2022 se află o poveste, iar Belu Alexandru, zis DJ Hugo Arthur, și-a spus-o pe scenă cu inima deschisă, lăsând ca muzica să vorbescă pentru el. Primul DJ de 14 ani de la Românii au talent a oferit un moment exploziv, dar și emoționant, jurații apreciind atât pasiunea lui Hugo, cât și implicarea lăudabilă a părinților lui în educația sa.

Publicat

pe

DJ Hugo Arthur la Românii au talent 2022
DJ Hugo Arthur la Românii au talent 2022 │ FOTO: PRO TV

"Motto-ul meu e: Go big, or go home", cu această atitudine s-a prezentat Belu Alexandru în cea de-a patra ediție a emisiunii Românii au talent 2022. Originar din Timișoara, Belu, zis DJ Hugo Arthur, a venit extrem de încrezător la audiții, convins că un număr ca al său nu a mai fost prezentat până acum în acest concurs.

Cine e DJ Hugo Arthur de la Românii au talent 2022

În vârstă de 14 ani, Belu devine DJ Hugo Arthur atunci când urcă pe scenă. Îi place să mixeze muzică, mărturisind că a învățat să facă asta uitându-se la marii DJ. Își dorește să câștige Românii au talent 2022 și a recunoscut-o fără sfială și în fața camerelor.

DJ Hugo Arthur, despre numărul său de Românii au talent 2022: "Am lucrat la un mix 6 luni, pentru că vreau să câștig "Românii au talent""

"Mixez melodii. Le schimb sunetul, bpm-ul, o grămadă de chestii. Bag efecte noi. Am învățat uitându-mă la alți Dj - DJ David Guetta, Martin Garrix. Tot uitându-mă, am învățat. Aparatele mele sunt foarte performante și eu le estimez la peste 3 milioane de efecte. Eu zic că știu cam 100.000, dar 10.000 le folosesc încontinuu.

Pentru "Românii au talent" am lucrat la un mix 6 luni, pentru că vreau să câștig "Românii au talent". Să fim sinceri, cine nu vrea să câștige Românii au talent? În primul rând, și banii sunt buni. Nu pot să fiu ipocrit să zic că nu sunt buni. Eu cred și sunt 100% sigur că o să intru în istorie ca fiind primul copil care face chestia asta", a spus Hugo în promo-ul difuzat înainte de a urca pe scenă.

Tot optimismul pe care Hugo l-a afișat până la întâlnirea cu jurații a început să pălească în fața poveștii sale de viață. Întrebat de Andi cum s-a apucat de DJing, Belu a povestit că tatăl său i-a descoperit această înclinație și că totul are în spate o experiență tristă.

DJ Hugo Arthur, despre bullying-ul suferit la școală: "De multe ori (învățătoarea) mă pedepsea fără să-mi zică de ce sunt pedepsit, cu toate că eu eram premiant"

"Tatăl meu l-a descoperit (talentul lui). Eu am avut la școală parte de bullying, nu mă lăsau în pace. Totul a pornit de la învățătoare. Eu nici n-am știut, de multe ori, de ce sunt pedepsit (...) De multe ori mă pedepsea fără să-mi zică de ce sunt pedepsit, cu toate că eu eram premiant, eram locul 1. Era bătaie de joc", a răspuns Hugo, dând de înțeles că atât învățătoarea, cât și colegii se purtau urât cu el.

În testimonialul înregistrat de părinții lui Hugo, cei doi detaliază momentele extrem de dificile prin care acesta a trecut în clasele primare. Tatăl lui Hugo e convins aceste lucruri l-au afectat enorm, mama sa dând de înțeles că a rămas cu un tic nervos la ochi: "e pe tratament și totuși nu îi trece".

Tatăl lui DJ Hugo: "Pasiunea lui a venit după ce s-a întâmplat la școală. Am zis să-l scot în lume, să-i arăt că există totuși și oameni care pot să-l aprecieze"

Pentru a nu mai fi agresat de colegi, părinții au luat decizia ca Hugo să facă școala de acasă. Ultimii doi ani i-a petrecut, astfel, alături de părinți, tot în această perioadă dezvoltându-și pasiunea pentru DJing.

