Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Rihanna este însărcinată; Artista aşteaptă primul copil cu A$AP Rocky

Rihanna a împărtăşit fanilor un moment special din viaţa sa: faptul că aşteaptă primul copil. Artista în vârstă de 33 de ani este însărcinată, iar tatăl este iubitul său, rapperul A$AP Rocky. Vestea a venit prin intermediul unei şedinţe foto realizată de cei doi.

Publicat

pe

Rihanna la NAACP Image Awards 2020 (Screenshot)
Rihanna la NAACP Image Awards 2020 (Screenshot)

La şedinţa foto realizată de Rihanna şi A$AP Rocky a ocupat un loc de cinste burtica de gravidă a artistei. Fotografiile au fost realizate de către fotograful Diggzy în Harlem, cartierul din New York în care s-a născut A$AP Rocky. Pentru această şedinţă foto RiRi a purtat o jachetă roz Chanel de 8000 de dolari, fără cămaşă pe dedesubt. Condiţiile meteo au fost adverse şi ştim asta de la emisiunea Saturday Night Live, care a tot amintit de viscolul din New York, care a paralizat oraşul.

Cuplul nu a dat vreun interviu şi nu a făcut vreo postare în social media cu privire la sarcină. Nu avem nici vreo declaraţie oficială cu privire la data la care se va naşte primul copil al Rihannei. Primele zvonuri despre sarcină apăreau online în noiembrie, atunci când muziciana a călătorit spre insula sa de baştină din Barbados. Gurile rele spun că totul ar putea fi un artificiu de PR (şi burta ar fi falsă), deoarece au mai fost vedete care s-au declarat "însărcinate cu noul album".

Galeria foto cu cei doi se afla AICI.

Ce e drept Rihanna nu a mai lansat un album din 2016, atunci când apărea "Anti", dar a tot oferit teasere cu privire la acest nou LP. În general experienţa de a deveni mamă a inspirat multe artiste, de la Adele la Beyonce şi s-ar putea reflecta în noul disc al lui RiRi. Tânăra de 33 de ani a fost mai activă în domeniul cinematografic în ultimii ani, jucând în filme ca "Valerian and the City of a Thousand Planets" în 2017, în "Ocean's 8" în 2018 şi "Guava Island" în 2019.

Cu o avere estimată la 1.7 miliarde de dolari, Rihanna este cunoscută şi ca o femeie de afaceri de succes, care a obţinut profituri însemnate din brandul de cosmetice Fenty. Artista intra oficial în clubul miliardarilor la mijloc de 2021, conform publicaţiei Forbes.

A$AP Rocky, pe numele său real Rakim Athelaston Mayers este un rapper din New York, în vârstă de 33 de ami. Are la activ nominalizări Grammy, premii BET Award, MTV Video Music Award şi MTV Europe Music Award. Este cunoscut şi ca regizor de videoclipuri şi producător de succes. Discografia sa include 3 albume, ultimul fiind "Testing" din 2018.

Comentează

Lifestyle

Rihanna și A$AP Rocky apar într-o reclamă la Fenty - VIDEO

Rihanna și A$AP Rocky formează unul dintre cele mai apreciate cupluri ale momentului. Însă, au reușit să demonstreze că dragostea lor este atemporală cu o reclamă pentru Fenty Skin, a cărei acțiune este plasată în anii 1940. Mai multe detalii și video în articol.

Publicat

pe

Rihanna și A$AP Rocky în reclama Fenty
Rihanna și A$AP Rocky în reclama Fenty │ FOTO: captură YouTube / Fenty Beauty by Rihanna

Rihanna și partenerul său, A$AP Rocky, sunt protagoniștii unei reclame la balsamul de buze hidratant Lux Ultra. În materialul video, cântăreața arată uimitor, cu bucle perfecte și un machiaj impecabil. Ambele vedete sunt îmbrăcate în ținute vintage și arată de parcă ar fi ieșit direct dintr-un film noir hollywoodian.

Cu atenție și viclenie, Rihanna încearcă să-i fure lui A$AP Rocky un sacou. Reușește în cele din urmă, fiind chiar fotografiată de paparazzi purtându-l. La sfârșitul reclamei, Rihanna și Rocky servesc micul dejun și, citind ziarul, rapperul își dă seama că femeia din fața lui este cea care îi fură lucrurile. Dar dacă există un lucru de care nu se va despărți, acela este balsamul lui de buze Fenty Lux Ultra. Din fericire, atât el, cât și Rihanna au propriile tuburi, pentru că "Ține-ți iubitul aproape, dar Lux Balm și mai aproape".

Nu este prima dată când A$AP Rocky i s-a alăturat Rihannei pentru a promova compania Fenty. Artistul de 35 de ani a plasat câteva produse de îngrijire a pielii în videoclipul piesei "Riot".

Recent, ​cuplul a sărbătorit Ziua Îndrăgostiților într-un restaurant din Paris. Povestea lor de dragoste a fost încununată și de nașterea a doi băieți: RZA și Riot Rose.

Citește în continuare

Trending