Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Albumele anului 2021, după cifrele de vânzări din UK - TOP 10

Topul celor mai bine vândute albume din UK în 2021 este dominat de artiști britanici. Albumul plasat pe primul loc și-a spulberat concurența în doar șase săptămâni, fiind lansat pe final de an, în noiembrie.

Publicat

pe

Adele lansează albumul ”30”
Adele lansează albumul ”30” │ FOTO: www.adele.com

Cel mai bun album al anului 2021 este... discul "30", al lui Adele. Probabil deloc surprinzător pentru nimeni, artista britanică a reușit, încă o dată, să dea peste cap toate calculele făcute de casele de discuri ale artiștilor colegi, dar și competitori. Albumul "30" a fost și un LP așteptat, artista amânându-i data apariției din cauza pandemiei.

Lansat la mijloc de noiembrie, "30" a reușit în doar 6 săptămâni să ia pe sus întregul clasament, "muncit din greu" pe parcursul a mai bine de jumătate de an, în cazul artistei debutante Olivia Rodrigo, cu al ei LP "Sour", apărut în mai. Olivia, totuși, e pe locul 4, locurile 2 și 3 fiind ocupate de Ed Sheeran, cu "=", respectiv Abba, cu albumul "Voyage", ce a marcat una dintre marile reveniri din ultimele decenii. Trupa suedeză nu mai lansase un album cu piese noi de 40 de ani.

"Greatest Hits", albumul trupei Queen lansat în 1981, ocupă un respectabil loc 5 în topul Official Charts Company, pe 6 fiind Dua Lipa cu "Future Nostalgia", disc lansat în 2020 și premiat cu Grammy pentru Best Pop Vocal Album. Pe 7 ne reîntâlnim cu Ed Sheeran și albumul său din 2017, "÷". Elton John prinde un loc 8 cu albumul său de greatest hits, "Diamonds", pe 9 fiind un alt album cu hituri, al trupei Fleetwood Mac - "50 Years: Don’t Stop". Topul se încheie cu albumul rapper-ului britanic Dave - "We’re All Alone In This Together".

Potrivit Official Charts Company, Adele a reușit să vândă peste 600,000 de unități, dintre care aproape 450,000 au fost albume fizice, iar 53,000 au fost descărcări de pe platfomele de streaming. Ed Sheeran, următorul clasat, a însumat 432,000 de unități.

TOP 10 - Cele mai bine vândute albume ale anului 2021 în UK (Official Charts Company)

  1. Adele – "30"
  2. Ed Sheeran – "="
  3. ABBA – "Voyage"
  4. Olivia Rodrigo – "Sour"
  5. Queen – "Greatest Hits"
  6. Dua Lipa – "Future Nostalgia"
  7. Ed Sheeran – "÷"
  8. Elton John – "Diamonds"
  9. Fleetwood Mac – "50 Years: Don’t Stop"
  10. Dave – "We’re All Alone In This Together"

PUBLICITATE
Comentează

Emisiuni radio-tv

Emisiunea lui James Corden, Carpool Karaoke a ajuns la final; Adele e ultimul invitat

Cum toate lucrurile bune trebuie să ajungă la final şi emisiunea lui James Corden, "The Late Late Show" a ajuns la capăt de drum. Împreună cu ea dispare şi segmentul "Carpool Karaoke", iar ultimul episod tocmai a fost difuzat, cu Adele ca invitat.

Publicat

pe

Carpool Karaoke ultimul episod James Corden Adele 2023
Carpool Karaoke ultimul episod James Corden Adele 2023

James Corden i-a luat locul lui Craig Ferguson la "The Late Late Show" în 2015 şi a rezistat 8 ani în acest post solicitant. În 2016 avea să apară sketch-ul cu Adele "Carpool Karaoke", care a ajuns un viral uriaş, cel mai popular clip YouTube din 2016. Apoi a fost viralul cu Paul McCartney, care i-a adus o nominalizare la Primetime Emmy lui Corden.

Cei doi au făcut diferite opriri prin Liverpool, vizitând obiective legate de istoria trupei Beatles. Revenind totuşi la cel mai nou release, Adele a fost ca de obicei senzaţională în acest episod. Pe lângă cântat, i-a stârnit şi lacrimi lui Corden, care ştia că e la ultima ispravă în cadrul emisiunii. Adele a fost cea care a fost la volan pe parcursul plimbării, practic şi-a luat prietenul cel bun şi l-a condus la muncă. Se pare că sesiunea aceasta Carpool Karaoke a fost de fapt o surpriză pentru Corden.

În acelaşi episod cântăreaţa britanică a dezvăluit că primul vers al piesei "I Drink Wine" este parţial inspirat de o conversaţie lungă pe care a avut-o cândva cu James Corden. Acel track a apaurt pe albumul lui Adele din 2021, "30". Cei doi au stat de vorbă 6 ore pe durata unei călătorii spre casă, pentru a fi împreună cu familiile de sărbători.

Gazda "The Late Late Show" a primit aprecieri din partea invitatei, care l-a numit unul dintre cei care a ajutat-o să treacă peste divorţul de Simon Konecki din 2019. La rândul său Corden i-a cerut sfaturi lui Adele, simţindu-se nefericit în SUA şi fiindu-i dor de Marea Britanie. Ultimele episoade cu Corden ca amfitrion al emisiunii sunt difuzate în această săptămână.

Cei doi au cântat împreună piese că "Rolling In the Deep", dar şi hitul "Don't Rain On My Parade" de la Barbra Streisand. Harry Styles şi Will Ferrel vor fi invitaţii ultimului episod al lui Corden, pe 27 aprilie.

Citește în continuare

Trending