"În 2019, de Crăciun, tatăl meu mi-a cumpărat o consolă numită DDJ-Sb3. Tatăl meu și-a vândut mașina ca să mi le cumpere."

Andi Moisescu a dezvăluit că un astfel de echipament costă în jur de 10.000 de euro, sacrificiul părinților fiind evident.

"Pasiunea lui a venit după ce s-a întâmplat la școală. Am zis să-l scot în lume, să-i arăt că există totuși și oameni care pot să-l aprecieze, oameni care-l plac, care văd altceva față de ce a văzut el la școală", a declarat tatăl lui Hugo, justificându-și astfel cadoul.

DJ Hugo Arthur de la Românii au talent 2022: "N-am prieteni. Doar muzica"

Întrebat de Bobonete ce părere au prietenii lui despre pasiunea sa, acesta a dat un răspuns dureros: "N-am prieteni. Doar muzica". În ciuda stării apăsătoare instalate după această replică, numărul lui DJ Hugo a reușit să ridice spiritele. Atitudinea sa de pe scenă a fost exact la polul opus poveștii sale de viață. Exuberant și implicat total în mix-ul pregătit, tânărul DJ i-a ridicat pe jurați în picioare, dar și pe cei din sală. La final a primit 4 de DA.

Mihai Bobonete: "Ești un copil minunat, care-i foarte plăcut, și aproape că nu înțeleg de ce nu ai niciun prieten"

"Mi-a plăcut foarte tare. Cred că, părinții tăi, așa cum au făcut un efort extraordinar să te susțină în dragostea ta pentru DJ-ală, ar putea, de acum încolo, să te ajute și într-o altă direcție: să-ți fac, poate primii tăi prieteni, pentru că ești un copil minunat, care-i foarte plăcut și aproape că nu înțeleg de ce nu ai niciun prieten", a spus Bobobente.

Dragoș Bucur: " Ești extraordinar, pe cuvântul meu de onoare"

"Tipul ăsta de muzică pentru mine este de neascultat. E, astăzi, tu l-ai făcut pe cel mai greu de covins spectator din lumea asta să se ridice în picioare să te aplaude. Ești extraordinar, pe cuvântul meu de onoare. Ai o energie care cred că o să treacă uite-așa. Când o să ajungi pe stadioanele alea cu 10,000 de oameni, 15,000 de oameni, 100,000 de oameni...uite-așa o să facă lumea: ooooo. Bravo!", a spus Dragoș Bucur.

Andi Moisescu: "Am văzut dintr-un copil care a fost traumatizat, un copil fericit, ceea ce este cel mai mare câștig"

"Felicitări pentru ceea ce ați făcut, este admirabil, bravo!", le-a spus Andi părinților lui Hugo. "Felicitări! Am văzut dintr-un copil care a fost traumatizat, un copil fericit, ceea ce este cel mai mare câștig. Sper ca de aici încolo asta să reprezinte pentru tine un început promițător în povestea asta. Lucrurile sunt destul de clare: mergi în etapa următoare cu 4 de DA!", a conchis Andi.

După încheierea numărului lui DJ Hugo, Andi și-a nuanțat reacția:

"Despre asta e vorba în povestea lui, dacă mă întrebi pe mine. Mai puțin despre DJing. E despre limitele pe care le pot depăși niște părinți în dorința lor de a ajuta și, sigur, bucuria unui copil, care descoperă că printr-o formă de exprimare artistică uită de lucrurile rele și descoperă lucrurile bune."

Andra s-a declarat impresionată și i-a lăudat aptitudinile, dorindu-i succes pe acest drum ales de el.

"DJ Hugo Arthur este cel mai bun DJ pe care l-am văzut pe scena de la Românii au talent și este doar un copil. Să dea Domnul, peste câțiva ani, să mergem la Untold, la toate festivalurile astea mari, și să-l vedem acolo mixând și aplaudat de toată lumea."

VIDEO DJ Hugo Arthur la Românii au talent 2022

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Andra aduce "Moștenirea" online: aftermovie-ul de la Cluj și concertul integral de la București, disponibile pe YouTube

După ce a emoționat mii de spectatori la Cluj și București, "Moștenirea" își continuă parcursul dincolo de scenă. Andra a lansat aftermovie-ul concertului susținut la Cluj și a făcut disponibilă pe YouTube înregistrarea integrală a show-ului de la București, oferindu-le fanilor ocazia de a retrăi unul dintre cele mai apreciate capitole ale proiectului "Tradițional".

Publicat

pe

Andra în concertul "Moștenirea"
Andra în concertul "Moștenirea" │ FOTO: captură YouTube

Parte a universului "Tradițional", "Moștenirea" este un spectacol construit ca un dialog între trecut și prezent, în care Andra reinterpretează cântece din folclorul românesc și le aduce într-o formă accesibilă publicului de astăzi, fără a pierde esența și emoția care le-au consacrat.

În primăvara acestui an, artista a revenit pe scenele din România și de peste hotare cu cea de-a treia parte a proiectului "Tradițional", cel mai personal capitol al unui concept care a redefinit felul în care folclorul românesc este prezentat publicului contemporan.

"Tradițional 3: Moștenirea" a fost gândit ca un concert-manifest care a mobilizat o forță creativă și tehnică de peste 250 de oameni și minți talentate, în fața și în spatele scenei. Alături de Orchestra Fraților Advahov și de invitații săi speciali, Andra și-a invitat ascultătorii într-un univers creat pentru a aduce un tribut celor care ne-au învățat să iubim cântecul tradițional românesc și care ni l-au lăsat moștenire din generație în generație.

După ce în urmă cu câteva săptămâni Andra a publicat aftermovie-ul concertului de la București, acum a venit timp ca publicul să descopere cum a fost atmosfera de la Cluj. Materialul video surprinde pregătirile intense dinaintea show-ului, testimoniale ale artiștilor invitați (Fuego, F. Charm, Niculina Stoican, Mioara Velicu), ale membrilor familiei artistei, dar și secvențe muzicale din timpul concertului. Și Andra a avut mai multe intervenții pe parcursul clipului, povestind despre dragostea pentru muzică sau semnificația sentimentală a concertului de la Cluj, de "acasă".

Andra: "Mi-am dorit să pot să emoționez și eu cu muzica mea așa cum eu simțeam la rândul meu muzica altor artiști"

"Mi-am dorit să mă cunoască lumea, să le cânt oamenilor, să mă iubească. Eu de mică ascultam muzică, plângeam când auzeam melodii, linii foarte duioase și mi-am dorit să pot să emoționez și eu cu muzica mea așa cum eu simțeam la rândul meu muzica altor artiști. E minunat să văd oameni în sală care plâng, care se emoționează: înseamnă că am reușit din punctul ăsta de vedere.

[...] La Cluj de fiecare dată e mai greu pentru că aici sunt oamenii care m-au crescut, casa părintească, fiecare emoție. Mă uit la părinții mei, văd cum trec anii peste ei și mă rog de multe ori în timp ce cânt: <<dă-le, Doamne, sănătate, să fie prezenți la toate concertele mele>>".

VIDEO: Aftermovie Andra - Moștenirea la Cluj-Napoca

Concertul "Moștenirea" de la Sala Palatului este disponibil integral pe YouTube

Cei care nu au putut fi prezenți la show-ul "Moștenirea" de la Sala Palatului au motive de bucurie. Andra a publicat online întregul concert, transmițând și un mesaj emoționant:

"Dragilor, sunt atât de fericită să vă dau o veste pe care știu că mulți dintre voi o așteptați cu nerăbdare. Concertul <<Tradițional 3: Moștenirea>> s-a lansat acum, în întregime, pe canalul meu de YouTube!  Am pus în fiecare cântec toată dragostea mea, gândindu-mă la ceea ce lăsăm mai departe, la această <<moștenire>> neprețuită care ne unește și ne definește ca neam. Vă pup și vă iubesc pe toți! Abia aștept să ducem mai departe această poveste frumoasă!"

Citește în continuare

Albume noi

Guess Who a lansat albumul "Tot Ce Audio"; Ascultă colaborările cu Smiley, Misha Miller și Deliric

Guess Who lasă muzica să vorbească pentru el lansând "Tot Ce Audio", un material de studio care trece ascultătorul prin cele mai intense emoții ale rapper-ului. Cu 14 piese în tracklist, albumul oferă replici, ridică întrebări și prezintă adevărul văzut prin ochii lui. Colaborările cu Smiley, Misha Miller și Deliric se remarcă prin sound, senzualitate și mesaj.

Publicat

pe

Guess Who - "Tot Ce Audio" (copertă album)
Guess Who - "Tot Ce Audio" (copertă album) │ FOTO: Captură YouTube

"Eu încerc din răsputeri să fiu mai bun decât ieri", spune Guess Who în piesa "Ghici Cine?", a doua din tracklistul albumului "Tot Ce Audio". Acesta este motto-ul după care se ghidează rapper-ul și ni-l împărtășește pentru a-i lămuri pe cei care-l critică. Dorința de a demonstra că locul său în industrie e meritat se simte pe parcursul întregului album, cele 14 piese având, fiecare, rol de confesiune. De la piesa cu diss "Scandal", la piesa radio-friendly "Totul pe nimic" (feat. Smiley), publicul e părtaș la un jurnal audio în rime.

"Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au înțeles, m-au ajutat și m-au încurajat să duc albumul până la capăt. Am lucrat mult la el și sper să vă placă, să îl adăugați la colecție sau în playlist și să îl țineți pe repeat până în toamnă, când vine "Vol. II"", a spus Guess Who într-un mesaj postat online.

Tracklist "Tot Ce Audio" - Guess Who:

  1. Restart
  2. Ghici cine?
  3. Scandal (feat. Bahoi & IDK)
  4. Totul pe nimic (feat. Smiley)
  5. Eu sunt (feat. Satoshi & Iustin)
  6. Rewind
  7. Gândul (feat. Macanache)
  8. Știm deja (feat. Misha Miller)
  9. Până te-am găsit
  10. În prezent (feat. Deliric)
  11. Nimic nou
  12. Vorbești de bani (feat. Connect-R)
  13. Primul loc
  14. Visul ăsta

Albumul integral "Tot Ce Audio" a fost lansat pe 5 iunie și este disponibil online și pe majoritatea platformelor. Mai jos puteți asculta colaborările cu Smiley, Misha Miller și Deliric. Piesa "Totul pe nimic" ar putea călca pe urmele hitului "Pierdut buletin", colaborarea cu Misha Miller este, poate, cea mai senzuală lansare a lui Guess Who de până acum, iar piesa cu Deliric vine cu un mesaj introspectiv.

AUDIO: Guess Who și Smiley - "Totul Pe Nimic"

AUDIO: Guess Who și Misha Miller - "Știm Deja"

AUDIO: Guess Who și Deliric - "În Prezent"

După o perioadă de pauză, fără lansări muzicale, Guess Who a revenit în octombrie 2024 cu o piesă ce a oferit un răspuns fanilor și publicului interesat de incidentul de la UNTOLD 2024. În luna august, în baia din zona VIP a festivalului, rapper-ul a fost prins cu un plic ce conținea cel mai probabil cocaină. La momentul respectiv artistul nu a dorit să comenteze cele întâmplate. Single-ul "*exemplu" a oferit un răspuns celor interesați să-i afle poziția. A urmat apoi piesa cu mesaj politic "Nimic nou" și colaborarea cu Macanache pentru piesa "Gândul".

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Trupa Re-Born a câștigat trofeul Românii au talent 2026 și premiul de 120.000 de euro

Trupa Re-Born este marea câștigătoare a celui de-al 16-lea sezon Românii au talent și a premiului de 120.000 de euro. Descoperă cine sunt ceilalți doi concurenți care completează podiumul.

Publicat

pe

Trupa Re-Born a câștigat Românii au talent 2026
Trupa Re-Born a câștigat Românii au talent 2026 │ FOTO: PRO TV

Marea finală Românii au talent 2026 a avut loc pe 29 mai, pe scenă urcând pentru o ultima prestație 10 finaliști: Iosif Mândru, Lucas Moroșan, Bianca Muntean, Alexis Stan, trupa Re-Born, Rebeca Tomescu, Eric și Eduard, Mikhail Ermakov, Albert Oprea și Antonia Voroneanu. Aceștia s-au luptat pentru titlul de "cel mai talentat român", dar și pentru marele premiu în valoare de 120.000 de euro. Totuși, după votul publicului, doar unul dintre ei a ajuns să ridice trofeul deasupra capului.

Trupa de fete Re-Born a primit cea mai mare susținere de la cei de acasă și a fost declarată marea câștigătoare. Mai mult, cele 12 membre au fost onorate și cu Premiul de Originalitate în valoare de 10.000 de euro. La această categorie au fost nominalizate alături de Albert Oprea și Rebeca Tomescu.

Trupa Re-Born: "Cu premiul promitem să deschidem noi uși copiilor care vor veni la Palatul Copiilor din Târgu Mureș"

În spatele succesului stau de cele mai multe ori sacrificii și dificultăți. Pentru tinerele dansatoare, repetițiile desfășurate la Palatului Copiilor din Târgu Mureș nu beneficiază de cele mai bune condiții: clădirea este veche, camerele sunt reci, iar oglinzile ciobite. Fetele din Re-Born au de gând să rezolve aceste probleme:

"Ne simțim extraordinar! Nu ne așteptam nici măcar o secundă. Am fost, puțin spus, surprinse. Chiar nu ne așteptam, dar suntem extraordinar de recunoscătoare. Cu premiul promitem să deschidem noi uși copiilor care vor veni la Palatul Copiilor din Târgu Mureș, să-l renovăm și să continuăm cu ceea ce am promis publicului. Le mulțumim din tot sufletul celor de acasă pentru susținere. Dacă nu erau ei, nu ne gândeam că suntem atât de apreciate și, datorită lor, ne recunoaștem valoarea adevărată acum."

Trupa Re-Born a cucerit publicul și jurații încă din audiții:

"E un moment de dans pe care îl ții minte tocmai pentru că e altfel. Întotdeauna asta este o mare problemă. După ce v-ați definit, e foarte important cum vă diferențiați. Cum ține lumea minte momentul ăsta? După ce a văzut 14 momente de dans, pe care îl ține minte? Pe ăla care e diferit, care e deosebit. Iar momentul vostru e deosebit", le spunea Andi Moisescu fetelor după prima apariție pe scena Românii au talent.

VIDEO: Trupa Re-Born în finala Românii au talent 2026

Podiumul Românii au talent 2026 a fost completat de Albert Oprea și Antonia Voroneanu

Pe locurile 2 și 3, în preferințele publicului, s-au clasat Albert Oprea, care a plecat acasă cu un premiu în valoare de 20.000 de euro, și Antonia Voroneanu, câștigătoarea premiului în valoare de 10.000 de euro.

VIDEO: Albert Oprea în finala Românii au talent 2026

VIDEO: Antonia Voroneanu în finala Românii au talent 2026

Marea finală Românii au talent a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 - 24:24. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV a avut 5,8 puncte de rating și 24,2% cotă de piață, față de locul 2, care a avut doar 3,4 puncte de audiență și 14,1% share. De-a lungul difuzării, peste 1,1 milioane de români au trăit cu sufletul la gură alături de concurenții care urcau pe scenă, iar în minutul de aur, la ora 21:36, aproape 1,6 milioane de telespectatori erau cu ochii pe finalul sezonului.

Citește în continuare

Trending